Există, în această lume, persoane care nu se simt bine dacă nu protestează împotriva a ceva. De cele mai multe ori o fac pe cont propriu, alteori se organizează în diverse formaţiuni mai mult sau mai puţin pline de imaginaţie. Iar alteori se manifestă spontan şi agresiv, incitate de furia unui moment. Chiar dacă au dreptate, în general, în indignarea lor, modul prin care îşi propun să atragă atenţia – de obicei, un circ mediatic – nu reuşeşte decât rareori să le slujească cauza.
Procesele în care feministele de la FEMEN sunt implicate în ultima perioadă, în diferite ţări, se înmulţesc ca ciupercile. E vorba de acele doamne şi domnişoare care decid să protesteze la bustul gol, împotriva celor care comit acţiuni considerate constrângătoare faţă de drepturile femeilor. O ţintă de predilecţie o reprezintă reprezentanţii puterii şi, inevitabil, cei ai Bisericii. În Franţa tocmai a început procesul câtorva membre FEMEN, acuzate de a fi comis stricăciuni anul trecut, în Catedrala Notre-Dame, în timp ce manifestau împotriva Papei.
Decizia de a protesta topless porneşte din Ucraina unde, în 2009, câteva militante avuseseră ideea de a-şi decora spatele gol cu nişte slogane. Ceea ce a apărut însă într-un mare ziar naţional au fost fotografii care le arătau din faţă, ceea ce le-a făcut să descopere impactul goliciunii asupra marelui public.
De altfel, ideile originale în materie de protest sunt din ce în ce mai multe. La o rapidă trecere în revistă, să amintim de Ye Haiyan, feministă cunoscută în China care, din spirit de simpatie faţă de prostituate şi de clienţii lor săraci, a decis să îşi ofere şi ea serviciile, gratuit şi ostentativ.
Nici cei din gruparea Father 4 Justice (cea care sprijină drepturile taţilor divorţaţi) nu s-au lăsat mai prejos. Deghizaţi în Batman sau alte personaje, ei se cocoaţă regulat pe câte o clădire publică, tăind respiraţia privitorilor. Fondată în 2002, organizaţia a devenit celebră după ce câţiva membri l-au stropit pe premierul Tony Blaier cu făină colorată (ascunsă în prezervative) în timpul unei şedinţe la guvern.
Că-i vorba de Moşi Crăciuni îmbrăcaţi în albastru, pentru a susţine drepturile copiilor, de fermieri care-şi aduc vacile cu ei, ca să protesteze împotriva crizei laptelui, de membri PETA, care se “sacrifică” în mod simbolic pentru animalele pe care le apără, de tone de lenjerie expediată prin poştă la politicieni… tot felul de cauze răsar sub ochii opiniei publice sub formă de spectacol.
Mai nou, cei care au ceva de apărat fac apel la reţelele de socializare. Bunăoară, în 2009, peste 155.000 de persoane au susţinut, pe Facebook, dreptul mamelor de a alăpta în public, furia lor pornind de la povestea unei mame californiene căreia i s-a interzis să posteze o fotografie cu copilul la sân. S-au creat grupuri de susţinere şi s-au organizat manifestări virtuale. E doar un caz printre altele fiindcă, de fiecare dată când cineva se simte ţinta unei nedreptăţi, povestea apare pe câte o reţea de socializare. Şi, trebuie spus că, sub presiunea opiniei publice, aceia care se fac vinovaţi ajung mai întotdeauna să plătească.
Ceea ce arată că nimic nu-i face pe oameni mai solidari decât o cauză nobilă. Şi chiar cele mai puţin nobile îşi găsesc adepţii lor. Să amintim doar de cazul recent al unui tânăr deţinut american (pentru încercare de tâlhărie şi violenţă) a cărui frumuseţe le-a entuziasmat atât de tare pe doamnele din reţea, încât i-au cerut pe dată, în cor, eliberarea. Pagina de Facebook a departamentului de poliţie din California a fost blocată de admiratoarele lui Jeremy Meeks, care s-au arătat dispuse inclusiv să-i adune cei 900.000 de dolari necesari pentru cauţiune.
Nici România nu face figură aparte când vine vorba de solidaritatea prin protest. Săptămânal primesc solicitări de a semna diverse petiţii on-line: pentru Roşia Montană, pentru câinii fără stăpân, pentru cutare concurent de la vreuna dintre emisiunile de tip concurs care au invadat televiziunile. Şi lista e lungă. Atâta că organizarea nu are nici pe departe forţa manifestărilor spontane de simpatie/antipatie. De unde deduc că, până la urmă, e vorba chiar de libertatea de exprimare a oamenilor. Aşa că, dacă va fi aprobată, decizia unor autorităţi din Statele Unite de a interzice incitările la solidarizare pe reţelele de socializare se va lovi, sunt convinsă, de o puternică opoziţie. Şi nu puţini vor protesta, chiar acolo, împotriva ei.
