Dan Voiculescu, patronul Antenelor, serveşte 10 ani de închisoare. Dinu Patriciu, fost mogul media şi unul dintre cei mai bogaţi români, a murit. Sorin Ovidiu Vântu, implicat şi el într-un mare proiect media, este la închisoare. Fraţii Micula din Oradea, care au deschis cu mare pompă Naţional TV, s-au retras cuminţi, ronţăindu-şi produsele necomestibile pe care le produc. N-au reuşit cu presa în Bucureşti. Cataramă se dedică golfului şi femeilor, el, care încercase o vreme să fie şi patron de ziare. Fraţii Păunescu l-au băgat pe Bobby în faţă cu B1TV şi Evenimentul Zilei şi-şi văd de bătrâneţe, numărându-şi hotelurile şi milioanele.
Aceşti oameni bogaţi au încercat să experimenteze toată puterea. După ce au făcut bani din diverse afaceri, s-au lăsat tentaţi de media. Unii au crezut că presa îi va ajuta în afaceri şi vor face mai mulţi bani. Alţii au crezut că, oricât de bogat ai fi, în România ai nevoie de un vehicul de şantaj, prin care să domini politica şi, eventual, justiţia. Incursiunea acestor magnaţi în piaţa media are un numitor comun: eşecul. Un eşec nuanţat de la caz la caz. Diferitele nuanţe ale eşecului în presă ţin mai mult de personalitatea fiecăruia, decât de context sau de bani.
Aventura lui Dan Voiculescu în presă a început timid. Cu Jurnalul Naţional şi Marius Tucă. Acest ziar n-a însemnat nimic mulţi ani după ce a fost deschis. În acea perioadă, Dan Voiculescu, ca orice vechi securist, stătea în umbră, preocupat să prindă de la stat tot ce se putea. Nimeni nu vorbea de el. Ziariştii lui erau atât de şterşi încât pe la evenimente păreau că se lipesc de ziduri, că vor să treacă neobservaţi.
Prin ‘93-’94 am plecat în avion cu echipa Steaua, care juca în Liga Campionilor cu Benfica Lisabona. Ne ştiam toţi, cu excepţia unuia care nu vorbea deloc. Şi trei zile, cât am stat în Portugalia, n-a interacţionat cu nimeni. Ne-am întrebat cine e şi am aflat că era Marius Tucă, de la Jurnalul Naţional. Fără să vrea, era imaginea patronului său, low profile. După aceea l-am văzut la televizor şi am constatat că vorbea.
Apropo, n-aţi mai auzit nimic de el. Nu scrie articole, nu apare la televizor, dar este directorul Jurnalului Naţional. Adică girează toate prostiile scrise acolo.
Nu-i nevoie să insistăm asupra varanului pe care acum îl cunoaşte toată lumea. El a construit un imperiu media, mai întâi pentru că se uita dimineaţa în oglindă şi se credea mai înalt decât Murdoch, apoi numai pentru a se salva de puşcărie. N-a reuşit. Deşi se prezintă ca cel mai mare trust media din România, afiliat CNN, cu premii pe la New-York, Intact este un eşec. Pentru că ziariştii nu sunt liberi, ei execută comenzi. Aceasta nu este presă şi nu poate dura.
Despre Vântu ştiu mai multe. Am lucrat doi ani la Curentul. Un personaj de roman. O inteligenţă înnăscută, un autodidact care s-a înconjurat de oameni de la care avea de învăţat. Un şarlatan perfect. Ca să vă povestesc un fapt elocvent în ceea ce-l priveşte: după scandalul FNI, Vântu era cel mai mare păgubit de acolo. Mai mult, asociaţia creată de păgubiţi era finanţată chiar de el. Un tip genial, nu te puteai plictisi ascultându-l.
Venea duminica, de obicei, în redacţie şi comanda parizer, pe care îl mânca în biroul directorului, direct din hârtie. După care fuma un Rothmans lung. Urma, câteodată, o şedinţă cu tot personalul. Să fi fost vreo 150 de oameni în sală. Probabil că doar Hitler mai avea această putere magică de a domina o şedinţă. Aproape că nu respirai, pentru că aveai impresia că se uită drept la tine. Toţi aveau aceeaşi impresie. Nu ştiu de ce a vrut un ziar şi apoi o televiziune. Din păcate pentru el, face acum naveta la Rahova şi abia aşteaptă să scape şi să pescuiască în linişte prin Deltă. Şi el visa o mare companie transnaţională românească. Un eşec, pentru că latura lui de şarlatan a fost mai puternică.
Fraţii Micula din Oradea, cunoscuţi ca fraţii Tutti Fresh, s-au îmbogăţit din ape minerale, alimente, bere. Toate proaste şi ieftine. Pentru că Oradea era prea mică, au vrut să devină cunoscuţi în Capitală. Cu mare pompă au creat Naţional TV, au băgat zeci de milioane de dolari în aparatură, sediu ultraluxos, maşini. Ideea postului era cretină. Divertisment cu Ţociu şi Palade şi niscaiva emisiuni. Subţire, ca Tutti Fresh.
Eram şeful economicului acolo. Odată, cei doi fraţi, Victor şi Viorel, se aflau într-o misiune economică în Italia. Şi, ca să-i pupăm în fund pe patroni, m-au pus să-i sun, să ne vorbească despre succesele lor de acolo. Înregistrarea trebuia să apără la ştirile de seară. Unul dintre ei nu a avut nimic de zis; m-a întrebat ce-a spus frate-său şi, ca să nu rămână mai prejos, a îngăimat şi el ceva. Directorul postului, un tip simpatic, m-a întrebat cum a ieşit. Am zis: jale. Cum erau fraţi şi orgolioşi, trebuia să le acordăm cam acelaşi timp, dar nu se brodea, fiindcă de la unul aveam ceva, de la celălalt mai nimic. I-am întrebat pe apropiaţii lor care-i mai orgolios. Care s-ar putea supăra mai tare. Ei bine, era cel care nu spusese nimic pe înregistrare. Băieţii de la montaj au făcut minuni. La ştiri, fraţii păreau la fel de deştepţi.
Vă daţi seama acum ce înseamnă o zi de muncă la Antena 3? Cum să-l speli pe varan, ca să pară curat ca un prunc?
În numărul viitor continuăm mica istorie a eşecului presei româneşti sub marii moguli. Sunt atâtea de povestit!
