Savantul Ştefan Odobleja, precursorul ciberneticii

I-a fost dat lui Ştefan Odobleja, marele precursor al ciberneticii – cu un deceniu înaintea lui Norbert Wiener – să nu cunoască în timpul vieţii gloria ce i se cuvenea, din cauza unor înlănţuiri nefe­ricite de evenimente care au împiedicat receptarea la vreme a ideilor sale revolu­ţionare.

S-a născut la 13 octombrie 1902, în satul Valea Izvorului – în prezent Ştefan Odobleja – din judeţul Mehedinţi, într-o familie de ţărani săraci şi fără ştiinţă de carte. După şcoala primară, absolvită în satul natal, a urmat liceul Traian, din Turnu Severin şi apoi Facultatea de medicină din Bucureşti, secţia militară. A ob­ţinut licenţa de medic şi a profesat în mediul militar, în garnizoanele din Brăila, Turnu Severin, Lugoj, Lipcani, Dorohoi, Turda, Tîrgovişte, Cernavodă, Bucureşti şi Dej, dar fără să reuşească, aidoma confraţilor săi de profesie, să depăşească pragul unei sărăcii care îi era, din nefericire, familiară încă din copilărie. A parti-ci­pat la al Doilea Război Mondial ca medic de regiment şi şef de ambulanţă.

A ieşit la pensie imediat după război şi a trăit ca pensionar într-o casă modestă, până la moarte, în 1978.

Adevărata sa viaţă se situa însă dincolo de profesie şi de modestia traiului său cotidian. Ambiţiile sale erau mari, dar ele se raportau la ştiinţă. Era, încă din tinereţe, un adevărat savant, care a meditat, a gândit şi a depus un volum de mun­că imens. Lucrările lui numără circa 50 de mii de pagini, rămase, în marea lor majoritate, inedite. Personalitatea sa pare înrudită cu cea a marelui scriitor portu­ghez Fernando Pessoa (1888-1935), care a trăit toată viaţa într-o condiţie obscură, de mic slujbaş, dar care a lăsat moştenire culturii portugheze o operă impunătoare, descoperită abia după moartea sa.

În 1929, Ştefan Odobleja a publicat lucrarea Metodă de transonanţă toracică (un studiu profesional), iar în 1932, în limba franceză, la Paris, La phonoscopie, care a fost distinsă cu premiul “General Doctor Papiu Alexandru”.

În 1937, a avut loc la Bucureşti Congresul Inter­na­ţional de Medicină Militară, la care Ştefan Odobleja a prezentat o lucrare tot despre fonoscopie. De asemenea, printr-o bro­şură, anunţa apropia­ta apariţie a unei alte lu­crări în limba franceză şi dădea informaţii succinte, dar pertinente, despre conţi­nutul şi ideile ei majore. Era vorba despre lucrarea sa fundamentală, cea care i-a adus o celebritate postumă, publicată la Lugoj, cu copyrightul editurii franceze Maloine, din Paris: Psychologie consonantiste (vol. 1, 1938, vol. 2, 1939), însumând 900 de pagini. Mai multe exem­plare din această lucrare au fost expediate de autorul ei la marile biblioteci din Europa, Asia şi America, precum şi unor savanţi şi cercetători reputaţi din lumea ştiinţifică. Autorul considera aceste două volume ca fiind doar o introducere într-un subiect mult mai vast – un tratat de psihologie – căruia el intenţiona să-i consacre între 20 şi 30 de volume.

Izbucnirea războiului a împiedicat circulaţia lucrării, căci editura franceză nu a mai fost în măsură să-i asigure difu­zarea. Dar chiar şi aşa, Psychologie consonantiste ajunsese totuşi să fie accesibilă multor spe­cia­lişti, cărora le fusese trimisă prin poştă. Ecourile au fost însă minime. Doar două articole s-au scris despre ea, unul publicat în Statele Unite şi celălalt în România. Cu totul insuficient pentru a pune în lumină ideile novatoare ale savantului român, care punea bazele teore-tice ale unei noi ştiinţe, al cărei nume, ciber­netica, va fi propus zece ani mai târziu de Norbert Wiener.

În Psihologia consonantică se vorbea pentru prima dată despre feed-back – răspunsul şi capacitatea de autoreglare a unui sistem viu la acţiunea unui set de informaţii venite din afară. Feed-back-ul -în termenii lui Ştefan Odobleja, “legătura reversibilă (conexiunea inversă) în funcţio­narea sistemelor vii” – era conside­rat ca fiind o lege universală, dar lumea ştiinţi­fică nu era încă pregătită, în ajunul şi apoi în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, să sesizeze importanţa practică a acestui postulat teoretic. I-a revenit savantului american Norbert Wiener şansa să demonstreze, plecând de la ideile lui Ştefan Odobleja ori redesco­perind pe cont propriu “conexiunea inversă”, marile posibilităţi tehnologice care se deschideau prin aplicarea ei. Matematician de mare reputaţie, Norbert Wiener a primit, în timpul războiului, misiunea să automatizeze tirul artileriei de pe avioanele americane. El a construit un aparat care reacţiona automat, declanşând şi reglând tirul pieselor de artilerie aflate la bordul avionului la primirea unor informaţii din afară (din spaţiul aerian) ca, de exemplu, prezenţa unor avioane inami­ce în raza lui de acţiune. Cartea pe care a publicat-o în 1948, Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine, i-a adus celebritatea şi totodată titlul onorific de întemeietor al ciberneticii, o ştiinţă care se aplică în numeroase domenii (ingineria, sistemele de control, informatica, neurologia, psihologia, biologia, organizarea socială).

În timp ce, aflat sub ceruri mai cle­mente, Norbert Wiener lucra şi aducea contribuţii remarcabile la noua ştiinţă, tot mai la modă în Occident, în România, aflată dincolo de Cortina de fier, ciberne-ti­ca era considerată o pseudo-ştiinţă capitalistă şi era prohibită, întrucât regimul comunist dirijat de la Moscova nu putea accepta nicidecum preemineţa americană în vreun domeniu. Ca atare, nici Odobleja nu se afla în graţiile regimului şi când a început să-şi revendice – modest, dar te­nace – întâietatea în descoperirea ideilor fondatoare ale ciberneticii, nu numai că a fost descurajat să continue, dar a fost pus şi sub urmărirea Securităţii. A fost boicotat, nu a putut publica nimic şi a trăit cu spaima că-i vor fi confiscate cele 600 de exemplare din Psychologie consonantiste rămase în posesia sa.

A trebuit să treacă mult timp până când lumea ştiinţifică din România şi apoi din lumea întreagă să-i recunoască me­ritele incontestabile de premergător în fondarea ciberneticii. În august 1978, când savantul român era ţintuit la pat de boala ce avea să-l răpună în mai puţin de o lună (la 4 septembrie), s-a ţinut la Amster­dam un Congres internaţional de cibernetică şi sisteme, cu prilejul celei de a 30-a aniversări de la apariţia ciberneticii prin lucrarea citată a lui Norbert Wiener. Un delegat român, inginerul Stelian Bajureanu, a prezentat în numele lui Ştefan Odobleja lucrarea acestuia, apărută chiar în acel an, 1978, Diversitate şi unitate în cibernetică, unde erau repertoriate ideile din Psychologie consonantiste. Participanţii au fost surprinşi şi atât de impresionaţi încât, deşi congresul se desfăşura sub titulatura 30 de ani de la întemeierea ciberneticii, în sală s-a scandat 40 de ani de la întemeirea ciberneticii.

În 1982 a apărut prima ediţie româ­nească a cărţii din 1938, iar în 1990, Şte­fan Odobleja a fost numit post-mortem membru al Academiei. Totul a venit însă mult prea târziu.