Tema abordată în acest articol se referă la un subiect mult discutat şi comentat, în special de către persoanele care desfăşoară o activitate comercială în cadrul căreia folosesc ca şi modalitate de plată carduri de credit care oferă recompense sub formă de puncte, sume în bani, Air Miles etc. Întrebarea care se pune în mod frecvent este dacă recompensele obţinute de un angajat sau acţionar prin utilizarea cardului firmei sau a celui personal – ca şi instrument de plată a cheltuielilor firmei – intră sub incidenţa legii fiscale şi astfel devin impozabile la nivel personal.
În mod normal, poziţia autorităţilor fiscale este bazată pe reglementările Secţiunii nr. 6 din Codul fiscal federal, care, în mod automat, impune ca fiind taxabil orice beneficiu obţinut de o persoană în calitatea sa de angajat sau de acţionar al unei firme.
Poziţia oficială enunţată de Canada Revenue Agency (CRA) este următoarea: “Atunci când un angajat sau un acţionar obţine recompense în baza efectuării unor plăţi pentru cheltuieli legate de activitatea comercială din cadrul unei firme, dacă acestea sunt folosite în mod personal de către respectiva persoană pentru călătorii sau alte forme de beneficii, respectivele recompense constituie un beneficiu personal impozabil. Raportarea beneficiului impozabil este responsabilitatea firmei şi se transpune în adăugarea, la sfârşit de an, a unei sume corespunzătoare în cadrul fişei fiscale T4/RL-1.”
Totuşi, în anul 2009, CRA şi-a modificat poziţia, recunoscând că este foarte dificil ca un anumit angajator (firmă) să ţină exact evidenţa cardurilor personale cu care se plătesc cheltuielile în cadrul acesteia. De aceea, în cazul folosinţei unui card personal pentru plata cheltuielilor unei firme, aceasta din urmă este absolvită de obligaţia de a raporta beneficiul impozabil. Nu în aceeaşi situaţie este şi angajatul sau acţionarul care îşi foloseşte cardul de credit personal pentru plata cheltuielilor firmei. Şi aceasta, deoarece CRA a emis cu aceeaşi ocazie o serie de condiţii, de a căror lipsă sau existenţă depinde impunerea sau neimpunerea beneficiului impozabil către angajat/acţionar.
Astfel, condiţiile necesare pentru ca un angajat/acţionar să nu fie impozitat pentru recompensele obţinute din folosirea cardului de credit personal în cadrul unei firme sunt următoarele:
– Punctele sau recompensele să nu fie convertite în cash;
– Planul de recompense existent să nu fie un procedeu de motivare sau plată a respectivei persoane de către firmă;
– Planul de recompense utilizat să nu fie un instrument utilizat pentru evitarea plăţii impozitelor altfel datorate.
CRA oferă şi un exemplu de situaţie care reprezintă un plan evident, pus la cale de o firmă, prin care se urmăreşte motivarea şi recompensarea monetară a unui angajat sau acţionar. Situaţia exemplificată este aceea a unui angajator care oferă posibilitatea unui anume angajat să folosească cardul de credit personal pentru plata majorităţii cheltuielilor firmei (chiar şi pentru cheltuielile de voiaj ale altor angajaţi), urmând ca respectivul angajat să primească de la angajator rambursarea sumelor plătite.
Aşa cum spuneam, o asemenea situaţie impune în mod automat includerea recompenselor primite de angajat/acţionar în venitul anului fiscal respectiv, sub formă de beneficiu impozabil.
Pentru a concluziona, putem spune că atunci când un angajat sau acţionar îşi foloseşte un card de credit personal în mod regulat şi normal pentru uzul personal, dar pe care îl mai foloseşte ocazional şi pentru plata unor cheltuieli ale firmei, acest scenariu intră într-un mod de funcţionare acceptat de reglementările fiscale şi ca atare nu se impune impozitarea recompenselor obţinute.
Pe de altă parte, în cazul în care aceeaşi persoană hotărăşte să efectueze un rulaj repetitiv de plăţi în cadrul firmei de ordinul zecilor de mii de dolari lunar, cu siguranţă că CRA se va sesiza cu privire la punerea la punct a unui plan de re-compensare personală suplimentară, caz în care se va impune impozitarea recompenselor astfel obţinute.
