Zâmbetul lui Ponta

În vinerea dinaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, la Constanţa, în marginea cimitirului Viile Noi, între doi stâlpi de telegraf, peste strada De­mocraţiei, se întinde un banner electoral pe care se văd un chip zâmbitor şi me­sajul „Victor Ponta, preşedinte”. Opresc maşina lângă trotuar, 10 metri înaintea bannerului. Ies din maşină şi, lipit de ea, pentru a nu incomoda traficul – anemic, dar cine ştie ? – fac vreo două poze.

Pe dreapta şoselei, până-n stâlpul cu bannerul, se văd trei case mortuare, una după alta. Proptit cu umărul de tocul uşii uneia dintre ele, un tip cu şapcă pe cap şi cu ţigara în mâna lăsată să atârne mă priveşte intens. Pe stânga şoselei este gardul din plăci de beton al cimiti-rului. Dincolo de el se văd doi plopi, cei mai înalţi arbori din cimitir, la baza cărora ştiu că se află cripta în care se odihnesc ai mei.

Tatăl meu a decedat la începutul anilor ‘80, pe când alegerile preziden­ţiale nu contau. Mama mea l-a urmat în 2010, după ce apucase să se bucure, poate că sub influenţa bucuriei mele, de victoria lui Băsescu în faţa lui Geoană. Tocmai le-am făcut o vizită. Am trecut, mai întâi, pe la fratele recent răposat al mamei, a cărui criptă e chiar la intrarea în cimitir.

Unchiul acesta îl plăcea pe Dan Diaconescu, ar fi votat cu el. A fost taximetrist până când, ajuns la 70 de ani, a suferit un atac cerebral. Şi-a petrecut următorii 10 ani din viaţă, ultimii, ţintuit în faţa televizorului. Diaconescu i-a promis, cândva, 20 de mii de euro ca să-şi lanseze o afacere. A promis aceeaşi sumă tuturor celor care se uitau la televiziunea lui. Unchiul meu avea un plan de afacere bine definit. Să-şi cumpere un taxi şi să angajeze un şofer. Banii au întârziat să vină.

***

În aceeaşi zi, trec pe la singurul frate al mamei rămas în viaţă. Stau cu el şi cu mătuşa, în sufragerie, la o cafea.

„Ştiu de ce ai venit”, îmi spune. „Ai venit ca să-l vezi pe ultimul corsican.”

Râdem. Sper să nu fie superstiţios. Cu trei luni în urmă îl vizitasem pe celălalt frate. Îi atrag atenţia că nu e singurul rămas, mai e şi sora cea mică.

„Ei, ultimul dintre bărbaţi. Aşa zicea Jeni, Dumnezeu s-o ierte. Am mai rămas patru corsicani. Acum mai suntem doi.”

„Din opt”, precizez. „Din zece, că au mai fost doi.” “Înainte de Ioana?” “Da, înainte de Ioana, dar nu-i prea puneam la socoteală, pentru că au trăit puţin.”

Mătuşa îi atrage atenţia că, la te-levizor, a apărut Mădălin Voicu. Nu ştiu dacă televizorul era deja deschis ori fusese deschis anume pentru Mădălin, cel despre care ştiu doar că, imediat după Revoluţie, a intrat în viaţa publică în calitate de fost prieten al lui Nicu Ceauşescu şi de posesor al viorii Stra-divarius a faimosului lui tată.

Unchiul îşi aruncă o privire rapidă şi expertă spre micul ecran şi-i face semn mătuşii că e în regulă. Ce-o însemna asta, nu ştiu. Poate faptul că respectiva emisiune se va da în reluare. Mă uit şi eu, la fel de rapid, spre televizor, cât să văd semnul Antenei 3, în colţul ecranului.

“Şi, votezi?” mă întreabă, ezitant. Spun că da, în Bucureşti. Mă interesez, la rândul meu, dacă ei doi votează. “Să vedem cum ne simţim”, îmi răspunde.

“Şi, dacă nu-i secret, cu cine votezi?”, mă întreabă mătuşa, aproape râzând.

N-am nimic de ascuns. Le spun că voi vota cu Monica, la primul tur, şi cu neamţul, la al doilea.

“Iar ne aduceţi pe cap pe cine vreţi voi?”, spune mătuşa, tot râzând.

Voi, adică “voi, cei din afară”. Îi răspund că, după părerea mea, cei din afară n-au cum să impună ei, singuri, un preşedinte. Şi că Ponta are şanse mari, mai ales că a promis să nu taie pensiile. Unchiul şi mătuşa mă privesc cu atenţie sporită. Asta-i un subiect de interes mai mult decât naţional. E unul de familie. Adaug: “În plus, se ştie că dă drept la vot timp de zece ani după deces”. Unchiul şi mătuşa se privesc între ei, ca să se asigure că au auzit acelaşi lucru. Râdem toţi şi ştim bine de ce râdem.

Până am ajuns la sora mai mică a mamei, soţia unchiului a şi sunat-o, să-i spună că sunt neschimbat, tot glumeţ am rămas.

Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Ultimele articole

Articole similare