Europa coanei Udrea

Vă spun drept, de la bun început, că n-am niciun chef să scriu despre ceea ce se întâmplă de câteva săptămâni în România. Și ce se întâmplă, de fapt? Arestări, declarații „incendiare” (a se citi reglări de conturi), jocuri de culise.

Mie unuia, după un deceniu și jumătate de presă românească, adică de prezență continuă în „spațiul vital” al evenimentelor, nu mi se pare nimic senzațional. Și ca să vă duc confidența până la capăt, să știți că nu mă miră deloc nici ceea ce s-a întâmplat la Paris (și în Europa, în general), de la începutul anului încoace. Menționez în treacăt titlul unei știri apărute la 10 noiembrie 2014, deci cu două luni înainte de atentatul de la „Charlie Hebdo”: „Serviciile secrete germane: Statul Islamic pregătește un atentat de amploare în Occident”.

Nu sunt atotștiutor, însă am stat de vorbă cu foarte mulți oameni în cariera mea jurnalistică, iar în urma acestor întâlniri am putut desprinde câteva concluzii logice.

De pildă, un fost prim-ministru îmi declara, prin 2010, că „jaful național trebuie redus măcar cu 75%” pentru a ne reveni economic. Omul știa ce vorbește și avusese acces la informații esen­țiale pentru decorticarea sistemului mafiot care vlăguiește România de 25 de ani. Aici trebuie să vă reamintesc că e o mare diferență între noțiunile de „informație” și „probă judiciară”. Ziaristul are informații și poate schița, prin scriitură, dimensiunea unui dezastru sau a unor fărădelegi, dar administrarea de probe împotriva infractorilor (cu gulere albe și/sau cravată) revine autorităților. Pe scurt, ca ziarist poți scrie (și nu întotdeauna tot ce știi), iar ca reprezentant al autorității statului ai obligația să strângi probele și să acționezi.

În România, de ceva vreme, justiția pare să se urnească. Nu mă număr printre entuziaști și nici printre cei care cred că, de acum înainte, se va face dreptate. Am rezervele mele. Totuși, „măturarea” Elenei Udrea de către DNA reprezintă un semnal. Al cui, nu știm încă exact… Cert este că acest semnal are menirea de a arăta poporului că „nu mai merge ca-nainte”. S-a trecut de la faza „toată lumea știe ce-ai făcut” la etapa cu probe, cu procese, cu pușcă­rie. Informații și probe au fost din belșug, însă abia acum încep să fie scoase din sertare. Ceva se întâm­plă și se întâmplă cu un anumit scop.

Eu aș lega asta de contextul european. Vedem o Europă șubredă, care se clatină pe picioarele ei de lut și o Rusie din ce în ce mai agresivă, parcă ridiculizând sancțiunile Occidentului. În condițiile actuale, consolidarea flancului sud-estic al NATO în Europa devine de importanță strategică. „Dirijorii” spațiului euro-atlantic nu-și pot permite menținerea în România a unor găști de infractori instituționali­zați, dispuși să facă „bizniz” cu oricine le dă mai mult. Politicienii ale căror capete le vedem „căzând” acum pe la DNA sunt interfețele acestor găști infracționale.

Carevasăzică, poate că suntem ajutați să ne facem curățenie în propria ogradă. Întrebarea fireas­că este următoarea: va fi o curățenie de suprafață, o ascundere a gunoiului politic sub preșul istoriei sau va fi o curățenie de profunzime, de readucere a Ro­mâniei la statutul pe care-l merită, acela de lider al regiunii? A doua variantă ne-am dori-o cu toții, însă nu e deloc sigur că nu vom fi lăsați la stadiul de pe­-riferie a lumii civilizate.

Depinde, într-o anumită măsură și de noi, românii, să punem capăt infecției morale care a colcăit după 1989. Mă refer aici atât la stăvilirea nesimțirii de pe stradă, cât și la pupincurismul cronicizat al celor care se cred „elite” publice și care, periodic, dau cecuri în alb puternicilor zilei.

Acum ar putea fi momentul respingerii definitive a „modelului” pițipoancei și al cocălarului politic, al lingușitorului dibaci, vânător de slujbe călduțe sau de contracte cu statul. Putem profita de contextul european extrem de complicat pentru a ne consolida instituțiile și a ne educa poporul, redus la stadiul de populație. Lumea occidentală, așa cum arată ea azi, are nevoie de noi sănătoși moral. Și asta pentru că – să vă spun un „secret” – războiul acela mondial de care ne este teamă a și început.

George Radulescu
George Radulescu
George Rădulescu, senior editor la televiziu­nea Money.ro şi editorialist al ziarului Adevărul, are 14 ani de experienţă ca jurnalist. A publicat volumele "Un secol cu Neagu Djuvara" şi "În căutarea României pierdute". Este corespondent pentru America de Nord al trustului Money.ro.

Ultimele articole

Articole similare