Condamnat la închisoare în dosarul Trofeul Cali­tății, Adrian Năstase a fost nevoit să plătească prejudiciul în solidar cu ceilalți condamnați, dacă vă mai amintiți, o anume Irina Jianu, familia Po­po­vici. Gentil sau de frică să nu se răzbune ceilalți pe el și să-l toar­ne pe alte afaceri dubioase, fostul prim-ministru s-a prezentat la casieria judecătoriei cu vreo 750.000 de euro. Atât a fost cuantificată paguba în acest dosar. În treacăt unul din ziariștii care-l alergau pe Năstase cu microfonul în mână are o sclipire de inteligență și-l întreabă de unde a făcut rost de bani. Inculpatul l-a pasat și i-a spus că ne va informa mai târziu. Toată lumea a uitat de ba­gatelă de treisferturi de million de euro. Când s-a întâmplat această istorie, vreo doi ani în urmă, m-am uitat rapid pe declarația de avere a fostului premier. Toate depozitele și bunurile decla­ra­te nu ajungeau să plătească sumă cerută de judecător.

Presă românească uită repede iar ziariștii în­fo­me­tați de declarația de astăzi nu-și urmăresc propri­ile anchete sau întrebări. Evident că Adrian Năs­tase n-a spus nici până acum de unde a luat banii pentru că în conturi nu-i avea.

Problema în cazul Năstase nu este însă presa care e deprofesionalizata cum n-a fost niciodată. Problema se află în grădina statului român. Care și-a făcut datoria pe jumătate, respectiv justiția l-a condam­nat. De aici, firul banilor trebuie urmărit de alt­ci­ne­va, de exemplu de Ministerul Finanțelor sau mai bine zis de ANAF (Autoritatea de administrare fisca­lă).

După ce a plătit această sumă bunicică, presupun că în cash pentru că un cec nu putea fi emis din contu­rile lui care nu aveau această acoperire, la ușa lui Năstase ar fi trebuit să se prezinte un funcționar al acestui ANAF care să-l întrebe de unde a avut banii. Pentru că dacă o asemenea sumă nu o deții, iar legal nu ai dobândit-o, ea trebuie justificată. Ceea ce ar pu­tea să-l conducă pe Adrian Năstase din nou în față judecătorilor, acuzat de evaziune fiscală.

CITEȘTE ȘI:  Prognoze mai puțin optimiste pentru economia României

Nu s-a întâmplat nimic din lucrurile de bun simț pe care le-am înșirat până acum. Pe de altă parte, sta­tul român, prin diverse reprezentanți ai instituțiilor de control, se plânge că nu recuperează decât 5% din su­mele de bani pe care cei condamnați ar trebui să le plătească. Pentru că pur și simplu pe numele lor nu rămân decât datoriile.

Mai adaug în această ecuație, de exemplu, atitu­di­nea fostului mare sindicalist și ministru, mâna dreap­tă a lui Năstase, pe vremuri, Miron Mitrea. Mi­trea tocmai a fost condamnat la 2 ani pentru o șpagă minoră, că să zic așa. O firmă i-a construit casa ma­mei sale. Mitrea trebuie să plătească vreo 100.000 de euro și nu cred că e vreo problemă la banii lui. Dar mai mult, Mitrea s-a prezentat cuminte la poarta în­chi­sorii  Poartă Albă cu bocceluța și nu a făcut nicio declarație.

Nu l-a acu­zat pe Băsescu și justiția aser­vită, n-a vorbit de răz­bu­nare politică, s-a dus ca un om obișnuit să execute o sentință. Muțenia lui Mitrea și a altora care se duc spre închisoare senini, fără să mai pro­tes­teze, mă îngrijorează. Ne aflăm, de fapt în fază în care înnebuniți de eficacitatea justiției, sute de politicieni sau afaceriști acceptă sentințele fără crâcnire. Și-ar lega singuri cătușele de mâini dacă ar ști că pentru doi ani de stat la hotelul din spatele gratiilor rămân cu banii furați sau se simt ca niște eroi care și-au aranjat familiile lor pe trei generații cu prețul câtorva ani de pârnaie.

CITEȘTE ȘI:  Prognoze mai puțin optimiste pentru economia României

Aici statul român nu a găsit sau nu vrea să gă­seas­că soluția prin care cei care au jefuit trebuie să stea după gratii un timp rezonabil, poate nu foarte mult, dar sigur ei ar trebui să rămână doar cu hainele de pe ei. Confiscarea averilor este mai importantă decât condamnarea.

Pentru că banii furați, spun o banalitate, nu se regăsesc în cărțile pentru copii la școa­lă, în spitale, în drumuri. Publicul salută condamnă­rile dar ar trebui să pună presiune pe autorități în privința recuperării banilor.

În unele cazuri lucrurile nu sunt simple. De când a început cruciada justiției banii s-au evaporat în conturi secrete din toată lumea. Sunt absolut convins că miliarde de dolari sunt ieșite din țară, iar asta este o crimă. Nu numai că s-au furat dar ei nici măcar nu contribuie la generarea de prosperitate în țara în care au fost furați.

Ar trebui ca statul să-și facă o prio­ritate din recuperarea banilor și, în acest scop, aș recurge și la o soluție la care au apelat autoritățile ita­liene. O pro­-punere de amnistie pentru toți banii repatriați până la o dată anume.

Dacă X din furăciuni sale nu mai ascunde 10 milioane de euro în Insulele Caiman, el îi poate aduce înapoi și plăți un impozit, să zicem de 10%. După această etapă, banii lui X vor fi considerați curați.

În acest fel, am stabili momentul zero pe care niciun guvern n-a vrut să-l fixeze : momentul din care, orice ban nedecla­rat și neimpozitat, oriunde ar fi găsit în lume, este confiscat. Dacă România nu face următorul pas, vom asista la tot mai multe fețe zâmbitoare ale condamnaților în drumul lor glorios spre pușcarie.

Iar românii obișnuiți nu vor avea, practic, nimic de câștigat în afara spectacolului.

Ad