Când ne gândim la un imaginar pantheon al românilor care s-au ilustrat și în afara țării prin ceea ce au lăsat lumii, ne vin spontan în minte numele lui Eliade, Cioran, Ionescu, Brâncuși, Enescu, Dinu Lipatti, Sergiu Celibidache. Dacă adâncim reflecția și ne gândim la cei care au fost revoluționari în sfera lor de acțiu­ne, ne oprim, dintre numele de prima mărime, la Eugen Ionescu, Henri Coan­dă, Constantin Brâncuși, Gogu Constantinescu.

Iată însă un alt nume, cel al lui Nicholas Georgescu-Roegen, care nu apare în niciuna dintre cele două serii, deși el merită, cu prisosință, să fie enumerat printre cele mai eminente spirite produse de români în secolul trecut.

Nicholas Georgescu-Roegen, american de origină română, a fost un distins matematician și unul dintre marii eco­no­miști ai lumii din secolul al XX-lea.

S-a născut la Constanța, la 4 februarie 1906, într-o familie modestă. Numele său, la naștere, era Nicolae Georgescu la care, mai târziu, a adăugat Roegen care este un retronim (Ne Geor citit invers). A rămas orfan de tată la vârsta de șapte ani. Înca din copilărie a manifestat aptitudini excep­ționale pentru matematică și viitorul său le va confirma cu brio. A făcut studii strălucite în matematică, la București și, după licența luată în 1926, și-a continuat studiile în Franța, la Sorbona, în statistică și științe economice.

Aici și-a trecut doctoratul în 1930 și, în continuare, au urmat doi ani de studii la University College din Londra (Marea Britanie) la cursurile celebrului matematician și statistician, Karl Pearson. Este remarcat și beneficiază de o bursă a Fundației Rockefeller pentru a participa la realizarea unui proiect al Universității Harvard din Statele Unite. Proiectul este însă abandonat, dar Nicholas Georgescu-Roegen devine un membru apreciat al prestigioasei echipe a marelui economist Joseph Schumpeter (1883-1950), cu numeroși discipoli până în zilele noastre.

Timpul pe care l-a petrecut în Statele Unite, lucrând alături de personalități ilustre precum Wassily Leontief, Edgar Hoover, Frank Taussig, Oskar Lange, Fritz Machlup, Gerhard Tintner, Nicholas Kaldor și Paul Sweezy, au determinat orientarea definitivă a carierei lui către domeniul științelor economice.

În 1936, Schumpeter i-a cerut să rămână alături de el, în cadrul departamentului de științe economice, dar tânărul savant a ales să-și urmeze cariera universitară în țară, la Universitatea din București.

Revenit în România, a primit diferite responsabilități guvernamentale, printre care s-a numărat și aceea, după 1944, de secretar general al Comisiei române pentru aplicarea armistițiului cu URSS. În 1948, simțind că autoritățile comuniste îl vor aresta, fuge din țară împreună cu soția la bordul unui cargo ce mergea la Istanbul.

Ajuns din nou în Statele Unite, Georgescu-Roegen predă la Vanderbilt University (Nashville, Tennesse) de prin anii ’50. Aici elaborează cele mai importante lucrări ale sale, dintre care The Entropy Law and the Economic Process  (Legea entropiei și procesul economoic (1971) îi aduce celebritatea.

În 1979 apare la Lausanne cartea La décroissance. Entropie, écologie, économie, (Descreșterea. Entropie, ecologie, economie). Cartea era o antologie alcătuită din capitole extrase din lucrarea sa fundamentală din 1971 și din alte două lucrări (Energy and Economic Myths,1975, și Bioeconomics, rămasă inedită. O a doua ediție, îmbogățită cu un nou capitol La dégradation entropique et la destinée prométhéenne de la technologie humaine va fi publicată postum, în 1995, în Franța.

În ultima parte a vieții a avut totuși mulțumirea să vadă că ideile sale își croiesc drum și devin din ce in ce mai actuale. A murit în 1994 la Nashville, orașul în care a trăit mai mult de jumătate dintr-o viață lungă și fructuoasă dedicată, în primul rînd, studiului.

Gândirea economică a lui Nicholas Georgescu-Roegen este substanțial nutrită de formația sa de matematician, dar caracterul ei vizionar nu poate fi înțeles fără o atentă distincție între diferitele ei componente interdisciplinare.

Bioeconomia pe care el o opune gândirii economice clasice este o știință ce analizează activitatea din economie ca o continuare a evoluției biologice cu mijloace extrasomatice – așadar culturale și sociale.

Termenul folosit pentru prima dată de el înlocuiește un alt termen, datorat tot unui român, Grigore Antipa, geonomie care însemna optimiz­area fenomenelor naturale printr-o poli­tică ecologică adecvată. Bioeconomia, concept înrudit cu geonomia, propune, în lucrarea din 1971 despre Legea entro­piei…,o nouă viziune asupra dezvoltării. Creșterea neîntreruptă a producției de bunuri materiale – idealul doctrinelor economice clasice – are, potrivit savantului român, limitele ei energetice. Dincolo de ele, specia umană este sortită inexorabil să dispară.

Nicholas Georgescu-Roegen demonstrează existența acestor limite din ce în ce mai amenință­toare, prin acțiunea celui de-al doilea principiu al termodinamicii, numit și legea entropiei. Entropia este cantitatea de energie difuză și inutilizabilă dintr-un sistem închis.

Ca un exemplu elementar, poate fi considerată o cameră unde se află o cană cu apă fierbinte, utilă pentru infuzarea unui plic de ceai. Apa își pierde mai devreme sau mai tîrziu căldura care se împrăștie difuz, în mediul înconjurător. Această căldură nu mai poate servi la reîncălzirea apei din cană și, deci, la obținerea unei alte infuzii. Entropia camerei a crescut.

Firește, apa din cană poate fi reîn­călzită pe o ma­șină de gătit. Entropia din cameră scade (apare o energie utilizabilă), dar cu prețul creș­terii entropiei în alt sistem inchis, rețeaua electrică. Biosfera ar fi un asemenea sistem închis și activitatea economică a omului, ca activitate producătoare de entropie, va epuiza succesiv toate resursele energetice ale pământului și va conduce la degradarea totală a ecosistemului planetar.

Nicholas Georgescu- Roegen vedea, fără să-și facă prea multe iluzii, ieșirea din această neîntreruptă luptă pe care omenirea o duce împotriva mediului înconjurător și a ei înseși, într-o nouă etică economică prin care ar urma să se ia în considerare nevoile și securitatea generațiilor viitoare. Este necesară o  econonomie a descreșterii, adică a diminuării producției de bunuri secundare pentru calitatea vieții și care, satisfăcând o nevoie, creează altele, contribuind astfel excesiv la creșterea entropiei (de exemplu, automobilul).

Continuatorii săi, printre care Mauro Bonaiuti de la Universitatea din Modena,  propun nu descreșterea activității economice, ci modificarea cererii. Va trebui stimulată cererea de bunuri relaționale (servicii culturale și artistice, de asistență, religioase etc.) în detrimentul cererii de bunuri materiale puțin utile dar cu impact ecologic ridicat și producătoare de entropie înaltă.

Pentru economistul american Herman Daly, în 2007, lucrările lui Nicholas Georgescu-Roegen depă­șeau orizontul de înțelegere al epocii în care au fost elaborate. Dar astăzi ele fac parte din procesul de reflecție al unor organisme internaționale, și al multor economiști, filozofi și ecologi, cu privire la viitorul problematic al omenirii.

Ad
Articolul precedentPremiere cinematografice, februarie 2015
Articolul următorDe văzut şi făcut – februarie 2015
Mircea Gheorghe
Mircea Gheorghe (n. 1943), ziarist, prozator şi traducător, stabilit din 1990 în Canada. Licenţiat în litere (Bucureşti, 1966). Colaborator la mai multe reviste din România şi diaspora. Scrie la Pagini româneşti din 2002. A publicat sinteze despre istoria criticii şi ideilor literare, traduceri din F. Braudel, P. Chaunu şi J.-M. Guyau, precum şi cărţile Partida de canastă (Polirom, 2005, proză scurtă), Imprevizibilul triumf (Institutul European, 2008, eseuri), Clepsidra (EuroPress, 2010, roman), O adevărată familie (Adenium, 2013, proză scurtă)