Gabriel Purcăruş, candidat oficial pentru Partidul Conservator

Gabriel Purcarus, candidat al Partidului Conservator în Alfred-Pellan
Gabriel Purcarus, candidat al Partidului Conservator în Alfred-Pellan

Gabriel Purcăruş, colegul şi colaboratorul nostru, va candida la viitoarele alegeri federale din partea Partidului Conservator. Candidatura sa a fost anunţată oficial miercuri, 25 februarie. El va candida în circumscripţia Alfred-Pellan din Laval.

“Sunt mândru să mă alătur echipei Partidului Conservator. Alegătorii din circumscripţia Alfred-Pellan ştiu că vor avea de făcut o alegere între leadership-ul serios al premierului Stephen Harper, lipsa de viziune a Partidului Liberal condus de Justin Trudeau şi creşterile de taxe ale lui Thomas Mulcair. Voi profita de următoarele lunii pentru a străbate circumscripţia mea şi a explica aceste opţiuni populaţiei”, a declarat Gabriel Purcăruş.

Gabriel Purcăruş a emigrat în Canada în 1999. Este licenţiat în fizică al Universităţii Bucureşti şi în meteorologie la UQAM. Este cunoscut românilor din Montréal, pe lângă articolele din Pagini Româneşti, pentru activitatea sa de curtier imobiliar.

Este cea de-a doua candidatură a unui român sub culorile Partidului Conservator după cea a Danielei Chivu, care va candida în Lasalle.

Mult succes, Gabriel.

 

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare