Mărturisesc că am fost un pic Toma Necredinciosul înainte de Freak Show-ul lui Florin Piersic Jr. Suspectam, din poveștile auzite de la alții și din ce îmi sugera titlul, o combinație de modernism și vulgaritate, ceea ce nu este exact pe gustul meu, om dus la teatru pe timpul lui Beligan, Albulescu și Cozorici. Dar mi-am luat inima în dinți și am zis să merg să văd minunea cu ochii mei. În cel mai rău caz, mi-am zis, o să plec la pauză.
Dar am prins bilet de ocazie, în rândul întâi. Imposibil să fug, mă vede toată sala, mi-am zis, așa că hai să stau cuminte până la sfârșit și altă dată să nu mai fac.
Ce a urmat însă, mi-a dat peste cap toate așteptările. Pe scenă s-au perindat 13 personaje (cifra, sunt convins, nu este aleasă întâmplător), aparent fără legătură unele cu altele, întruchipate de omul cu 13 fețe, Florin Piersic Jr, care a ilustrat, printr-un amestec de ironie, tristețe și umor, intensitatea trăirii omului simplu în situațiile “banale” ale vieții: sărăcia, moartea, boala, umilința, anonimatul, izolarea, disperarea, despărțirea, munca de jos, suficiența, doliul, greșeala.
Stewardesa pentru care zâmbetul devine, literal, boală profesională – unealtă care maschează tristețea de a nu putea fi tu însuți într-o lume dominată de clientul tiran care nu poate fi indispus în nici o situație. Femeia care a visat de mică să lucreze la operă și căreia i s-a împlinit visul, dar ca femeie de serviciu -idolatrizează marmura pardoselii, pe care o îngrijește cu sfințenie în fiecare zi și plânge în fața profanării materiei sfinte de către noua snobilime.
Nicăieri nu am văzut o mai bună ilustrare a unei inimi curate ca monologul cerșetorului de la shopping center, omul care nu vede răul nicăieri și e un optimist incurabil fără să știe ce e aia. Zădărnicia goanei după vânt din Eclesiastul e ilustrată în monologul de pe patul de moarte al bătrânului de 108 ani care pretinde că a “găsit sensul vietii” în colecționarea de obiecte
inutile. Bătrânul izolat care își creează, prin imaginație, o lume a lui în care e stăpân doar privind luminile blocului vecin. Imaginația umple vidul și dă sens banalității vieții. Ni s-a oferit și o incursiune și în lumea lipsită de sensibilitate a bogatului cinic: producătorul de televiziune total ne-empatic la moartea mamei angajatului său, patronul de bancă jenat de ușoara scădere a profiturilor, tocmai spre a surprinde alienarea omului într-o lume în care termenele urgente și banul au devenit noii zei.
De acolo, din rândul întâi, am lăcrimat deseori și am râs uneori amar. Dar am văzut și o rază de lumină. Pe scenă, actorul, regizorul și autorul Piersic Jr ne-a ținut o predică despre fericire și veșnicie, cum că ele se găsesc tocmai acolo unde nu le caută nimeni: în asumarea sărăciei, a umilinței, a bolii, a morții, a anonimatului și a greșelii. Dincolo de ele, nu mai există nimic de pierdut și tocmai de aceea totul devine al nostru. O Evanghelie modernă pentru pentru noi toți, care ne irosim viața alergând după bogăție, glorie, putere, sănătate, perfecțiune, dar sfârșim mereu supărați, stresați, fricoși, bolnavi, plini de datorii. Mesajul lui Freak Show e simplu: există o viață dincolo de viețuire.
La căderea cortinei, undeva în ceruri, îngerii au început să cânte.
