Iarăși despre REER?

Livada de meri ionatani, de pere răpănoase și de perje ce băteau toamna într-un violet pe care numai acolo l-am văzut, era peste drum de casa bunicii și se întindea pe muchia dealului, până sub pădurea cea mare.

Acolo, de când dădea floarea și până culegeam ultimele pere, ce se țineau bine rânduite pe dulapul din casa cea mare până la Paște și chiar după, peisajul se schimba în fiecare zi, de parcă ramurile copa­cilor capătau ceva din zbuciumul apei ce-și schimbă culoarea după vreme.

Grija noastră, a celor mici, cât era vara de lungă era ce jocuri să mai inventăm și ce coclauri să mai descoperim.

Dar dintre toate, jocul de-a dacii și romanii era cel care ne prindea cel mai mult. Nu vă pot spune acum tot arsenalul de arcuri, săgeți, săbii de lemn, scuturi și paveze pe care le meșteșugeam fiecare după pricepere, cetățile de ramuri pe care le construiam prin lunca Moldovei și îndârjirea cu care voiam toți să fim daci, de greu mai găseai câte un român cu care să te războiești.

Așa se face că, într-o bună după-amiază, pe când eram în mare consiliu de război, răsfirați sub un măr umbros, bunica – ce ne urmărea de ceva vreme, s-a apropiat de noi cu o tavă de plăcinte atunci rumenite, învelite în ștergar alb și cu o cofiță cu zer proaspăt.

“Mai diochieților, haidați să-nbucati ciava, că di războiu o să avieți vrieme tata viața, și cu o voce mai scăzută di parcă aiastă-i jioacă di copchii.”

Și miracolul s-a împlinit: am uitat și de război și de cetăți și-am sărit care mai de care să înfulecăm plăcintele cu poale-n brâu.

“Amu mai incetucu că doară nu dau turcii și nici placintili nu s-or găti ase iuți. Mâncați inciet că vi s-o lipchi di mații și-oi avie ci spăla la izmieni după voi.” Ușor de zis, dar mai greu de rezistat, mai ales că foamea ne cam înghiontea de-o vreme. Așa că, fără să intru în amănunte, previziunea bunicii s-a adeverit, plăcintele calde, poftă cât încape, zerul răcoros, deci consecințele nu au întârziat.

***

Dacă nu găsiți nicio legătură între pățania asta și REER e pentru că nici nu ar trebui să fie. Daca mă apuc acum să scriu despre un subiect despre care specialiștii nu mai vorbesc de la începutul lui martie, e pentru că, de fapt, peri­oa­da de economisire într-un cont înregistrat pentru pensie, cum e REER-ul, e de fapt de douăspre­zece luni și nu de două cum majoritatea dintre noi cred.

Dacă doriți să beneficiați de cele mai bune ocazii pe care le oferă fondurile de investiții, secretul e simplu: depuneți în fiecare lună, sau chiar de două ori pe lună, banii pe care-i depuneți în mare grabă, la început de an, doar, doar să mai salvăm ceva la taxe. Depunerile de sume mai mici la perioade mai scurte, dar regulate, vor face ca la sfârșitul anului aceiași bani să aducă mai multă dobândă decât dacă-i depuneți într-o singură tranșă.

Acest fenomen, bine cunoscut de gestionarii de fonduri, e dat tocmai de variațiile pe care fondurile de investiții le au zilnic. E imposibil de prezis ziua cea mai bună pentru a investi. Soluția cea mai înțeleaptă rămane să depuneți cu regularitate sume de bani pentru a diminua cât mai mult riscul.

Eu va doresc economii cât mai spornice și o primăvară frumoasă.

Petru Cotnareanu
Petru Cotnareanu
Petru Cotnăreanu este născut în dulcea Bucovină, sub poale de Rarău, trecut prin informatica preistorică şi prin ceva şcoli din Québec. În prezent sfătuitor auto­rizat pentru banii altora (de banii lui se ocupă soţia). Iubeşte lucrurile simple şi cinstite şi ia în glumă o artă tare grea, cum e cea a scrisului.

Ultimele articole

Articole similare