În cinematografe, în luna martie

Iată câteva filme noi programate la cinematograf pentru luna martie:

cinderellaCinderella (în românește, Cenușăreasa) are premiera pe 13 martie. Pelicula a avut premiera mondială în cadrul festivalului de la Berlin și are cronici foarte bune. Iată povestea pe scurt: după ce tatăl ei moare, frumoasa Ella are parte numai de necazuri din partea mamei ei vitrege. Transformată în slujnică și cu numele schimbat în Cenușăreasa, fata ar putea ușor să-și piardă speranța, dar ține la sfatul primit de la mama ei pe patul de moarte, – fii bună și ai curaj.

Viața Cenușăresei se schimbă o dată pentru totdeauna când în pădure dă peste un străin chipeș, despre care habar nu are că este chiar prințul regatului. Regizorul filmului rămâne fidel poveștii tipărite pentru prima oară în 1634, de Giambattista Basile. Rolurile principale sunt interpretate de Lily James și Cate Blanchett, aceasta din urmă în rolul mamei vitrege. Unul din marile merite ale filmului este interpretarea actriței Cate Blanchett, mama vitre­gă care pune stăpânire pe casa noului ei soț și îi transformă fiica în servitoare. Filmul este colorat, antrenant, emoționant și se potrivește perfect pentru o vizită la cinema împreună cu toți membrii familiei.

Run All Night (în românește Urmărit în Noapte) iese în sălile de cinematograf tot pe 13 martie. Fost mafiot cu reputație și gangster de temut, Jimmy Conlon (Liam Neeson) a trăit deja partea bună a vieții sale. Acum, însă, este bântuit de ororile comise în tinerețe, dar și hărțuit neîncetat de un polițist (Vincent D’Onofrio), determinat să îl arunce după gratii. La 55 de ani, îl mai consolează doar sticla de whiskey și bunul său prieten Shawn Maguire (Ed Harris), un alt cap al mafiei, care a stat mereu în umbra lui Jimmy. Atunci când fiul său, Mike, devine ținta gangsterilor, Jimmy este nevoit să aleagă între viața de infractor și familia pe care a abandonat-o cu mult timp în urmă. Acesta trebuie să facă tot ce îi stă în putere ca să își salveze fiul și să evite ca băiatul să aibă același final tragic de care el, cu siguranță, nu va scăpa. Cu o singură noapte la dispoziție și niciun refugiu, fostul ma­fiot își va testa limitele cu scopul de a-și răscum­păra păcatele trecutului. Prinși într-o cursă infernală, Liam Neeson, Joel Kinnaman, Vincent D’Onofrio și Ed Harris ajung pe marile ecrane din țară, în premieră, din 13 martie, în producția Warner Bros. Pictures.

Comedia Get Hard (în românește Mare și tare) va avea premiera pe 27 martie. După ce este arestat și condamnat la 10 ani de închisoare pentru fraudă, multimilionarul James King primește un răgaz de doar 30 de zile pentru a-și organiza afacerile și a lăsa totul în ordine. Panicat, el apelează la Darnell ca să îl pregătească pentru viața de după gratii. Deși James este convins că Darnell a făcut pușcărie, acesta din urmă este doar un tip muncitor și onest, cu o mică afacere, pe care încearcă să o mențină pe linia de plutire. Nu a încălcat legea niciodată și nu are nici măcar o amendă de circulație. Trecând, împreună cu prietenul său, prin tot felul de probe și surprize, Darnell în­cearcă să îl transforme pe James într-un tip dur, dar amândoi descoperă că s-au înșelat în multe privințe și că și-au format păreri greșite, inclusiv unul despre celălalt. Eroii acestei comedii sunt Will Ferrell și Kevin Hart.

Ultimele articole

Articole similare