Calendarul picnicurilor ARC

arc canadaDesi iarna nu se lasă încă dusă, noi, ca români care se respectă, funcționăm după principiul omul gospodar își face vara sanie și iarna car. Mai precis, ne gândim deja la picnic-urile pe care le vom organiza la Val David. Iată care sunt datele de organizare ale acestora în anul 2015:

– 27 iunie – picnic de Ziua Quebec-ului și Ziua Canadei;

– 18 iulie – picnic organizat în cooperare cu o asociație comunitară românească din Montreal (și în sprijinul acesteia). Organizația beneficiară va fi anunțată la o dată ulterioară. Precizăm că anul trecut a fost vorba de ansamblul de dansuri populare Hora și că picnicul respectiv a fost o reușită deplină;

– 15 august – picnic de Sf. Maria (cel mai mare de peste an)

– 12 septembrie (ultimul picnic din sezon)

Ca de obicei, precizăm că în caz de vreme extrem de nefavorabilă (ploaie puternică, furtună, etc), picnicurile (fiecare în parte) se amână cu o săptămână.

Ambianța muzicală va fi asigurată de formațiile artistice și soliștii români din Montreal (Tarabostes, Trio +, Leonid Saramet, etc), în funcție de disponibilitățile lor. Meniul specific picnic-urilor (grătar, mici, ciorbă de burtă, bere, etc) va fi oferit pe parcursul întregului an de bucătarul Ion (Nonu) Mazilu.

Pentru curățarea și pregătirea Câmpului Românesc va fi organizata o ieșire de muncă voluntară în data de 13 iunie. Benevolii (membri sau nu ai ARC) sunt bineveniți. Pentru detalii suplimentare urmăriți site-ul ARC (www.arcanada.org).

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare