De văzut: Avengers, Hot Pursuit și San Andreas

Avengers, Hot Pursuit și San Andreas sunt câteva dintre filme ce pot fi văzute în cinematografe în această perioadă.

Avengers: Age of Ultron (în românește, Sub semnul lui Ultron) a avut premiera pe 1 mai. Dornic să se retragă din activitate ca Iron Man, Tony Stark încearcă să pună în mişcare un program de menţinere a păcii și îl creează pe Ultron, un robot dotat cu o uimitoare inteligenţă artificială. Acesta trebuie să evalueze pericolele şi să controleze armata de roboţi a lui Stark. În loc de asta, Ultron va declara război rasei umane. Dotat cu puteri nebănuite şi invincibil în învelişul său, robotul pornește împotriva orașului New York. Răzbunătorii sunt singurii care pot ține piept extraordinarei ameninţări. Iron Man, Căpitanul America, Thor, Văduva Neagră şi Hulk vor avea nevoie de resurse speciale, dar şi de multă șiretenie pentru a-l înfrunta pe genialul robot, capabil să controleze minţile oamenilor şi să emită radiaţii şi unde electromagnetice. Distribuția e compusă din Chris Hemsworth, Scarlett Johansson, Robert Downey Jr., Mark Ruffalo, Chris Evans și Elizabeth Olsen.

Hot Pursuit (în românește Urmărire periculoasă) a avut premiera pe 8 mai. Ofițerul Rose Cooper (Reese Witherspoon), o poliţistă rigidă, este încântată să i se atribuie sarcina aparent simplă de a o escorta prin Texas pe Daniella Riva (Sofia Vergara), nevastă de mafiot și martor important în procesul împotriva unui mare distribuitor de droguri. Micuța polițistă vrea să profite de ocazie ca să își scoată cariera din conul de umbră în care intrase și e hotărâtă să nu o dea în bară. Cu toate acestea, la întâlnirea cu dinamica și prietenoasa doamnă Riva – o frumuseţe columbiană cu forme şi cu opinii la fel de puternice precum accentul ei – este foarte clar că acest lucru nu va fi ușor. Și înainte de a putea chiar conveni asupra a ce pantofi cu toc Daniella poate să îşi împacheteze pentru drum, polițiștii și domnul Riva sunt omorâţi într-o ambuscadă. De aici încolo, călătoria  celor două femei se transformă într-o cursă contra cronometru printre gloanțe, ele fiind urmărite de poliţişti corupţi şi de criminali profesionişti. Alăturarea celor două actriţe conferă savoare acestei comedii de acţiune, fiinddcă personajul jucat de Sofia este sexy şi cam naiv, iar cel jucat de Reese este ușor ridicol şi neadaptat.

San Andreas (în românește Dezastrul din San Andreas) va ieși în săli pe 29 mai. După ce un cutremur de 9 grade pe scara Richter distruge California, un pilot de elicopter (Dwayne Johnson) lasă în urmă orașul Los Angeles în ruină pentru a zbura la San Francisco, în căutarea fiicei sale înstrăinate (Alexandra Daddario). Însoţit de fosta soţie (Carla Gugino), pilotul are de înfruntat înfiorătoarele consecințe ale cataclismului care dărâmă din temelii metropola americană şi schimbă pentru totdeauna faţa Californiei.

Results va avea premiera tot pe 29 mai. Situația lui Danny (Kevin Corrigan), recent divorțat, ilustează perfect proverbul „banii nu aduc fericirea”. O decizie care-i va schimba viața este aceea de a merge la o sală de sport, acolo unde-i va întâlni pe proprietarul localului, Trevor, (Guy Pearce) şi pe antrenoarea Kat (Cobie Smulders). Viețile celor trei ajung să se împletească pe mai multe planuri.

Ultimele articole

Articole similare