Pierre Karl Péladeau, Quebecul ca hobby

De mult timp Parti Québecois caută un politician puternic, care să-i inspire cu adevărat pe suveraniști. Miliardarul PKP mai are însă de lucru până să devină un personaj care să aibă dacă nu forța lui Lévesque, măcar vivacitatea tatălui său, Pierre Péladeau.

Acum 35 de ani, René Lévesque rostea celebrele cuvinte „à la prochaine” în fața unei adunări triste, imediat după ce referendumul pentru suveranitatea Québecului eșuase la mai puțin de un procent. Carismaticul ziarist știa probabil că nu va apuca ziua în care Québecul va deveni o țară. Cincisprezece ani mai târziu, o altă tentativă de separare a eșuat. Peste alți 20 de ani, în mai 2015, iată că Pierre Karl Péladeau promite solemn să se dedice aceleiași cauze.

Proprietarul celui mai mare trust media francofon are 53 de ani și, de câteva zile, este noul președinte al Partidului Québécois. PKP a fost adus în partid toamna trecută de Pauline Marois – această precupeață în politică – înaintea alegerilor anticipate. Péladeau nu și-a făcut mari probleme de strategie și a declarat, la un miting electoral, că marea țintă a acestui partid este independența Québecului. Rezultatul se știe: milioane de quebechezi, anglofoni și imigranți anti-suveraniști au ieșit la vot. Marois a dispărut din peisaj. PKP a pus mâna pe partid și iată-l azi șeful Opoziției oficiale.

Am urmărit în direct discursul său în fața entuziaștilor membri de partid, în majoritate din generația care l-a văzut în carne și oase pe Lévesque. M-a șocat să constat că, timp de 30 de minute, PKP nu a vorbit decât despre dreptul quebechezilor de a avea o țară, despre suveranitate, despre conservarea limbii franceze. Și despre victoria finală, care va veni. A mai vorbit de coagularea tuturor forțelor suveraniste, de câștigarea alegerilor parlamentare din 2018 și de pregătirea unui nou referendum pentru independență. Ba chiar mai mult, el s-a adresat, preț de câteva minute, și anglofonilor, în limba engleză. Am fost tentat să spun imediat că alt exaltat ne înnebunește cu Québecul liber dar, studiindu-i trecutul, constat că PKP este mai periculos decât pare, chiar dacă tema suveranității este considerată o ciorbă reîncălzită.

PKP a moștenit de la tatăl său, Pierre Péladeau, imperiul Québecor Média. O afacere începută în 1964 prin înființarea unui ziar cu sex, crime și sport: Journal de Montréal. Tânărul Péladeau a fost un rebel. La un moment dat, a refuzat banii lui taică-su – pe care-l numea burghez -, s-a mutat într-o garsonieră unde dormea pe o saltea și muncea la un restaurant ca spălător de vase. După universitate, s-a împăcat cu bătrânul Péladeau care l-a atras treptat în afacerea familiei. Se pare că Péladeau tatăl a avut încredere în Karl mai mult decât în ceilalți copii ai lui și l-a ales ca succesor. Rebelul anti-burghez a devenit, în timp, un dușman declarat al sindicatelor din propria întreprindere, cu care s-a luptat în mai multe reprize. După părerea lui, sindicatele împiedică dezvoltarea companiilor. Iată o idee interesantă, care vine oarecum în contradicție cu ultrasindicalismul societății în care trăim. Péladeau pare – în gândirea economică – mai curând un american decât un quebechez. Băiat de bani gata, cum am fi tentați să-l considerăm, are oroare să plătească, la averea lui, 200 de dolari pe o cravată și este văzut umblând cu mașini obișnuite. Am mai aflat, din relatările cunoscuților, că se trezește la 5 dimineața, înoată o oră, iar la 7 este la serviciu.

Ce l-a determinat să se apropie de politică și mai ales de Partidul Québecois este ușor de intuit. Bătrânul Péladeau a fost un suveranist activ, iar Lévesque era prietenul său. După atâția ani petrecuți în business, PKP pare plictisit și are nevoie de un mare proiect cum ar fi, dacă vreți, continuarea luptei începute de Lévesque. Trebuie să recunoaștem că suveranitatea provinciei pare un proiect nebunesc în vremurile noastre. Dacă nu a reușit Lévesque, într-un moment în care imigranții aproape că nu existau în provincie, iar adversitatea dintre francofoni și anglofoni era o realitate, cine ar putea reuși? Șansele lui PKP par sub 1%. După 35 de ani de la primul referendum, structura provinciei s-a schimbat. Nici dacă toți quebechezii ar vota „da”, n-ar fi de ajuns. La ultimul sondaj de opinie s-a dovedit că numai 51% dintre vorbitorii de franceză ar vrea separarea de Canada și doar 9% dintre non-francofoni ar zice da. Deci, Péladeau ar trebui să-i convingă în primul rând pe quebechezii francofoni, pe lângă anglofoni și imigranți, care sunt majoritar împotrivă.

PKP a vorbit de „fierté”, dar asta nu ajunge. El are nevoie să câștige alegerile din 2018 și să convingă electoratul, prezentând avantajele imediate pe care le-ar avea cetățenii dacă ar locui într-o țară cu numele Québec. Dar pentru asta ar trebui să dovedească că e cel mai bun prim-ministru. Cât timp noi avem cele mai mari taxe din Canada, benzina cea mai scumpă, șoselele cele mai proaste și corupție cu fonduri publice, nu văd cine ar avea chef să finanțeze un aparat de stat pentru o țară suverană.

De mult timp Parti Québecois caută un politician puternic, care să-i inspire cu adevărat pe suveraniști. Miliardarul PKP mai are însă de lucru până să devină un personaj care să aibă dacă nu forța lui Lévesque, măcar vivacitatea tatălui său.

Alin Alexandru
Alin Alexandru
Alin Alexandru are peste 23 de ani de presă scrisă şi televiziune la Expres, Cu­ren­­tul, Biz, B1TV, Naţional TV, timp în care a rea­li­zat reportaje în peste 30 de ţări. Este pasionat înfocat de tenis şi expert în asigurări şi investiţii.

Ultimele articole

Articole similare