Sunt 25 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Și una din întrebările care îmi vin în minte este ce ar fi fost România dacă mineriada nu ar fi fost. Am fi avut altă țară? Am fi avut câteva milioane de români care ar mai fi luptat să schimbe ceva în loc să emigreze?
Am fi avut o democrație consolidată, o economie funcțională, neparazitată de urmașii comuniștilor și de foștii ofițeri și colaboratori ai Securității?
Mineriada din 1990, dincolo de faptul că a scos România de pe harta lumii civilizate o perioada lunga de timp a avut un efect mult mai pervers. A alungat speranța din inimile celor care credeau că odată scăpați din comunismului lui Ceaușescu vor putea trăi liber, vor putea să construiască o țară fără comunism.
Dacă în acest moment, România nu are oameni capabili să iasă în stradă să susțină o cauză, indiferent care este ea, de la demisia guvernului la Roșia Montană sau defrișările abuzive este și din cauză că mineriadele au ucis speranța. Cei care ar fi fost azi în stradă sunt plecați de mult afară. Cei care mai sunt în țară, au văzut că nu servește la nimic. Tu încasezi bâtele pe spinare, ei își încasează cec-urile în conturi bancare grase. De la noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc, s-a ajuns la noi ne facem că vă suportăm, voi vă prefaceți interesați de soarta noastră.
Iată care a fost firul evenimentelor cu precizarea că mineriada a fost un răspuns la fenomenul Piața Universități. În această piață, între 22 aprilie și 15 iunie 1990, se strângeau aproximativ 50.000 de protestatari, în fiecare seară. Protestele erau îndreptate împotriva lui Ion Iliescu și Frontului de Salvare Națională (FSN) condus de acesta.
13 iunie: În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: “IMGB face ordine!” și “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.
Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București.
14 iunie. Ajunși în Gara de Nord la ora 4 dimineata, minerii conduși de Miron Cozma au fost preluați de angajați ai SRI și a altor servicii secrete și au fost orientați spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piața Universității, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanților, pe platoul din fața Teatrului Național. Imediat au pătruns în incinta Facultății de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertății de opinie și au devastat o colecție unică în Europa de flori de mină și zăcăminte geologice ca și sediul Ligii Studenților. O soartă asemănătoare au avut și Facultatea de Litere și cea de Matematică, dar și Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroși profesori au fost bătuți, între ei se numără și profesorii de lingvistică Grigore Brâncuș și Petru Creția, acesta fiind agresat de indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale. În zonă, minerii au mai devastat sediile PNȚCD și ale PNL, unde au pretins că au descoperit valută falsă și arme și de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o stație radio și aparate de birotică.
Liderul studenților Marian Munteanu a fost bătut și aruncat apoi în fântâna de la Universitate. Alți lideri au avut o soartă asemănătoare. Un alt grup a ocupat Televiziunea română, autointitulată liberă. În câteva ore Bucureștiul era complet pacificat și haosul a coborât pe străzile unde puterea era deținută de aceste grupări paramilitare, care colaborau cu Poliția și SRI. Toți intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcați cu haine fistichii au fost bătuti, arestați, urcați în dubele Poliției și interogați la o unitate militară din Măgurele.
15 iunie. La orele prânzului minerii au fost urcați în autobuze și transportați la complexul expozițional Romexpo, unde șeful statutului, președintele ales recent Ion Iliescu le-a mulțumit pentru acțiunea lor vitejească prin care au salvat democrația din România. Discursul său a fost întâmpinat cu urale. Imediat după aceasta au fost conduși la trenurile care îi așteptau în Gara de Nord, și transportați în Valea Jiului.
Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenței de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniților este de 746 iar numărul morților este de șase: patru morți prin împușcare, un decedat în urma unui infarct și o persoană înjunghiată. Asociația Victimelor Mineriadelor susține că numărul real al morților este de peste 100.
