Când profesorul Neagu Djuvara mi-a spus că românilor nu li s-a făcut încă educaţia cinstei, mi s-a părut că venerabilul boier este prea exigent cu poporul său. După cinci ani de la momentul la care făcea această observaţie, am ajuns să cred că, de fapt, românilor li s-a făcut educaţia necinstei în ultimii 70 de ani.
Sigur că, per total, nu avem nici mai multe defecte şi nici mai multe calităţi decât alte neamuri, în pofida părerii, deloc măgulitoare, pe care ne-am format-o despre noi înşine. În orice caz, eu unul sunt convins de faptul că românii au un potenţial intelectual şi moral uriaş. Priviţi cu atenţie în jurul dumneavoastră, aici, la mii de kilometri de ţara de origine şi veţi constata că numeroşi conaţionali de-ai noştri realizează lucruri impresionante în diverse domenii: ştiinţe exacte, arte, sport.
Pare-se că românii funcţionează bine în societăţi aşezate, acolo unde competenţa şi perseverenţa sunt apreciate. Avem încă valori spirituale şi tradiţii după care ne conducem şi în jurul cărora gravitează viaţa noastră de zi cu zi, oriunde ne-am afla. Pericolul vine însă din faptul că suntem individualişti şi influenţabili în rău, ceea ce poate duce la stingerea acestor valori şi tradiţii după una sau maximum două generaţii.
Lumea de astăzi uniformizează şi reduce la nivelul unei afaceri tot ce a acumulat un popor în sute şi mii de ani. În Occident, mâncărurile, hainele şi parfumurile încep să dea identitatea unei persoane mai curând decât cultura din care provine. Aşa se face că pizza este un brand mai puternic decât Forum Romanum şi că de numele lui Coco Chanel a auzit mai multă lume decât de Honoré de Balzac.
Românii stabiliţi în străinătate pot evita moartea lor identitară numai dacă vor lăsa deoparte interesele mărunte, punând în comun ceea ce-i apropie. Nu suntem o mare cultură şi nici o mare naţiune, însă am fost capabili de lucruri impresionante dacă ţinem cont de ceea ce ne-a rezervat destinul istoric. Comunismul ne-a pus pe butuci intelectualitatea care de abia se înfiripase după efortul de construcţie al României moderne. Mai grav, acea jumătate de secol a stricat sufletul omului obişnuit, reducându-l la stadiul de supravieţuitor într-un imens lagăr de concentrare. Atunci au înflorit delaţiunea în schimbul unor mici privilegii, bârfa, invidia pentru reuşita celuilalt, egalitatea prost înţeleasă. Reminiscenţe ale acestor flori ale răului le vedem şi acum, inclusiv în comunităţile româneşti din străinătate. Mentalitatea de genul „decât să câştigi şi tu mai bine pierdem amândoi” face încă ravagii printre noi.
Iată de ce spuneam la începutul acestor rânduri că românilor li s-a făcut educaţia necinstei. Luaţi individual suntem extraordinari, puşi împreună suntem o catastrofă.
Oare ne putem schimba sau suntem sortiţi dezbinării? Educaţia necinstei trebuie curmată în cadrul familiilor, acolo unde fiecare dintre noi deprinde regulile de bază ale convieţuirii civilizate. Formula „Învaţă să te descurci!”, atât de preţuită de „clasa muncitoare”, trebuie înlocuită cu îndemnul „Respectă-l pe celălalt, ca să fii respectat!”
De regulă, jurnalistul se fereşte de cuvântul „trebuie” în articolele pe care le scrie. Eu nu (mai) evit să utilizez cuvântul „trebuie” dintr-un singur motiv: în vremurile pe care le trăim media înlocuieşte într-o mare măsură şcoala. Mulţi sunt convinşi că este dramatic ca televiziunea şi presa, în general, să înlocuiască şcoala. Eu nu mă (mai) lamentez şi iau lucrurile ca atare. Media trebuie să informeze şi să educe, deopotrivă. Inclusiv media de limbă română. Prin urmare, cea mai bună metodă de a te pune în slujba acestei idei este de a spune adevărul, indiferent cât de incomod ar fi.
Educaţia necinstei poate fi dată uitării, spre binele tuturor, chiar dacă trăim într-o formă de „comunism întors pe dos”, unde ipocrizia şi prefăcătoria îţi pot aduce foloase pe termen scurt. Noi, românii, înţelegem asta şi suntem capabili să-i facem şi pe alţii să înţeleagă. Noi am trăit într-un sistem unde minciuna era la putere, alţii – care nu au cunoscut acest sistem – se grăbesc să-l îmbrăţişeze.
