Când făceam cursul de economie managerială la HEC Montreal, profesorul ne-a dat o foaie cu o scurtă descriere a unei întreprinderi și apoi ne-a întrebat care este principalul nostru obiectiv dacă am fi numiți la conducerea ei. După ce ne-am străduit să vedem rații, profitabilitate, diminuare de costuri, profesorul a zâmbit și ne-a spus: principalul obiectiv pe care-l aveți e să vă păstrați scaunul.
Politicienii nu fac excepție de la acest principiu. Iar decizia lui Stephen Harper de a convoca alegeri mai repede decât se aștepta lumea, inclusiv adversarii săi, nu are ca scop principal nici bunăstarea canadienilor, nici buna guvernare a Canadei. Obiectivul premierului este unul singur: să-și păstreze postul. Și nu e nimic rău în asta. Pentru că nu poti face nimic pentru ameliorarea vieții canadienilor (așa cum o vezi tu ca politician) dacă nu ești în postura de a decide acest lucru.
Canada nu a avut până acum un premier mai cinic decât Harper. Multe din deciziile sale sunt la limita moralității. Multe sunt mult sub ea. Harper este campionul legilor de tip „omnibus” cu proiecte de legi de peste 800 de pagini, care amestecă toate subiectele posibile și imposibile. Problema cu aceste legi este că dezbaterea lor este inexistentă și că măsuri care poate nu ar trece pentru că sunt nepopulare în rândul electoratului sau partizane sunt trecute la pachet cu altele. Acest tip de lege este interezis în Statele Unite, de exemplu. Reamintim că atunci când votează, canadienii nu aleg un premier ci își ale un deputat care să-i reprezinte. Rolul parlamentarilor a fost redus la unul decorativ. Harper a împins 10 astlfel de legi. Cea mai cunoscută este C-51 (legislația anti-teroristă) ale cărei măsuri sunt mai dure decât cele adoptate de Canada după atentatele de la 11 septembrie 2001. Să fim sinceri și să recunoaștem că trăim vremuri mai sigure. Puterile serviciilor de informații au fost crescute fără încetare și cu justificări care nu țin, potrivit mai multor profesori universitari de drept citați de marile ziare canadiene.
Harper a suspendat lucrările parlamentului de patru ori, pentru 181 de zile în total. De cele mai multe ori pentru a scăpa de moțiuni de cenzură sau pentru alte interese strategice. Parlamentul a fost de multe ori o jucărie în mâinile premierului ceea ce e rău pentru democrație.
Sunt aceste măsuri ilegale? Nu. Sunt ele morale? Cred că răspunsul la această întrebare este că nu prea.
E bizar să auzi acest partid vorbind de valori morale și să îi privești publicitățile. Conservatorii au avut cele mai agresive și de mai prost gust campanii publicitare pe care le-am putut vedea de când am venit în Canada. Dar ele au dictat tonul și nu e vina lui Harper că NPD și Liberalii sunt incapabili să producă un clip agresiv când este atât de simplu.
Harper este acum la fel cum era Paul Martin în 2006. Încolțit de scandaluri de corupție, atins de sindromul Gérald Tremblay (eu nu am știut nimic, deși e parte din fișa postului să știu) și cu bilanț economic care riscă să se deteriorereze cu fiecare lună care trece.
Haper avea nevoie de aceste alegeri pentru că:
– scandalul de corupție din Senat riscă să păteze grav imaginea premierului;
– Canada este în recesiune economică, chiar dacă nimeni nu o recunoaște;
– terminarea exercițiului bugetar pe zero pare a se îndepărta cu viteză iar anul se va termina cu deficit, în ciuda promisiunilor conservatorilor.
Da, Canada a trecut printr-o criză economică majoră dar conservatorii au intrat la guvernare cu un surplus bugetar generos lăsat de Paul Martin (fostul premier vorbea de 12 miliarde de dolari), surplus care i-a ajutat să ofere tot felul de reduceri de taxe pe care nu le-a cerut nimeni. Căci întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este cum ar fi arătat economia Canadei dacă reducerea TPS de la 7% la 5% nu ar fi avut loc. Mai ales că această reducere nu a adus, în cazul Quebecului, nimic cetățenilor.
În cel mai bun caz, Conservatorii vor rămâne la putere, chiar și cu un guvern minoritar. În cel mai rău caz, vor obține un scor mai bun decât ar fi putut obține așteptând alegerile la dată fixă și îi vor lăsa pe alții să rezolve problemele economice ale Canadei.
Bani anunțați la începutul anului și trimiși familiilor fix înainte de campania electorală, cu flyere care să-ți amintească cine le-a dat, legile privind finanțarea electorală schimbate la timp cu creșterea sumelor care pot fi cheltuite, totul arată că Partidul Conservator și-a pregătit terenul din timp pentru aceste alegeri. La fel au făcut și liberalii în 2005, nu-i nimic nou sub soare.
În 2005, când Paul Martin a convocat alegeri anticipate, Harper se plângea la televizor că vom avea o campanie electorală prea lungă (aproape opt săptămâni) care va costa prea mult contribuabilul canadian. Acum, același om, a aruncat Canada în cea mai lungă și mai scumpă campanie electorală din 1872 încoace: 11 săptămâni. Asta după ce a promis și votat o lege a declanșării alegerilor la dată fixă. Suma maximă pe care o poate cheltui un partid la aceste alegeri este, țineți-vă bine, de 125.860.194$. În 2011, la precedentele alegeri, această sumă a fost de 49.270.292$
Este premierul Harper un ipocrit? Ca să răspund, vă întreb altceva: cunoașteți un șef de partid care nu este?
