Pe ulița stropită cu miros de meri în floare, pe la vremea când soarele sfârâia pe creștetul capului, urca cu pași măsurați un bărbat bine legat la trup, nici prea chipeș, nici prea tânăr.
- Bună diminiața, da undi ti-ai pornit așa hotărât, moș Ioani?
- Moș să-i spui lu’ bunică-tu, mai Sofrone, că eu mai am o postată bună până la piensie.
- Na, amu nu ti supăra, da’ eu m-am luat după cum arăți, nu după câti datorii ai hi strâns, că di bani, n-am pre auzit să-ți deie afară din ocol. Amu gata cu șaga, ia zi ci mai facii lelea Ioana, că iarna asta n-am prie văzut-o pi la magazin.
- Mulțămăsc di intriebări, apoi tot așe cum o știi, stă-n picioari. O țâră mai surdă, da’ tot re di gură.
Întrebările vecinului Sofronie păreau că izvorăsc din lunga iarnă în care cei doi nu se văzuseră, nu că ar fi fost supărare, ci doar că la sat lumea mai mult mijește focul când omătul și frigul nu te îndeamnă să scoți nasul pe ușă.
- Ia zii, badi Ioani, că văd că di moș ti ciufulești, anu aista ăi mai facii fânul din Măgură, ori ti gândiești să-l dai în ariendă?
- Da să nu-mi spui, măi Sofrone, că ti tragi ața să lași bunătăti di magazin ca să-ți prăpădiești pălăria cosând pi rapchili din Măgură?
- Nu știu dacă ieu am să hiu așe harnic, da’ poati că am să mân ciava cosași să-l facă și să-l aducă pi vali, când o hi vriemi bună. Cu ci mai am și dacă-l fac și p-al mătăli, m-ar bati gându să mai îmulțăsc ghităii din grajdu ciăl nou ci l-am făcut mai an în Podirei. Și că să tot spun pi cia driaptă, pi la noi o triecut un camion di pi la niemți și m-o tot întriebat dacă nu am jiuncani di vânzări, că tari s-intriabă pi la țara acieia a lor.
- Măi Sofrone, dacă așesta-i socotială, apăi hai să punim pi din două, uiti, eu cu fânu’ din Măgură, tu cu banii și cu vânzaria, di-om faci amândoi o țâră di chiag.
Deoarece multe altele s-au mai spus până când cei doi megieși au bătut palma și spațiul la jurnal nu-i niciodată de ajuns, am să vă spun numai că până la urmă târgul s-a făcut și, în toamna următoare, Sofronie avea de vândut cinci tăurași rotofei. Dar camionul nemțesc nu a mai trecut prin sat, nici în prima toamnă, nici în anul de după. Bruma de nutreț se temina și până la urmă i-au vândut la târg, numai pe cât să-și mai acopere din pagubă.
- Na, măi Sofrone, ci fiel di nigustor ti numești, că văd că numa la pagubă am îmblat cu tini?
- Badi Ioani, eu m-am luat după ci ni-o zis niamțu, da’ să ști că di amu nu mai fac un pas până nu mi-a da în scris.
Morala nu-i greu de găsit și se aplică la timpurile de acum mai mult decât la vremea când s-a întâmplat. O să întâlniți – dacă nu i-ați întâlnit deja – anumiți vânzători care vă promit verzi și uscate, indiferent de domeniul în care lucrează. De multe ori o să vă lăsați furați de dibăcia lor verbală și o să semnați documente numai pentru ce v-au povestit.
Indiferent că o să cumpărați o asigurare, o mașină, o casă sau alte lucruri importante, amintiți-vă un singur lucru: tot ce vă povestește vânzătorul e bun numai dacă se potrivește cu ceea ce e scris în contractul pe care-l semnați. Vorbele sunt mult mai greu de dus în fața judecătorului atunci când sunteți păcăliți. Așa că, înainte de a vă angaja la o investiție importantă, verificați dacă cel ce o prezintă are competențele necesare și dacă vorbele se potrivesc cu scrisul. Altfel, riscați serios să ieșiți în pierdere.
