Rarița nu avea vârstă. De când mă știu era sură numai cât trebuie și șuvițele gri amestecate cu cele negre, răbufneau de sub broboadă legată-n barbă ori de câte ori se mânia. Și asta se întâmpla măcar de câteva ori pe zi.
Mică și ușor adusă de spate, era vecina din fundul uliței, lelea Rarița cum o strigam noi cei mici, sau Ciufa când nu ne auzeau cei mari. Bărbatu-i murise de ceva vreme, lumea zicea că de gura ei, copii nu avea, așa că mai de voie mai de nevoie trebuia să-și ducă mai departe gospodăria. De muncit, muncea mult. Când la făcut fânul, când la grădină, când mai lucra pe la alții, că alte venituri nu erau și așa-și lungea zilele pe lângă animalele pe care le creștea. Dacă nu ar fi fost povestea cu banii de pe un juncan, poate că acum nimeni nu și-ar mai aminti de Ciufa.
Într-un an a reușit să dea la contract un juncan mare și frumos, pentru care a primit în mână două mii de lei de atunci. Cum nu văzuse de prea multe ori atâția bani la olaltă, și de frică să nu vină careva să-i fure, a dat fuga la CEC și i-a depus pe toți.
Ce a gândit în noaptea următoare, ce-o fi visat, nu știu. Știu doar că a doua dimineață la prima oră a fost la ușa CEC-ului cu carnețelul frumos imprimat, pe care scria 2000 lei. Când în sfârșit s-a deschis sucursala, a cerut la primul ghișet să i se dea cei două mii. Casiera a verificat, i-a numărat banii, a pus-o să semneze și când să treacă la următorul client, Rarița, după ce a mai numărat o dată toate bancnotele, zice cu un surâs relaxat.
Amu drăguță, ti rog să-i pui înapoi.
Mătușă, aici mai sunt și alții cari au treburi. Matali ai vinit ieri și i-ai pus, amu ai vinit și i-ai scos și iară vrei să-i pui înapoi? Dacă ți-e a joacă, nu ți-ai găsit locu și nici omu.
Apăi nu ti supăra drăguță, da n-am putut dormi tată noaptia di grijă și am vinit numa să vidiem dacă-i mai avieți. Amu că m-am liniștit, poți să-i mai ții, că nu-mi trebuiesc digrabă.
Povestea este cât se poate de adevărată, doar numele și satul au fost schimbate din motive lesne de înțeles. Dacă despre garanțiile banilor depuși nu se vorbea mare lucru pe acele timpuri, nici la băncile din timpurile noastre nu vă încântă nimeni urechile cu garanțiile oferite. Sau poate cel mult o să va povestească de cele o sută de mii pe depunător care sunt garantați în caz de faliment al băncii. Toate marile bănci canadiene sunt mai mult decât centenare și pericolul unui faliment e puțin probabil.
Că aveți banii depuși în conturi pentru pensie, neînregistrați, sau mai nou în cea ce se numește CELI, riscul este același. Instabilitatea economică face ca fondurile de investiii să reacționeze din ce în ce mai puțin previzibil. Ne bucurăm să avem un randament cât mai ridicat la banii economisiți, dar de multe ori uităm că randamentul este direct legat de gradul de risc pe care-l acceptăm. Cum se poate combina riscul și cu garanția banilor depuși? Companiile de asigurări au soluția. Și în plus nu costă nimic să cereți un sfat de la un specialist în domeniu.
Eu vă doresc o vară plină de bucurii și economii.
