În cursă cu tine însuți

Citește și

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Toată lumea este de acord că a face mișcare este un lucru benefic dar multora dintre noi ne este greu să ne apucăm de sport. Nu avem timp. E scump. Sunt prea bătrân pentru asta. Scuzele sunt ușor de găsit, dar tot ceea ce ne trebuie este puțină voință iar rezultatele vor apare. Povestea lui Ionel Deac este un argument în acest sens.

Venit în Canada din 2001, din Bistrița, Ionel Deac era la fel ca majoritatea imigranților: familie, copii, un job și orarul pe care toate aceste lucruri îl implică.Viața curgea în ritmul ei, până când o vizită la doctor a sunat alarma: „colesterolul și glicemia erau la limita superioară. Nu puteam dormi noaptea, iar dimineața mă ridicam din pat cu dureri de spate și arsuri la stomac. Am luat decizia că trebuie să-mi ameliorez alimentația și să fac sport”.

- Publicitate -

Se întâmpla acum șase ani, când avea 40 ani. „Am început să alerg, dar oboseam repede. Am luat un curs de înot pentru adulți, însa nu puteam face o lungime de bazin fără să mă opresc. Am început să merg la sală, complexat că nu știu să folosesc aparatele. Și peste toate a venit o operație de menisc, o problemă mai veche amânată mereu „până voi avea mai mult timp”, spune Ionel Deac.

La trei luni după operație genunchiul era încă umflat iar mobilitatea redusă. Doctorul i-a spus că dacă în două luni situația nu se ameliorează, cel mai probabil va trebui refăcută operația. I-a recomandat să facă înot. Așa că, în următoarele două luni, Ionel a revenit, aproape zilnic, la bazinul de înot. Genunchiul și-a revenit și a ajuns să facă 20 de lungimi de piscină (500m) fără să se oprească.

Efectul Pierre Lavoie

Din întâmplare, în 2012 participă la o conferință a lui Pierre Lavoie unde aude vorbindu-se de Ironman. Nu de personajul din benzile desenate și din filme, ci de competiția Ironman. Este vorba de un triatlon care constă în parcurgerea a 3,8 km înot, 180 de km pe bicicletă și 42,2 km (o probă de maraton) alergare. Toate una după alta, într-un timp maxim de 17 ore. Deviza competiției: „totul este posibil”.

- Publicitate -

După conferință Ionel Deac a decis să facă un triatlon. Nu Ironman, pentru că i se părea imposibil. Voia să inceapă cu un „triatlon Sprint”(750 de metri înot, 20 km de bicicletă și 5 km de alergare). În timp ce se antrena pentru aceasta, a făcut într-o zi 3,8 km de natație (152 de lungimi de piscină). Apoi, într-o altăzi, a pedalat 180 de km (41 de ture pe circuitul de formula 1 de la Montreal). Văzând că este într-o formă bună,s-a înscris la Triatlon Esprit la Montreal – 2013 (în parcul Jean Drapeau) care,în acea vreme,echivala cu distanța „Ironman”. Cei 3,8 km de înot i-a terminat într-o oră și 42 de minute. Pentru proba de bicicletă a avut nevoie de sase ore și 29 minute. Nu alergase niciodată la antrenamente un maraton. A făcut-o atunci, pentru prima dată. A terminat prima sa competiție sportivădupa 14 ore si 28 minute.

Pentru un om care cu doar câtiva ani în urmă avea probleme de sănătate, a reuși o asemenea performanță este remarcabil. Povestea sa ajuns și în ziarul intern al companiei unde lucreaza. Colegii l-au felicitat considerând aventura sa inspirantă, cum dealtfel o considerăm si noi.

Primul Ironman

Prima competiție Ironman la care Ionel Deac a participat a fost cea de la Whistler, Columbia Britanică, în 2014.O astfel de competiție strânge la start între 2.000 și 2.500 de sportivi. O parte dintre atleți concurează pentru un loc pe podium sau pentru a se califica la proba mondială care are loc în Hawaii. Dar majoritatea se prezintă la start doar pentru satisfacția personală, pentru dorința de a se depăși și de a-și demonstra că se poate.

[foogallery id=”25804″]

„Apa străvezie a lacului Alta, drumurile în pantă printre munți pe ruta dintre Vancouver și Whistler,și potecile colinelor cu păduri nesfârșite care înconjoară această zonă turistică fac proba una dintre cele mai dificile și mai spectaculoase de acest gen”, spune el. A terminat triatlonul cu timpul de 16 ore, 14 minute și 29 de secunde, în uralele publicului care aștepta la sosire. Căci în Ironman, majoritatea sportivilor vin pentru a termina cursa. Aceasta este victoria supremă. „Am fost pe locul 1.592 din 2.262 înscriși. Un loc bun pentru un debutant. Pentru mine a fost ca și cum aș fi câștigat locul întâi, pe care de fapt l-am câștigat în cursa cu mine însumi”, spune Ionel Deac astăzi. Mulți din cei înscriși nu au terminat competiția.

Mont Tremblant

Pe 15 august 2015, într-o căldură sufocantă, Ionel Deac a luat startul la competiția Ironman organizată la Mont Tremblant. Același scop: să ajungă la capăt. „Sunt tot timpul conștient, spune el, de solicitarea extremă, fizică și mentală, pe care o asemenea competiție o aduce. Și îmi ascult tot timpul corpul, gata să percep semnalele de alarmă pe care mi le va da. Și sunt tot timpul pregătit să renunț (în caz extrem) dacă va fi cazul. Sănătatea este mai importantă decât a termina competiția cu orice preț”.

Ce-l face să continue să participe la competiții Ironman? „Mă motivează determinarea atleților care participă la aceste curse, rigoareaantrenamentului, pregatirea alimentară pe care o facși, nu în ultimul rând, capacitatea lor psihologică de a trece peste momentele grele. Te întrebi de ce o faci. Simți ca nu mai poți și că ai abandona, dar corpul tău și mintea găsesc resurse pentru a putea continua. Antrenamentele pot fi placute și relaxante,și ele se pot face în mare parte în natură, când vremea o permite.”

Și la Mont Tremblant Ionel Deac a trecut linia de sosire. În 14 ore, 55 de minute și 43 de secunde. Doar 2.152 de sportivi au terminat competiția. Ionel Deac a reprezentat Canada la această competiție, dar am găsit și doi sportivi care au concurat având ca țară România: Marius Popovici (din Florida) a terminat competiția în 11 ore, două minute și o secundă și Victor Berea (Ontario) care a abandonat după proba de înot.

[foogallery id=”25820″]

Sport pentru toți

În toamna acestui an, Ionel Deac va împlini 47 de ani. A început să facă sport când avea 40 de ani. S-a decis să participe la Ironman la 43 și l-a făcut pe primul la 44 de ani. Ideea este că dacă spuneți că e prea târziu pentru a vă apuca de sport, greșiți.

Evident, nu toată lumea trebuie să facă Ironman. Asta ține de motivațiile fiecăruia. Dar toată lumea poate face sport. Înotul, mersul pe bicicletă, alergatul sunt sporturi accesibile. „Timpul pe care-l petreceți făcând sport nu este timp pierdut. Beneficiile le regăsim în celelalte activități de zi cu zi. Eu dorm mai bine, sunt mai puțin stresat și am scăpat de durerile pe care le aveam în urmă cu câțiva ani.

La început poate fi incomfortabil sau dificil. E temporar. Și aici este momentul în care majoritatea renunță. Dar dacă ești hotărât pentru asta, poți trece peste.Bineințeles, nu ne referim la cazurile in care efortul fizic trebuie supravegheat medical. În mod normal sportul nu trebuie să fie dureros. Dacă este cazul, atunci fie tehnica nu este bună, fie echipamentul este de proastă calitate sau programul de antrenamant nu este adecvat”, spune Ionel Deac.

Pentru ameliorarea tehnicii și programe de antrenament sunt o mulțime de site-uri web care vă pot ajuta. Pentru echipament, soluția ar fisă investiți încalitate, dar alegerea să o faceți dupămai multe vizite și discuții la magazine de specialitate. Diferența de preț plătită la cumpărarea unei perechi de pantofi de cursa merită.

- Publicitate -
- Publicitate -spot_img

Ultimele articole

Cel puţin opt morţi într-un atac armat în Ierusalimul de Est

Cel puţin opt persoane au fost ucise vineri seară într-un atac armat la o sinagogă din Ierusalimul de Est,...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -