Nu pot să trec cu vederea ultimul congres al PSD dedicat alegerii noii conduceri (președintele executiv și cei 14 vicepreședinți). Citind pe hotnews.ro rezumatul luărilor de cuvânt ale liderilor, n-am putut să scap de impresia că obsesia lor rămâne Băsescu. Ca-n bancurile cu obsedații sexuali care, oriunde s-ar uita, văd tot ce au ei în cap, așa și cu liderii pesediști.
Victor Ponta, cel demisionat din funcția de președinte al PSD în luna iulie, nu s-a sfiit s-o recunoască, în intervenția lui de la congres. „În politică avem un singur adversar în continuare, tot pe Traian Băsescu: este singurul care are capacitatea să se bată cu noi
Liviu Dragnea, președinte interimar președinte interimar după demisia lui Ponta, iar apoi, din 11 octombrie, președinte ales, a avut discursul cel mai lung. Din mai 2015, omul are dosar pentru orchestrarea fraudei electorale de la referendumul pentru demiterea lui Băsescu, din 2012. Altfel spus, are antecedente în problema Băsescu. A fost acuzat și că a pus umărul la faultarea procesului electoral în diaspora, la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, dar de aici nu s-a ales cu dosar penal.
„Am greșit când am căzut în războiul mediatic declanșat de Traian Basescu.”
Traducere evidentă: Băsescu e prea tare pentru noi, am fi ieșit mai bine dacă-l ignoram.
„Nu tăierile de salarii a ajutat (sic !) România atunci, ci cei care au plecat să muncească în străinătate.”
Fraza se referă la perioada de după colapsul financiar din 2008-2009 și e mai complexă. În prima parte, contestă reevaluarea măsurilor de austeritate economică luate ori încurajate de Băsescu atunci. Se știe, Băsescu și-a atras mai întâi o reputație de tăietor de pensii și salarii, speculată intens de opozanții lui, în 2012, pentru a apărea ulterior, în ochii multora, cu aura unui comandant de navă abil în vremuri de furtună. În mod surprinzător, fraza continuă cu un elogiu adresat românilor din diaspora.
„Nu am avut curajul să condamnăm crimele dictaturii comuniste. Vreau să vă ridicați în picioare și să păstrăm un moment de reculegere pentru victimele dictaturii comuniste. (Lumea s-a ridicat în picioare.) Vă mulțumesc. (Aplauze.)”
PSD-ul a ales, în sfârșit, să se lepede de comunism. A făcut-o repede, în doi timpi și trei mișcări, nu ca Băsescu,în decembrie 2006, într-o ședință a Parlamentului, bazându-se pe un raport redactat în șase luni de o comisie prezidențială constituită în acest unic scop: analiza dictaturii comuniste din România.
Decizia a fost luată cu greutate, bănuiesc, din cauza riscului de a nemulțumi electoratul partidului. Nici printre pesediștii marcanți n-a existat consens. Marian Vanghelie, încă aflat în arest la domiciliu, dacă am înțeles bine, a comentat: „aia a fost o altă mizerie pe care a facut-o domnu’ Dragnea, că i-a făcut pe oameni să se ridice în picioare.” De fapt, tot Băsescu îi făcuse să se ridice în picioare, dar n-au știut ei.
