În fiecare an mă răscolește o amestecătură de sentimente, unele plăcute, altele de dat la dușmani, atunci când asist la explozia de culori a toamnei canadiene.Na, c-am început mai poetic decât mi-am propus! De fapt, vroiam să vă descriu câteva dintre stările care mă încearcă (aproape zilnic) în trafic, pe stradă sau în metrou, văzând nesimţirea unora.

Cred că, până la urmă, străduindu-ne să schimbăm în bine ceva ce se petrece lângă noi, facem mai mult decât lamentându-ne sau criticând de zor „puterea”. Doar vedeţi limpede ce se petrece în România, acolo unde încăierarea continuă şi totală azvârle peste graniţă, în autoexil, oamenii cei mai folositori societăţii.
Dar revin la toamna asta ca o moarte colorată şi capricioasă, care parc-ar vrea să pună stăpânire pe sufletele şi pe trupurile noastre. E plăcut să te plimbi prin vechile cartiere montrealeze, acoperite cu frunze putrede, să mai bei câte-o cafea pe la vreun un colţ de stradă şi să nu te gândeşti la nimic. Aproape că ţi-ai dori o toamnă veşnică, aşa cum Cioran îşi dorea o studenţie pariziană veşnică.

N-ai însă cum să faci aşa ceva pentru că eşti ocupat, al naibii de ocupat, cam ca toată lumea care trăieşte în metropole. Viaţa sorbită încet, ca pe un ceai fierbinte, este pentru turişti sau pentru cei aflaţi în trecere.

De aici apar problemele pentru că, în alergătura ta cotidiană, dai peste oameni „naşpa”, ca să folosesc un element din argotica bucureşteană, oameni neinteresanţi şi dezinteresaţi de orice altceva care nu are legătură cu ei. Probabil că acesta este tributul pe care trebuie să-l plăteşti junglei urbane, societăţii de consum şi şcolii bazate exclusiv pe dezvoltarea abilităţilor practice.

CITEȘTE ȘI:  2018, un an bun pentru turism la Montreal

Astăzi eşti luat drept „ciudat” dacă nu te îmbulzeşti, dacă ţii uşa cuiva care are mâinile ocupate cu bagaje, dacă încerci să nu incomodezi. Chiar şi o ţinută îngrijită te face „suspect” în ochii multora. Se poartă terfelirea vestimentară şi, ca pas imediat următor, cea morală. Se confundă, la scară mare, relaxarea cu nesimţirea şi se crede că asta ar fi „o marcă a modernităţii”.

Nimic mai fals şi mai stupid. Ce-ţi aduce, de pildă, în afară de înjurături murmurate sau gândite apăsat, faptul că stai cu rucsacul în spate, într-un vagon de metrou arhiplin? Sau că te arunci în intersecţie, fiind pe bicicletă şi cu căştile telefonului în urechi, fără a te asigura că te-a văzut şoferul care are dreptul legal să treacă primul? Şi te mai şi inflamezi că a crescut numărul accidentelor mortale în care sunt implicaţi biciclişti?!

Poate de aceea şi autorităţile au dezvoltat un autism social periculos: se încep lucrări publice de amploare taman atunci când copiii revin la şcoală, iar „clasa muncitoare” îşi termină concediile; pompierii utilizează în exces sirenele în zone rezidenţiale şi se trezesc „în misiune” la ore de vârf, deşi statisticile arată că prezenţa lor în numeroase cazuri nu este necesară; primarul oraşului zici că are jumătate de normă pe la televiziuni, în vreme ce străzile Montrealului sunt mai proaste decât cele ale Bucureştilor din anii ’90; instituţiile publice gem de angajaţi inutili care plimbă hârtii şi care îngreunează orice procedură.

Totuşi, lumea nu dă semne că ar vedea ceva din toate acestea. Se discută insistent despre „salvarea morselor”, despre hidjab şi despre „egalitatea între sexe”. Nimeni nu încearcă să schimbe ceva din viaţa cotidiană, ceva ce nu merge. Toţi îşi continuă alergătura bezmetică de zi cu zi şi aşteaptă week-end-ul. Ei te scot din toamna ta interioară, din reflecţiile tale colorate şi te mancurtizează, încet şi sigur, transformându-te într-o rotiţă zimţată a „marelui mecanism”.

CITEȘTE ȘI:  Montreal - Echipa de mobilitate pentru decongestionarea traficului și-a început activitatea

Scriitorul kirghiz Cinghiz Aitmatov („O zi mai lungă decât veacul”) ne-a spus cine erau mancurţii: robii perfecţi, care nu cereau decât mâncare și haine, executau orbește poruncile stăpânului, nu stăteau cu nimeni altcineva de vorbă, și mai ales nu se gândeau să fugă sau să se revolte.

Unii zic că nimeni nu-şi doreşte să gândeşti prea mult şi că, la nivelul maselor, se încearcă diverse metode de „spălare a creierului”. Eu cred că asta s-a reuşit mai de mult.

Acum s-ar putea să fie începutul unui alt proces: selecţia „naturală” a celor mai performante exemplare de mancurţi.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad