Viață după Crăciun

Citește și

Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

O cunoștință din trecutul îndepărtat mă întreabă, pe mesageria de Facebook, dacă eu cred în viața de după moarte. Sunt la birou și văd întrebarea pe smartphone. „Nu”, îi răspund, vreo zece ore mai târziu. Persoana revine și-mi spune că ea nu mai are nevoie să creadă, deja știe. De exemplu, a vorbit de nenumărate ori cu maică-mea. Despre mine. Îmi spun că ar fi pentru prima oară când maică-mea a ales să-mi vorbească prin intermediar.
***
Lunea trecută, de dimineață, chiar după weekendul de Thanksgiving, umblau zvonuri ucigașe printre colegi. Chiar înainte de weekend fuseseră dați afară, haiducește, cu escortă până la poarta companiei, 4 din structură și 15 din repairs, dar abia luni se aflase. Toți, contractori.
Luni înainte de prânz, șefii și șefuții au dispărut la meetinguri. După prânz, am fost chemați toți contractorii în biroul șefului. Ocazie de a constata că suntem 6 din această specie pe cale de dispariție, într-un colectiv de vreo 20.

Am fost chemați ca să ni se dea vestea cea bună că niciunul dintre noi nu va fi lăsat să plece. Ba, chiar, va fi ținut și contractorul care trebuia să înceapă chiar în acea zi de luni, dar care nu era prezent în birou, fiind prins în Orientation day. Am fost lăsați să înțelegem că situația se poate schimba în două săptămâni, când ar putea fi vizați și direcții.

- Publicitate -

Ultimele zvonuri spun că, dacă trecem de Crăciun, suntem okay până la sfârșit de martie.

***

Cati, cum se serba Crăciunul la Cobadin, când erai tu mică? Erau anii ’50 și, din câte știu, era sărăcie mare.

- Publicitate -

Chiar dacă era sărăcie, îmi amintesc că mama spunea că de sărbători nu există sărăcie, apoi cred că făcea eforturi ca să fie chiar de toate pe masă, iar pe noi ne direcționa spre a ajuta la pregătirea preparatelor, cum ar fi covrigei, pișcoturi, cornulețe, cu care umpleam coșurile pentru colindători. Evident că nu lipseau nucile și merele. Evenimentul cel mare era primirea colindătorilor, cu care trebuia să fim mai darnice dacă erau „flăcăi faini”, presupunându-se că pot fi viitori pețitori pentru noi, fetele.

Brad împodobit făceați?

Da, aveam brad de Crăciun, însă nu aveam globulețe, așa că înveleam nucile cu staniol luat de la bomboane și le legam cu ață în pom. Și mai puneam și bomboane foarte colorate, tot legate cu ață. Iar ca beteală făceam fel și fel de minunății din hârtie creponată, iar ca imitație de zăpadă puneam bucățele de vată albă și eram tare fericiți că aveam pom. Ceea ce vecinii noștri nu aveau.

Mi-i amintesc pe copiii din vecini cum veneau să se uite la al nostru. Pomul și bomboanele le procura tata, restul, noi, de la magazinul comunei. Nu pot să spun cât de mare era bradul, știu că eu nu ajungeam decât până la nivelul 2 de crengi, asta fiind prin 1953. Pomul era împodobit de Jeni, de Nicu și de mine, frații mai mari erau după fete.

Tataie făcea pe moș Crăciunul ?

M-ai făcut să râd cu întrebarea asta. Pe-atunci nu se obișnuia ca părinții să se îmbrace în moși Crăciuni. Nu la noi în comună.

Articolul precedentDonați pentru victimele din club Colectiv
Articolul următorSclavii
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Rusia susține că nu vrea să recreeze URSS

Rusia nu intenţionează să recreeze Uniunea Sovietică, aşa cum a sugerat marţi subsecretarul de stat al SUA pentru afaceri...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -