Provin din cea mai minunată țară de pe pământ. Cu cel mai albastru cer, cele mai mănoase câmpii, dealurile cele mai verzi, marea cu cel mai bun nisip și cu codrii verzi de brazi (pe aștia i-au cam tăiat între timp, așa că-i tăiem și noi).
Citesc constant știri despre cum cel mai deștept elev/cea mai genială elevă din lume sunt, bineînțeles, români. În fiecare lună apare un alt geniu, tot din România. Olimpicii români sunt cei mai buni din lume și, în rarele momente când nu se întâmplă asta, sunt cei mai buni din Europa. La toate materiile.
E o minciună ce-am învățat la școală, cum că noi ne-am fi apărat holdele și atât. Dimpotrivă, strămoșii noștri daci au cucerit toată lumea. Ei au dat umanității chiar și limba latină. Acum, noi, ca descendenți ai lor, cucerim alte lucruri. Cum ar fi marile multinaționale. Am impus româna la Microsoft, Google, Facebook.
Femeile românce sunt cele mai frumoase din lume.
Pe Turnul Eiffel scrie made in Romania, căci eram mai anglofoni prin acele timpuri de stăpânire austro-ungară.
Ștefan cel Mare și alți voievozi români i-au bătut pe turci așa de rău, încât elevii turci nici nu învață la istorie despre acele perioade, de rușine.
Ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, din când în când, românii bat câte un record. Doar așa să arătăm lumii cât de buni suntem. Să ne știe de frică. Facem drapele uriașe, cârnați gigantici, lanțuri umane, aruncăm felinare spre cer și o sumedenie de alte lucruri inutile.
Suntem țara pe care o fură toți. De la arbitrii de fotbal și până la comitetul de decernat premiile Nobel.
Dar avem și reversul medaliei.
Suntem una din țarile cu cei mai incopetenți politicieni. Una din țările cele mai măcinate de corupție. În care aproape toți politicienii au un doctorat luat (cu puține excepții fără un plagiat – hoțul neprins, e negustor cinstit!) .
Cu un sistem sanitar catastrofal.
Cu, probabil, unul dintre cele mai ridicate niveluri de misoginism din Europa.
Cu elevi care se clasează printre ultimii la testele PISA. Țara în care elevii învață religie din clasa întâia, odată cu alfabetul. În care Biserica se pregătește să termine un monstru arhitectonic în mijlocul târgului. (Nu e chiar gata, dar e inaugurat).
Cu cele mai multe mame adolescente din Europa.
Țara în care urâm mârlănia, dar ne lipim retinele de tot felul de lucruri oribile la televizor.
Țara care-și bate joc de bătrâni. Țara în care nu mai ai șanse dacă ai peste 45 de ani.
Suntem Românica.
Mi-e dor de o țară normală.
În care oamenii să-și facă treaba pentru care sunt plătiți, cât de bine pot ei.
În care fiecare să păstreze ordinea în colțul său mic. În care schimbarea să înceapă cu fiecare dintre noi.
În care să ne recunoaștem valorile. În care cine vorbește cel mai tare să nu fie considerat cel mai bun. În care simțul ridicolului să revină.
Mi-e dor de o țară fără superlative.
