Într-o perioadă a anului în care oamenii își fac bilanțurile, eu am decis să vă fac bilanțul enervărilor mele. Că mi se tot reproșează, virtual și mai puțin virtual, că prea comentez, că prea sunt contra.

Sincer vă spun că, de multe ori, sunt nervos și pe mine și sunt contra mea. Că dacă tot lucrez într-un mediu în care eu centrez, eu dau cu capul, este inevitabil să-mi pun, câteodată, și piedică.

Cel mai tare mă enervează oamenii care nu se enervează. Toți amatorii de trăit zen, de energii subtile. A nu te enerva astăzi mi se pare o inconștiență de neiertat. Evident, nu vorbim aici de lucruri mărunte. Nu despre nervii că echipa ta favorită pierde meciuri pe bandă rulantă. Sau despre nervii pe care-i ai că plouă, e frig, e prea cald, ninge, nu ninge. Trăim într-o lume în care se întâmplă atâtea lucruri grave încât e normal și sănătos să te enervezi periodic. E chiar un semn că ești viu. Mă enervez, deci exist ar spune astăzi filosoful.

Dar enervatul nu rezolvă mare lucru. Trebuie să și faci ceva. Cel mai simplu lucru pe care-l poți face când te enervezi este să nu taci. Să denunți nedreptatea. Minciuna. Impostura. Ceea ce te supără.

Mulți conaționali nu sunt de acord cu arătatul cu degetul. Nu-i frumos, zic ei. Adevărat, nu e frumos. Dar să fiți mințiți, să fiți furați, să fiți umiliți, să lasați impostorii să vă dea sfaturi și să vă conducă, e frumos? Arătatul cu degetul, gura lumii au ținut satul românesc într-o oareșcare rânduială secole de-a rândul. Mutatul la oraș a diminuat această forță morală cu efectele pe care le vedem cu toții la oraș. Mutatul într-o metropolă a multiplicat cu zece tarele orașului.

CITEȘTE ȘI:  Marfa și banii

Revenind la enervările mele, mă supără cei care tac.

Cei care tac se împart în două categorii. Cei care tac, cum spuneam, zen ca un sushi. Și cei care tac mercantil, pentru a putea obține și ei un folos: un bănuț, o fotografie cu o vedetă (dacă se poate din politică), un loc în față, o invitație, un post de președinte de asociație cu trei membri etc.

Mă mai enervează oamenii care ignoră logica. Nu-i o problemă că faci o greșeală de logică. Socrate și-a câștigat celebritatea arătându-le oamenilor unde e fisura în raționamentul lor. Nu toată lumea face logică la școală, dar un bun simț logic are fiecare dintre noi. Și acest bun simț logic ar trebui să fie suficient pentru ca atunci când faci o afirmație de genul „toți X sunt hoți”, să înțelegi că și X-ul tău e hoț. Nu pot fi hoți doar X-iși lor. Evident, poate X-ul tău e chiar un tip de treabă și competent, dar atunci învățăm să spunem „unii X sunt hoți”.

Mă enervează impostorii. Că a lor va fi pământul.

Mă enervează oamenii fără nuanțe, uniformi ca o hârtie de împachetat carne. Viața nu e alb și negru, nu e cod binar. E viață pentru că regulile se amestecă cu excepțiile.

CITEȘTE ȘI:  Marfa și banii

Mă enervează lumea care crede că toți suntem egali. Cei care se opun firmelor private care sunt rele, deși fiecare în parte cunoaște un patron care e bun (vezi partea legată de logică).

Mă enervează oamenii care nu au cărți în casă și care nici nu merg la o bibliotecă să împrumute. Știu, ifose.

Mă enervează oamenii care nu te cred când le spui că sunt cei mai frumoși și cei mai buni. Deși ai dreptate.

Lumea ar crede că mă enervează doar oamenii. Ceea ce e fals.

Mă enervează Facebook.

Mă enervează atacurile de panică care se încăpățânează să revină periodic deși le-ai spus să plece.

Mă enervează viața, în general. Moartea, în particular.

Mă enervează că încă nu pot face un F chord.

Mă enervează că nu găsesc suficiente resurse de dragoste în mine pentru a o putea dărui tuturor celor care merită.

Că sunt dator prea multor oameni.

Mă enervează că am dreptate prea des.

Mă enervează că mă enervez. Am momente în care îmi doresc, din fiecare fibră, să fiu… cum era? … zen ca un sushi…

Ad