Ziua limbii române, la juma’ de preț

Am reușit, după mult timp, să obținem un răspuns din partea Institutului Cultural Român legat de costurile organizării Festivalului Limbii Române la Montréal.

Să începem cu un scurt istoric: Comunitatea Moldovenilor din Québec (CMQ) a organizat, cu sprijinul ICR România și ICR New York, pe 15 august 2015, Festivalul limbii române. Invitați au fost compozitorul Eugen Doga, naistul și dirijorul Vasile Iovu, scriitoarea Luminița Dumbrăveanu și regizorul artistic Teodor Guțu, toți patru din Republica Moldova. La solicitarea noastră, ICR a anunțat că acest eveniment a costat aproximativ 29.000$.
O sumă imensă pentru un astfel de eveniment, al cărui punct central a fost spectacolul organizat într-o sală comunitară din Côtes-des-Neiges.

Din august până acum, am încercat să obținem de la ICR România o defalcare a acestei sume, pentru a vedea cum a putut statul român să cheltuie 29.000$ pentru un astfel de eveniment. Am tot fost plimbați cu vorba, ultima scuză fiind că se așteaptă „ca procedurile de întocmire a deconturilor să fie finalizate”.

Între timp, am obținut din alte surse un document intern al ICR cu precizarea tuturor sumelor solicitate. Am verificat aceste sume (vorbim în principal de bilete de avion, hoteluri, chirie săli) cu persoane care lucrează în agenții de voiaj, cu organizatori de spectacole. Sumele erau mari comparativ atât cu ceea ce alții plăteau, cât și cu media pe sezon.

Am rugat ICR să ne confirme toate aceste cifre. Din toate informațiile noastre, singura care a rămas neschimbată a fost cea pentru onorariile artiștilor: 3.600 USD. Toate celelalte au fost revizuite în jos de către ICR în răspunsul său.

Costul biletelor de avion a fost redus cu aproape 30%, cel al cazării cu peste 70%, cel al chiriei sălilor cu aproape 90%. În final, transformând totul în USD, evenimentul a costat aproximativ 15.350$. Adică cu 47% mai puțin decât a anunțat ICR-ul inițial.

Rămânem, după toate aceste cifre, cu suspiciunea: dacă nu am fi presat ICR în această perioadă, s-ar fi cheltuit întreaga sumă de 29.000$? Pentru că este evident că o bună parte din cifrele din solicitarea de buget adresate ICR au fost umflate.

P.S. Directoarea ICR NY, Doina Uricariu, și-a anunțat pe Facebook intenția de a demisiona.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare