Trăim într-o țară de invidiat?

Când emigrezi dintr-o țară care e tot timpul la coada tuturor clasamentelor, îți face bine să vezi că țara de adopție o duce puțin mai bine. A face clasamente e la mare modă acum. Unele sunt mai serioase, altele mai puțin, cert este că țara noastră de adopție, Canada, figurează tot timpul în primele locuri. De unde și întrebarea din titlul.

Problema cu aceste clasamente este că deși zgândăresc patriotismul, nu fac tot timpul unanimitate. Căci specificul local le scapă.

Să luăm, de exemplu, ultimul clasament Transparency International privind corupția.

Primele locuri sunt ocupate de Danemarca, Finlanda, Suedia, Noua Zeelandă, Olanda și Norvegia. Canada ocupă locul nouă, înaintea unor țări ca Marea Britanie sau Statele Unite.

România este pe locul 58, reușind să devanseze țări ca Italia, Turcia, Bulgaria, Serbia şi Albania. Moldova este pe locul 103.

Când locuiești la Montreal, parcă locul nouă ocupat de Canada face bine, dar doar un pic. Scandalurile de corupție din provincie s-au ținut lanț și lucrurile nu par a se ameliora prea mult, chiar și după celebra comisie Charbonneau. Iar corupția costă: taxe municipale mai mari, drumuri proaste. Infrastructura orașului lasă de dorit, poduri stau să cadă, sistemul de canalizare nu se simte nici el bine.

Un alt clasament, al celor mai bune țări din lume, dat publicității cu ocazia forumului economic de la Davos, plasează Canada fix pe locul doi, după Germania.
În urma noastră: Marea Britanie, Statele Unite și Suedia. Canada a punctat decisiv la calitatea vieții, respectarea drepturilor cetățenilor și la deschiderea față de mediul de afaceri. Nu stăm rău nici la capitolul aventură (unde intră lucruri legate de peisaje, climă sau cât de sexy e țara; la ultimul capitol avem un scor palid de 0,2 din 10, așa că nu vă bucurați).

Da, țara e frumoasă. Păcat însă că prețul unui bilet de avion e prohibitiv, ceea ce îi împinge pe canadieni să plece mai degrabă spre sud decât să-și viziteze țara de la est la vest.

În fine, ca să știți, suntem pe locul cinci și în topul celor mai fericite țări din lume.

Dumnevoastră ce credeți, trăim într-o țară de invidiat?

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare