Există cuvinte care, aidoma multor oameni, ar merita o soartă mai bună dacă situațiile (contextul)  în care sunt folosite nu le-ar revela mai curând potențialul negativ în dauna celui pozitiv. Unul dintre aceste cuvinte este „prejudecată”. Dicționarul explicativ al limbii române urmează uzul general și accentuează elementele negative. „Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor său impusă prin educație, societate.

Rezultă că atunci când spunem despre cineva că are mintea „plină de prejudecăți” emitem o evaluare negativă. Fiindcă nu ne așteptăm la nimic bun din partea cuiva care nu este capabil să judece prin sine însuși și care adoptă, fără simț critic și fără să cunoască lucrurile despre care vorbește, judecățile care i-au fost inculcate de alții.

Definiția prejudecății

În franceză, de unde vine cuvântul românesc, în dicționarele Larousse și Robert definiția e mai nuanțată și mai complexă. Există sensul negativ din limba română dar, în plus, și în primul rând, un altul mai general, din care cel negativ reprezintă doar o parte: „Judecată despre ceva, formată dinainte potrivit unor criterii personale și care orientează în bine sau în rău opinia noastră despre acea persoană sau acel lucru” ori „opinie pe care o formăm în legătură cu un eveniment viitor; indiciu care ne permite să ne formăm o părere provizorie; credință, opinie preconcepută, adesea impusă de mediu, epocă, educație.”
Lucrurile devin și mai limpezi dacă examinăm sinonimele, tot din dicționare. În românește avem eres, preconcepție, prejudecare, prejudeț, prejudiciu, prevenție, prolips, dintre care active sunt doar trei, preconcepție, prejudecare și prejudiciu.

În franceză, pentru cuvântul préjugé (prejudecată) întâlnim printre sinonime cuvinte cu care nu este asociată prejudecata din limba română: ipoteză, supoziție, prezumție.

Locul prejudecății în viața noastră

Așa stând lucrurile, e ușor de observat că prejudecățile nu reprezintă în viața noastră, în viața socială în general, ceva prin definiție reprobabil. Și de fapt este simplu să ne întrebăm: Oare ce loc ocupă prejudecățile într-o viață sănătoasă și întemeiată pe un ansamblu de valori pozitive?

Dar înseși aceste valori reprezintă niște prejudecăți validate de societatea în care trăim. Nu este necesar să regândim pe cont propriu decît în cazuri izolate – personale sau generaționale – regulile pe care trebuie să le respectăm, comportamentele pe care trebuie să le avem, ideile și valorile pe care trebuie să le respectăm sau să le respingem.

Dispoziția noastră spirituală față de ele ne-a fost inculcată de familie, de educația academică, de media, de cărțile pe care le citim, de sursele alernative de informare, de domeniile culturale pe care le frecventăm etc.

Prin ele beneficiem de experiența imensă și variată a înaintașilor și a contemporanilor și nu avem nevoie să o luăm fiecare pe cont propriu de la capăt ca să înțelegem în ce lume trăim.

Continuitatea pe care ne-o asigură prejudecățile este o enormă economie de efort și o condiție fundamentală de coeziune socială. Căci daca toți indivizii și-ar propune să regândească în mod original, înainte de a le respecta, concepte precum democrația, onestitatea, libertatea, solidaritatea, ordinea, ideea de Dumnezeu, etc. societatea omenească s-ar transforma într-o masă de atomi bezmetici, zbătându-se într-o anarhie totală, în care dominante ar fi violența, spiritul destructiv, ura, spaima de ceilalți oameni, alienarea. Trăind în societate, trăim într-un sistem de prejudecăți pozitive al căror rost este să ne cruțe energia spre a putea examina și respinge prejudecățile cu adevărat nocive.

Dar care sunt acestea? Cele dintâi care ne vin în minte sunt prejudecățile rasiale. Atentatele islamiste din ultimul an în Europa au condus la apariția unei reacții populare antiislamiste și i-au făcut pe adepții scrupuloși ai corectitudinii politice să combată amalgamarea, confundarea tuturor musulmanilor sau a tuturor arabilor cu minoritatea terorișitlor.

S-a vorbit cu acest prilej de prejudecăți rasiste care, pe drept cuvânt, trebuie stopate și combătute.

Dar nu era oare și nu este firească o asemenea amalgamare? Dacă un ins este atacat de un pit bull, reacția lui normală este să evite în viitor contactul cu alți pit bulli. Nu-i poți imputa că generalizează și că nutrește o prejudecată negativă contra pit bullilor chiar dacă stăpânii lor îl vor asigura că, rasial, pit bullii sunt pașnici și că doar o educație anume, greșită sau tendențioasă, i-a făcut pe unii să fie agresivi.

Cam la fel se întâmplă și cu celelalte prejudecăți negative, născute din alte experiențe nefericite cu alte categorii de fapte sau de oameni. Apariția lor este de cele mai multe ori urmarea unui reflex normal de apărare și de prevenire a unor fenomene nefavorabile așa încât nu sunt condamnabile din principiu. Revine discernământului, capacității de analiză și sinteză, nivelului de educație și de cultură, deschiderii spirituale – toate, la fel de specific individuale precum amprentele – să facă diferențele care se impun și să separe adecvat grâul de neghină.

Într-un stat de drept, există prezumția de nevinovăție – contrară prejudecății – pe care justiția trebuie s-o respecte. Culpabilitatea se stabilește în cadrul unui proces riguros și just. Dar în viața curentă, nu trăim din procese cotidiene cu avocați și experți spre a stabili vinovăția sau nevinovăția celor din jurul nostru, cu care întreținem, justificat ori nu, relații mai puțin cordiale.

Dincolo de faptele palpabile, apelăm deseori ca să punem ordine în viețile noastre la un ansamblu personal de ipoteze, supoziții, prezumții adică la un ansamblu de prejudecăți. Suntem răsplătiți dacă prejudecățile noastre sunt validate de realitate sau, dimpotrivă, pedepsiți dacă sunt infirmate. Dar și într-un caz și în altul viața noastră și a tuturor continuă cu ele ori cu altele care le iau locul.

E o prejudecată că toate prejudecățile sunt rele.

Publicitate