Cauza-i tot aia

În vara lui 2012, cu ocazia unui drum cu mașina din Elveția la București, m-am împotmolit în Ardeal, între Deva și Sibiu, chiar înainte de Sebeș. Era ora 3 a după-amiezii când circulația a fost, practic, blocată. Oamenii s-au dat jos din mașini și au început să privească în lungul drumului. Cam o dată la 5 minute, coloana de mașini repornea, doar pentru a mai înainta cu un kilometru, cel mult, cu viteza mersului de om, la pas lejer. La Sebeș, în drumul național pe care mă aflam dădea un altul, venind de la Alba Iulia. Eram la curent, din anii anteriori, cu blocajele pe care acea intersecție în T le provoca. Dar acum era mult mai rău.

Conduceam o Dacie Logan cu număr de București. În spatele meu era o mașină înmatriculată în Italia. Ocupanții ei, o femeie și un bărbat, erau români. I-am auzit vorbind. El ieșise din mașină, ea nu. Omul a făcut câțiva pași spre mașina mea.

„Care-o fi cauza ?” – l-am întrebat. Mă gândeam că auzise ceva la radio și-mi spune și mie. Omul nu s-a grăbit cu răspunsul. Însă, când mi l-a dat, am știut instantaneu că nu-l voi uita vreodată: „Cauza ? Cauza-i tot aia.”

De atunci am tot povestit faza, printre prieteni. Eram convins că am și băgat-o într-un text, dar am constatat acum că mă înșelam. Mi-o amintesc de fiecare dată când am sentimentul că realitatea din România aberează. Că grupuri numeroase de români par posedați de demonul prostiei.

Nu mă amăgesc că aș fi singurul care a observat următorul fenomen: când unul aberează într-o problemă, el aberează în mai multe. E un fel de axiomă a comportamentului uman.

Dacă unul îl susține pe Ponta, e musai ca el să fie obsedat de Băsescu și s-o critice întruna pe Kovesi, procurorul șef al DNA. Aproape inevitabil, el îi detestă în bloc pe Pleșu, Liiceanu, Patapievici și Cărtărescu. Pe Neagu Djuvara, doar o idee mai puțin. O apreciază pe Gabriela Firea, ca femeie și ca intelectuală. Îl place la nebunie pe Tudor Gheorghe, ca rapsod și ca om. Nu exclude posibilitatea ca incendiul de la Colectiv să fi fost comandat de Iohannis. A suferit ca un câine (fără stăpân) în noiembrie 2014. Crede că votanții neamțului, ajunși azi cei mai aprigi critici ai lui, ar trebui să facă penitență pentru alegerea lor. Să declare individual, ca Postelnicu, etc. Nu pare interesat să aproximeze cam ce-ar fi însemnat alegerea lui Ponta pentru noi toți. Știe c-ar fi fost bine.

Pe plan extern, e anti FMI, anti Soros, pro Viktor Orban. Îl laudă pe Putin și îi critică pe americani. E convins că americanii mint când spun că au pus piciorul pe Lună. Respinge sintagma „Eu sunt Charlie”, născută ca reacție la atentatul asupra redacției Charlie Hebdo, din ianuarie 2015, considerând că, dacă râzi abuziv, o retezare de gât și-un glonte în cap n-ar trebui să fie excluse cu totul din discuție.

Mai presus de toate, iubește până la uitarea de sine postul de televiziune Antena 3. Pentru el, spusele, scălâmbăielile ori scrierile unora care răspund la numele de Mihai Gâdea, Mircea Badea ori Radu Tudor sunt izvoare nesecate de înțelepciune.

Acum o ține langa cu protejarea dreptului la libera exprimare. Vrea liberă exprimare antenistă în același imobil recuperat de stat de la proprietarul delicvent încă din 2014. Și tot fără plata vreunei chirii, dacă se poate.

În treacăt fie spus, individul poate să aibă școală puțină sau multă. Poate să scrie agramat ori poate să scrie corect gramatical. Poate să posede pe bune un doctorat ori poate să răcnească întruna pe Facebook că-i scriitor, postând un poem pe zi.

Vă întrebați cum e posibil să existe un asemenea individ? Care-i cauza multiplicării lui ? Vă spun eu. Cauza-i tot aia.

Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Ultimele articole

Articole similare