Trăim o epocă în care domină cultul celebrității, al modei, al performanței, al reușitei materiale și, din acest motiv, există Temple ale Faimei, replici ale panteoanelor antice, pentru multe dintre profesiile producătoare de notorietate și prosperitate.

Există Temple ale Faimei pentru actori, pentru muzicieni, pentru sportivi (hocheiști, fotbaliști, boxeri etc), dar și pentru oameni de afaceri, pentru agenții imobiliari și chiar pentru personalitățile care s-au ilustrat în dezvoltrea industriei pornografice. Toți sunt intens mediatizați și devin adevărate modele culturale sau economice.

***

Spre deosebire de aceștia, gânditorul, savantul și cercetătorul din zilele noastre sunt, de regulă, izolați în biroul, în laboratorul sau în biblioteca lor.
Luăm cunoștință doar de ce produc – eseuri, tratate, teorii, ipoteze etc. care, desigur, pot fi și ele puternic mediatizate, – dar pe ei nu-i vedem în ipostazele lor strict omenești. Și prin această omisiune ei devin întrucâtva abstracțiuni, chiar dacă uneori apar în interviuri sau cu ocazia unor mese rotunde, simpozioane, congrese sau când, celor mai remarcabili, li se decernează vreun premiu academic. Viitorul le amendează sau le contestă concluziile și ei durează în conștiința lumii atât timp cât durează adevărurile pe care le-au lăsat în urma lor.

Nu e la fel cu anticii. Diogenes Laertios scriind în secolul al treilea e.n. despre viețile și doctrinele filozofilor, își agrementează subiectul cu extrem de numeroase anecdote, ziceri memorabile, amănunte uneori amuzante, comice, alteori truculente care transformă filozofii în persoanje pitorești, vitale și trăindu-și contradicțile inerente ca orice om din zilele noastre.

Laertios nu este o autoritate în descrierea și analiza gândirii lor, dar reușește să transmită peste secole o imagine sensibilă a mediului intelectual și moral din Grecia antică cu care nici el nu mai era contemporan.

Iată-l de exemplu, pe Crates un filozof cinic de mică anvergură, care trăise înaintea lui Diogene Laertios cu circa 600 de ani. Era urât, farsor și nerușinat dar își îngrijea sănătatea și făcea chiar și la bătrânețe gimnastică pentru menținerea formei fizice. Lumea râdea de el și Crates suporta batjocura, motivându-se singur cu eventualitatea unui triumf târziu: „Curaj Crates, lucrul acesta e pentru sănătatea ochilor tăi și a trupului tău. Pe acești oameni care râd de tine o să-i vezi în curând chirciți de boală, socotindu-te pe tine fericit și mustrându-se pe ei înșiși pentru lenevia lor”.

Alteori, nu din anecdotele lui Laertios, ci din chiar opera filozofilor radiază un fior existențial care se menține nealterat până astăzi.

În dialogul lui Platon, Fedru, Socrate și tânărul Fedru se pregătesc să discute despre un discurs al retorului Lysias cu privire la frumusețe. Ies în afara zidurilor Atenei și Socrate îi propune tânărului să aleagă un loc pe malul râului Ilissos. Fedru se bucură, căci fiind amândoi în picioarele goale, se vor putea răcori în unda râului de căldura verii, copleșitoare „la această oră”. Și pe urmă tot el îi arată un platan: „E umbră sub el și adie vântul și e iarbă, ne putem așeza ori dacă vrem, să ne întindem.”

Au trecut două mii cinci sute de ani de an de când Fedru și Socrate au vorbit la umbra acelui platan despre discursul lui Lysias – pentru noi lipsit de orice importanță – dar clipa de seninătate, de plenitudine și de prietenie între doi oameni inteligenți și sensibili la idei poate fi resimțită și astăzi cu intensitatea unei amintiri personale. Platanul nu mai există de mult, râul a fost îngropat în pământ și a devenit un canal subteran, dar momentul evocat de Platon a rămas încă viu, la fel de viu și de prezent cum va fi fost, probabil, pentru cititorul îndepărtat care a citit dialogul prima dată în urmă cu două milenii și jumătate.

Sunt pline dialogurile lui Platon de asemenea fărâme de veșnicie omenească pe care uneori și pictorii, ca de exemplu Corot, au captat-o în tablourile lor cu subiecte antice. Se întâmplă ca atunci când trăim o tensiune, o nemulțumire, o spaimă, contactul cu ele să aibă asupra noastră un efect sedativ.

Ad