După mai puțin de doi ani de mandat, Klaus Iohannis a intrat în picaj. Un recent sondaj CURS, comandat de SAR, arată că președintele a ajuns în București la o cotă de numai 27,5% favorabilitate. Adică numai puțin peste un sfert dintre bucureșteni consideră că președintele face o treabă bună, în timp ce 38% sunt nemulțumiți.

E drept, în țară președintele se menține undeva în plaja lui 40% favorabilitate, dar acolo inerția este mai mare. Mai mereu primele semne ale trendului se simt la electoratul bucureștean, cel mai exigent și mai informat, dar ele se propagă apoi că undele de șoc.

Vorbim despre președintele care anul trecut pe vremea aceasta era pe la 70%, aparent intangibil și depozitar al unor imense așteptări. Ce s-a întâmplat?
Eu nu cred că este vorba atât despre ceea ce ar fi făcut președintele. Da, au fost gafe, precum aceea cu “banalul motiv administrativ” în cazul Antenei 3. Dar nu ele l-au împins în picaj. Problema mi se pare mai degrabă ceea ce nu a făcut președintele în acești ani.

Dacă făcea și greșea, dacă încerca și nu reușea, ar fi fost mai degrabă iertat. Dar un președinte absent nu poate fi iertat. Domnul Iohannis pare la Palatul Cotroceni un președinte într-o perpetuă vacanță, indiferent unde află fizic. Că este prin Florida sau la birou, oamenii nu prea simț diferența.
Cât timp premier era Victor Ponta, neimplicarea aceasta a fost luată, a putut fi luată, drept neputință. Domnul Ponta a fost alibiul perfect al președintelui: Saracu’, el ar vrea, dar nu-l lasă Ponta și e prea domn, prea educat, prea neamț să se ia la trântă cu el!

Dar Victor Ponta s-a dus. Și președintele și-a pus guvernul său pe care l-a instalat monarchic de-a dreptul. Și din acel moment de abia neimplicarea a apărut drept ceea ce probabil că este de fapt: o imensă indiferență. Indiferența omului care își mai prelungește o zi vizita de stat, ca să facă turism, chiar dacă țara fierbe, de exemplu, după o decizie CCR care aruncă în aer sistemul penal.

Ieșirea din scenă a premierului Ponta a avut un efect pervers: împăratul s-a dovedit gol. Președintele s-a dovedit neprezidential. Și a intrat în picaj.
Acum se întâmplă un alt moment esențial. Dan Mihalache, cel dintâi consilier al președintelui, este evacuat ambasador la Londra.

Domnul Mihalache a fost un alt important alibi. Victor Ponta l-a numit adevăratul președinte al României. Cu un trecut controversat, total impopular, detestat de electoratul exigent, domnul Mihalache era privit ca eminența cenușie care îl luase captiv pe președinte izolându-l de consilieri și impunându-i practic doar propriile judecăți.

E posibil. Dar dacă a fost așa nu e vina domnului Mihalache, oricât de antipatic poate fi el. Este tot vina președintelui dacă a permis, din comoditate sau oricare alt motiv, această izolare, dacă a lăsat din mână frâul pus printr-un covârșitor vot popular.

Așa cum pentru influența malefică a Elenei Udrea asupra mandatelor lui Traian Băsescu, nu doamna Udrea e de blamat, ci însuși Traian Băsescu. Un consilier, indiferent cum s-ar numi el, nu are decât influența pe care președintele îi permite să o aibă, indiferent care sunt resorturile acestei influențe.

Și iată că Dan Mihalache pleacă. Pentru că președintele îi impută această prăbușire, spun mulți. Prea bine, să vedem ce urmează, să vedem ce va face președintele scăpat de sub malefica influență.

Se va trezi, precum Frumoasa din pădurea adormită, din somnul de doi ani și ne va arăta fața unui președinte adevărat? Nu putem decât să sperăm, dar cred că primul pas pentru asta ar trebui să fie o nouă și foarte solidă echipă de consilieri.

Așa cum a fost în bună măsură prima echipă de consilieri ai lui Traian Băsescu. Și mai târziu, chiar dacă în Palat au pătruns și alde Onaca, am avut acolo piloni de certă valoare, precum Cristian Diconescu, Claudiu Dinu sau Iulian Fota, ale căror opinii chiar și acum sunt de referință în orice dezbatere pe temele lor de competență.

Cred că această plecare a lui Dan Mihalache este în egală măsură o ultimă șansă și un mare test pentru președinte. Ultima șansa de a se redresa din picajul care amenință să-l răpună. Pentru că dacă după numai doi ani de mandat erodarea este atât de gravă, mă tem că fără o schimbare radicală până în 2019 Klaus Iohannis va ajunge complet irelevant, dacă va ajunge acolo în funcție.

Este un test pentru că de acum niciun strop de vină nu se va mai transfera asupra altcuiva. Va urma un nou moment al adevărului după cel marcat de căderea guvernului Ponta.

Ce ar trebui să facă președintele? Pe scurt să își încheie vacanța de doi ani și să fie cu adevărat președinte, depozitarul încrederii a milioane de români, reprezentantul lor, reperul, cel care ține frâiele puse în mână de aceste milioane.