Petreceți românește pentru Ora românească

Sâmbătă, 7 mai, de la ora 18.00, sunteți invitați să îmbinați placutul cu utilul și să petreceți o seară românească la restaurantul Roman Cuisine din Ste. Therese (110, boul. Cure-Labele).

Un meniu „ca acasă”, muzică, umor, antren și tot ce mai trebuie la o petrecere. În același timp contribuiți și la finanțarea emisiunii de radio „Ora românească”, (re)lansată și realizată de Adrian Ardelean.

În iunie 2015, Adrian Ardelean a preluat emisiunea de radio „Ora românească” (CFMB Radio, 1280 AM, sau www.cfmbradio.com), emisiune pe care o realizează benevol, pe lânga job-ul său. Tehnic, pregătirea emisiunii ia două zile (joia și vinerea) la care se adauga deplasările la evenimentele din comunitate. Nu mai rămâne timp pentru activitatea de finanțare a emisiunii, respectiv vânzarea de publicitate pentru plata timpului de antenă. Dar finanțare trebuie totuși găsită, altfel emisiunea riscă să fie scoasă din programul postului de radio.

Este adevărat că Adrian a găsit un oarecare sprijin în comunitatea de afaceri românească și la câteva dintre asociațiile comunitare ce activează la Montreal. El le mulțumeste tuturor, dar aceasta nu reprezintă o soluție permanentă. La fel de adevărat este și că el a obținut o finanțare de la guvernul României, dar a fost vorba de circa trei luni, iar emisiunea împlinește în iunie un an.

Soluția la care s-a gândit? „Am decis să organizez acest party de strângere de fonduri, încurajat de câțiva oameni inimoși din comunitate, pentru că această idee poate reprezenta un balon de oxigen pentru emisiunea de radio. Și aș accentua că strângere de fonduri pe această cale nu înseamnă „cerșit” sau „milogeală”, cum acuză mai mult sau mai puțin voalat unele voci din comunitate. Genul acesta de acțiuni îl fac, la Montreal inclusiv spitalele, poliția sau pompierii, instituții de stat bine bugetate și nu-i acuză nimeni de „cerșit” sau de „milogeală”. În comunitate, școala românească organizează de câțiva ani astfel de acțiuni de strângere de fonduri”.

Dacă veți participa la petrecerea de sâmbătă 7 mai, veți plăti o taxă de intrare de 50$ care acoperă atât contravaloarea meniului (trei feluri) cât și o parte de contribuție la finanțarea emisiunii de radio. Banii vor fi folosiți exclusiv pentru plata spațiului de emisie.
Veți avea parte și de un spectacol artistic susținut de câțiva artiști din comunitate și de o inedită licitatie de tablouri, donate de câțiva artiști plastici proveniți din comunitatea românească.

Pentru înscrieri și informații suplimentare îl puteți contactmpe Adrian Ardelean la 514 254-8687.

„Ora românească” se difuzează pe postul CFMB Radio Montreal, 1280 AM (sau on-line pe www.cfmbradio.com), sâmbăta între orele 19.00-20.00. Ea cuprinde știri din Romania, din comunitatea româneasca de la Montreal, interviuri, reportaje, pastile umoristice, muzică, totul într-un format cu adevărat profesionist.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare