Au încredere mai mare americanii în Ciolos decât în Iohannis, sau altfel spus îl pe premier ca partener de dialog în fața președintelui? Această întrebare își are o logică a evenimentelor, pe care o urmăresc de ceva timp, paradoxal chiar înainte de apariția lui Ciolos în peisaj.

Din câteva intervenții, două vorbe aparent fără mare greutate spuse către ambasadorul american Hans Klem (după unii vorbitor de germană) am constatat că Iohannis nu și-a pornit mandatul într-o relație caldă cu protectorii noștri de peste Ocean.

A fost de două ori în Statele Unite dar vizitele au fost la ONU și la o reuniune despre energie în care s-a întâlnit și cu Joe Biden, vicepreședinte. Dar nu a avut o vizită de lucru, ce să mai vorbim de una oficială. În timp ce Băsescu deja fusese primit la aceeași dată a mandatului său, în alte condiții.

Un alt argument este intervenția ambasadorului Klem în celebra declarația a lui Iohannis în sprijinirea Antenelor lui Voiculescu. Într-o propoziție plină de semnificații l-a lăudat pe Ciolos (care vorbise în Parlament despre legalitatea acțiunii ANAF cu descinderea la sediul Antenelor) dar nu l-a amintit pe Iohannis. În mai multe prilejuri, Klem s-a făcut că nu-l vede pe președinte. În treacăt fie spus, la inaugurarea scutului de la Deveselu a fost Cioloș și nu Iohannis.

Acum premierul român a fost în SUA într-o vizită de lucru (pe care Iohannis nu a avut-o), s-a întâlnit și el cu Joe Biden și a dat declarații de pe peluza Casei Albe (n-a fost cazul cu Iohannis).

Administrația americană este foarte atentă la protocolul rezervat oaspeților. Orice amănunt, pe care ușă intră vizitatorul la Casa Albă, unde face declarații, spune ceva despre considerația lor pentru oaspete. Nimic nu este întâmplător.

Îmi amintesc de o poveste din timpul lui Bush, tatăl, care din „întâmplare” a intrat într-un birou în care Boris Eltin vorbea cu un oarecare oficial american. Eltin nu era președinte dar faptul că Bush a vorbit cu el 15 minute, în trecere, a însemnat, simplu, că era un personaj cu potențial în viziunea guvernului SUA. Și așa a fost. A ajuns președinte. Prin anii 70, Nixon a fost la București în postura de senator și a fost primit de Ceaușescu cu protocol mult peste rangul oaspetelui. Nixon a devenit apoi președinte și a avut o relație foarte bună cu România.

Vizita lui Ciolos la Washington surprinde și din alt punct de vedere. Administrația Obama își va încheia mandatul dar mai ales pentru că premierul român ar trebui să rămână în funcție până la alegeri. El este considerat un prim-ministru de tranziție. Și totuși i se acordă credit și importanță.

Cine decide de la Washington care oficial român este mai important, de încredere și de cursă lungă? Ei bine tocmai ambasadorul american are cel mai greu cuvânt de spus.

N-am fi știut asta până n-am citit documente Wikileaks despre informările fostului ambasador american la București despre Băsescu înaintea vizitelor peste Ocean. Ambasadorul sugera până și cuvintele pe care ar trebui să le rostească vicepreședintele SUA la întâlnirea cu Băsescu. Aceste informări denotă fără dubiu că Băsescu avea o excelentă relație cu ambasadorul american, care spunea în depeșele către Washington că este un tip de mare încredere, sincer în sentimentele pro-americane. Americanii nu aveau nicio rezervă în privința lui Băsescu și asta s-a văzut când l-au apărat în puciul din 2012.

Evident că nu știm ce informări face acum Hans Klem, acasă, despre Iohannis dar vedem rezultatele. Ciolos este în acest moment preferat ca partener de dialog cu americanii și pare că aceștia investesc în el. Când își pregătesc terenul, americanii privesc departe nu că ar fi mai deștepți sau prevăzători ci doar pentru că în administrația lor lucrează adevărați consilieri, care încearcă să creeze relații speciale cu oameni care aparent nu au cele mai înalte funcții. Este tehnică și nu sentimente.

Probabil că seriozitatea lui Ciolos și dosarul lui sunt recomandări mai solide decât oferă Iohannis. Și, în plus, detalii știute doar de serviciile secrete.
Să fie Ciolos un Eltin în ochii americanilor?