Scandalul dezinfectanților diluați Hexi Pharma a căpătat, din păcate, exact evoluția pe care nu ar fi trebuit să o aibă, prefigurând ratarea lamentabilă a unei importante oportunităti de a schimba ceva în mod real. Adică a alunecat în conspirație, senzațional, mult zgomot și furie.

Hexi Pharma este o poveste despre corupție, ticăloșie, cinism, indolență, instituții nefuncționale, dar nu indică, așa cum cred mulți, cauza principală a unui fenomen cu adevărat escaladat în spitalele românești: infecțiile nosocomiale.

Sigur că este spectaculos și terifiant să afli că dezinfectanți folosiți în spitale erau diluați nu doar de 10 ori, așa cum arată investigația lui Cătălin Tolontan, ci și de mii de de ori. Și este logic ca această falsificare să fi provocat probleme majore.

Dar dacă depăsim oripilarea și ne uităm la cifre, vom vedea că Hexi Pharma reprezintă doar 14% din piața de dezinfectanți din România. Dacă ea era principală explicație a infecțiilor din spitalele românești cum s-o face că ele există și în spitalele, cele mai multe de altfel, care nu au avut niciodată contract cu Hexi Pharma?

Dacă Hexi Pharma ar fi singura sau măcar principală cauză a infecțiilor ar trebui să fim mulțumiți: o eliminăm, intrăm cu dezinfectanți buni, am rezolvat problemă. Ne e deloc așa, din păcate, pentru că situația cu adevărat gravă a infecțiilor nosocomiale are multe alte cauze de sistem, cronice, fără nicio legătură cu Hexi Pharma.

În primul rând, spre deosebire de restul UE, noi nici nu știm cu ce ne confruntăm cu adevărat, pentru că infecțiile din spitalele românești sunt cu mult subraportate. Anul trecut au fost înregistrate 12 mii de infecții la 3 milioane de externări, adică 0,03 %, față de o medie europeană de 5%. Să fim serioși! Estimările specialiștilor sunt că nivelul real ar fi de 10%.

CITEȘTE ȘI:  Telefoanele mobile ar putea fi periculoase

De ce sunt subraportate? În principal, din două motive. Pe de-o parte, pentru că managerii se tem de sancțiunile din contractul de management, iar medicii de toate explicațiile pe care trebuie să le dea.

Apoi, că să identifici infecția îți trebuie un laborator bun. Multe spitale nu au laboratoare proprii, iar cele care există sunt prost dotate, cu puțini microbiologi, specialitate extrem de deficitară, care adesea lucrează cu reactivi de calitate discutabilă. Deci, de multe ori și să existe bunăvointă, rezultatele vin negative și atunci nu ai ce raporta.

Iar dacă totuși le descoperi, cine luptă cu ele? Epidemiologia este o specialitate pe cale de dispariție în România.

Care e sursa infecțiilor?

Una care este comună tuturor spitalelor din lume: consumul de antibiotice! Statisticile OMS arată că o treime din consumul de antibiotice din toată lumea este nejustificat. Iar bacteria care supraviețuiește acestui tratament inutil devine mai puternică.

Dar în alte tări această realitate este înțeleasă și administrarea de antibiotice este tot mai bine controlată. De exemplu, în fiecare spital din Olanda numai infecționistul coordonează administrarea de antibiotice.

În România infecționiștii sunt grupați exclusiv în spitalele de specialitate, iar în rest consumul de antibiotice este un haos: dublu fată de media UE și de trei ori fată de tările scandinave și Olanda. Efectul nu e greu de înțeles.

De ce? Din comoditatea medicului de a da preventiv antibiotic cu spectru larg ca să nu își bată capul mai târziu, pentru că nu există protocoale stricte, dar și pentru a compensa igiena deficitară de la toate nivelurile.

CITEȘTE ȘI:  Cât de mult durează o consultație la medic?

Această lipsă de igienă are și ea două cauze: pe de-o parte, vorbim despre mentalitățile unui popor în care multe familii încă nu au baie și nici WC în casă, dar și despre năvala necontrolată din spitale unde pacientul trebuie să primească „supița” și „puiuțul” de acasă, asezonate cu germenii aferenți, poate inofensivi pentru un organism sănătos, dar cu potențial letal pentru organismele vulnerabilizate deja de boala pentru care au ajuns în spital.

Pe de altă parte, personalul sanitar încalcă regulile de igienă din cauza numărului deficitar de cadre. Operațiile sunt atât de multe în aceeași zi și în aceeași sală, încât nu permit acel timp optim pentru sterilizări și dezinfectări. Asistentele trebuie să se miște ca pe rotile între prea mulți pacienți.

Și când cu mănusile cu care pui sonda urinară mai aranjezi și un cateter, mai atingi și o pungă de perfuzie nu ai cum să nu devii vehicul pentru bacterii.
Dacă veți compara aceste cauze cronice, de sistem, cu accidentul spectaculos, dar cu mult mai ușor corectabil al unor dezinfectanți diluați, veți avea, poate, dimensiunea cauzelor unui fenomen grav din spitalele românești.

Și totuși, în loc să vorbim despre aceste cauze de fond, noi discutăm despre filme cu James Bond și conspirații complicate. Adică nu numai că rămanem în fundătură, dar ratăm o ocazie foarte bună de a ne lua cu adevărat în piept cu viciile de sistem. Story of România!