Pentru vreo lună și jumătate, am fost absent de pe Facebook. Amicii din RL (real life) s-au îngrijorat și au pus mâna pe telefon: s-a întâmplat ceva? Ai fost diagnosticat cu vreo boală incurabilă? Ți-a murit cineva? Se pare că astea sunt singurele motive socialmente acceptabile pentru a comite o faptă alminteri de neiertat – a nu fi prezent (activ) pe Facebook.

A trebuit să îi dezamăgesc. Mulțumesc, sunt OK. Nu, nici contul nu mi-a fost atacat de hackeri (sau cel puțin nu mi-am eu dat seamă). Am făcut-o voluntar, o planificam de mult.

Paharul s-a umplut după ce am asistat la o polemică cu durată de trei zile și vreo 100 de postări. Subiectul nici nu mai contează dar, de obicei, cele mai aprige dispute au în centru religia sau politica. Astea sunt temele la care toată lumea, cică, se pricepe, și deci, se bagă! Exist, deci mă pricep.

Ca orice discuție „normală” din spațiul virtual, s-a lăsat cu insulte, înjurături, blocări etc. A doua și a treia zi încă urmăream ce se mai întâmplă – cine a mai dat like sau share, ce invective s-au mai folosit, cine s-a mai alăturat sau cine a abandonat „dialogul”. Ca un bulgăre de zăpadă, „dezbaterea” începuse pașnic, dar pe măsură ce apăreau contradicțiile, argumentarea scădea în defavoarea atacurilor personale. Automat, „ceilalți” erau proști, ignoranți, inculți etc.

CITEȘTE ȘI:  România și vestul

Din 5 în 5 minute, compulsiv, intram pe cont, era mai palpitant decât un meci de fotbal din Premier League.Urmăream ultimele replici, uneori mă băgam, mai încasăm, mai dădeam și eu. La un moment dat, am realizat nebunia situației. În aceste dispute nu există câștigători. Cel care simte cel mai puternic nevoia psihologică de a avea dreptate rămane, de obicei, ultimul pe forum până ce nu mai primește nici o replică. Ceilalți au obosit între timp. Pacea este însă scurtă: este suficientă o nouă postare și atunci totul se ia de la început.

Cel mai neplăcut efect secundar însă era că nu mai funcționam optimal în RL (real life). Casa rămânea nemăturată, lista de cumpărături se lungea, treburile se amânau mereu pentru un mâine care nu venea niciodată. Așa că am decis să elimin adicția în maniera „cold turkey”. Am suspendat contul, obosit de atâta „dialog”.

Căci așa numitele dezbateri de pe Facebook sunt lovite din start de futilitate. Logica argumentării este pur binară. Ori este alb, orice negru, terțul fiind exclus. Nu există nici una din cele 50 nuanțe de gri, aceea este o ficțiune. Gladiatorii intră în arena „ideilor” în căutare de glorie, dar nu mânați de setea de adevăr.

CITEȘTE ȘI:  O problemă de gramatică

Nimeni nu are vreo mâncărime existențială pe suflet pe care vrea să și-o scarpine. Toți au deja adevărul lor, argumentat „solid” de o căutare de trei secunde pe Google, acest modern Oracol de la Delphi, care îți oferă „instant” exact răspunsul pe care îl speri. Facebook nu este nici pe departe Poiana lui Iocan. Acolo ignoranța era voit asumată, setea de înțelegere era primul pas spre iluminare. Nu e cazul cu mândri ostași ai războaielor virtuale.

Am avut norocul să mă întâlnesc în carne și oase cu unii din acești bravi combatanți. Față în față, lupii polemicii devin mielușei, iar siguranța afisată în mijlocui haitei se năruie că un castel de nisip. În „real life” nu mai au curajul să contrazică, căci „Google” nu mai este cu ei să îi salveze. Devin chiar interlocutori agreabili, dispuși să asculte potolit și să se exprime civilizat, când le vine rândul. Cine ar fi crezut? Zvonul pe care îl auzisem este deci adevărat: Există viată după Facebook!

Ad