Pe 5 august 2015, Radu Păltineanu, un tânăr român din Montreal, pleca într-un proiect ambițios: traversarea celor două continente americane pe bicicletă. Pe scurt, asta înseamnă 24.000 de km de pedalat, 14 țări și o mare de pustietate. Expediția trebuia să dureze nouă luni și leagă punctul cel mai nordic al Americii de Nord (Prudhoe Bay, Alaska, SUA) de punctul cel mai sudic al Americii de Sud (Ushuaia, Țara de foc, Argentina). 

Am stat de vorbă cu Radu Păltineanu când acesta ajunsese să parcurgă jumătate din distanța propusă. Radu ne-a vorbit despre oamenii pe care i-a întâlnit, temerile și învățămintele trase din această călătorie.

Radu, ai trecut, cred, de jumătatea drumului. Cum te simți când te gândești la kilometri pe care i-ai lăsat în spate și la cei care ți-au rămas în față?

Așa este, tocmai ce am trecut de jumătatea drumului meu prin cele două Americi. Am parcurs 12.000 de km din cei 24.000 de km pe care-i am de parcurs în total și mă aflu după mai bine de nouă luni de zile de pedalat în El Salvador, micuța țară din America centrală.

Când am plecat din Alaska, pe 5 august anul trecut, îmi planificasem să termin totul în doar nouă luni de zile dar iarna grea care m-a prins în SUA și dorința de a petrece mai mult timp în fiecare loc pe unde ajung m-a încetinit și iată-mă, după nouă luni, abia la jumătatea traseului. Dar eu nu văd asta ca pe un eșec, ci ca pe un plus de experientă. Nu am plecat să dobor vreun record ci să realizez prima traversare romanească a celor două Americi pe bicicletă și o voi face.

Cum mă simt când mă gândesc la ce mi-a mai rămas?

Cu entuziasm și multă motivație fiindcă îmi trăiesc pană la urmă un vis. În fiecare zi văd ceva nou, ajung într-un alt loc nou și sunt supus la tot felul de experiențe noi. Cred că abia atunci când trăim zilnic experiențe noi și suntem bucuroși ca niște copii că o facem , atunci abia putem să spunem că ne trăim viața din plin.

Din punct de vedere tehnic urmează totuși niște etape mai grele. Fiindcă între Panama și Columbia nu există șosele va trebui fie să o caut o barcă, fie să îmi fac drum prin jungla Darien. Eu prefer a doua variantă care este mai periculoasă dar să vedem cât de posibil va fi când ajung la față locului. O altă etapă dificilă vor fi pasurile montane foarte înalte din cordiliera Anzilor, deșertul Atacama și vârful vulcanic Ojos pe care intenționez să-l urc în Chile.

radu paltineanu bicicleta

Ești un mare pasionat de natură, un iubitor al spațiilor deschise. Bănuiesc că au fost multe momente în care te-ai simțit mic, mic de tot, tu singur și bicicleta ta. A fost vreodată momente în care ți s-a făcut frică?

CITEȘTE ȘI:  Enescu și concertele sale la Montreal. Ce scria presa din Quebec despre compozitorul român

Da, de mic am fost un pasionat al naturii și acolo îmi place să-mi petrec cel mai mult timp. Sigur că au fost. De multe ori ajungeam să pedalez seara sau noaptea pe Alaska Highway, în nordul Canadei, și inevitabil îți este frică de animalele sălbatice care abundă în zonă (urși, lei de munte, bizoni, etc).

Îmi aduc aminte că odată ajuns în Yellowstone am vrut să-i dau înainte pe timp de noapte și numai deodată am auzit coioții și inevitabil mi s-a făcut frică și m-am întors la primul post de informații turistice pe lângă care trecusem și am înnoptat acolo.

Dar acum după 9 luni de zile pe bicicletă cred totuși că pericolele umane le depăsesc cu mult pe cele animale.

Cum arată de regulă o zi de călătorie pentru tine?

Nu sunt cel mai matinal ciclist. Petrec ceva timp preparându-mi micul dejun sau căutând un loc unde să-l iau, mă bucur de cafeaua de dimineață după care pornesc la drum. De regulă pedalez zilnic între 5 și 10 ore. Depinde, sunt zile cu mai multe ore, zile cu mai puține iar în km vorbind în medie 70 de km zilnic, dar au fost zile și cu 120 (maximum – 182 km într-o zi) și zile cu 20 km. Depinde ce întâlnesc pe drum și cu cine mă întâlnesc. Dacă socot că într-un loc se merită să petrec mai mult timp, o fac.

Cât despre seară, am dormit în cort mult dar și în locuri extrem de diverse. De la biserici, la unități militare. Am ajuns să dorm chiar și după gratii, într-o pușcărie (invitat fiind de poliția locală dintr-un orăsel de provincie în Mexic) dar și la hoteluri și hosteluri. Și aici variază foarte mult.

Cum te împaci cu… traficul?

Cel mai frumos a fost în nord, pe Dalton Highway și Alcan Highway. Peisaje de vis și trafic extrem de scăzut. Aveam mai tot timpul întreaga șosea la dispoziție. Din State în jos a trebuit să mă obișnuiesc mai ales cu traficul greu, cu camioanele care nu numai că ocupă cel mai mult spațiu pe șosea dar și conduc nebunește de cele mai multe ori.

În Mexic au șosele naționale care sunt gratuite și autostrăzi pentru care camionagii trebuie să plătească, așa că toți intră pe șoseaua aia mică (carretera libre) și de multe ori deși ilegal (dar nu-ți zice nimeni nimic) alegeam să circul pe autostrăzi. Aveau un braț mult mai larg și un trafic extrem de redus.

Vorbești des în postările tale despre oamenii pe care-i întâlnești. Eu nu am văzut decât postări despre oameni buni. Te-ai întâlnit însă și cu oameni care, fără să fie neapărat răi, au fost mercantili sau nu te-au tratat cum trebuie?

Sincer nu. Doar niște vameși și polițiști americani s-au comportat grosolan fată de mine dar, în rest, nu pot spune că am avut parte de oameni cu intenții mai puțin plăcute, chiar nu.

CITEȘTE ȘI:  Bust al poetului Mihai Eminescu, dezvelit la Montreal

Mă rog, exceptând poate hoțul mexican care mi-a furat telefonul din mers la ieșire din capitală mexicană. Îmi țineam telefonul într-un buzunar din spatele bluzei mele de ciclist și m-a urmărit până a găsit momentul potrivit să-l poată înhăța din mers.

Dar pe lângă evenimentele acestea am avut parte de o grămadă de gesturi de omenie pe care nu mi le-aș fi imaginat niciodată. Localnici din locurile pe unde am trecut mi-au oferit de nenumărate ori hrană, cazare și chiar bani.

#cycletheamericas

Orice călătorie e o lecție din care înveți câte ceva. Ce ai învățat până acum?

Lecția cea mai bună pe care am învățat-o de la acești necunoscuți care m-au ajutat este lecția umilității. Cred că am dat jos mult din ego-ul personal cu care am plecat.  Și nu numai asta, cred că sunt multe lecții pe care le înveți făcand asta.

Eu mi-am urmat un vis, am plecat în necunoscut, lucru care pe mulți îi sperie. Am învățat că dacă vrei ceva cu adevărat în viață trebuie să te lupți pentru el și să faci orice ca acel ceva să devină realitate și să nu asculți gurile celor din jurul tău. Cred că asta am făcut și fac pană la urmă în această călătorie și sper să inspir pe cât mai mulți să-și urmeze instinctul și visul. Fiecare suntem diferiți și fiecare avem o poveste diferită.

Ce te-a marcat în mod deosebit în etapele parcurse până acum?

M-a marcat imensitatea locurilor din Americi, bunătatea oamenilor întâlniți pe drum și măreția nordului american, una din ultimele zone puțin atinse de om ale Terrei.

Fiecare etapă a călătoriei vine cu o parte dificilă dar și cu satisfacția de a trece cu bine peste.

M-a marcat foarte mult ospitalitatea extraordinară mexicanilor, felul în care am fost primit de către oameni acolo. În 2014 am călătorit prin Iran și numai acolo văzusem oamenii să- deschidă casele atât de ușor față de străini.

Ce-ți lipsește?
Ce-mi lipsește? Prietenii și familia. Nu am fost niciodată atât de mult timp departe de tot ceea ce-mi este cunoscut.

Ai învățat ceva nou despre oameni în călătoria asta? Dar despre tine?

Despre oameni? Oamenii pot fi meschini, este adevărat, dar mie mi-au arătat o față a bunătății care încă abundă pe planeta asta mică a noastră. Din păcate mainstream media ne învață și ne arată zilnic fața violentă a oamenilor ceea ce ne imprimă inevitabil și nouă niște prejudecăti complet aiurea.

Despre mine? Nu cred că mă voi lecui vreodată de dorul ducăi. Tare mi-e frică că după pedalarea Americilor voi simți nevoia să mă bag în alt proiect.

Îl puteți urmări pe Radu Păltineanu pe pagina sa de Facebook sau pe site-ul sau web. 

 

Ad