Deși s-a născut pe 21 aprilie 1926, Regina Elisabeta a II-a își serbează oficial ziua de naștere în luna iunie. Aceasta este o tradiție apărută pentru a putea profita de o vreme mai clementă. Fiecare țară membră a Commonwealth-ului are propriile sale reguli în această privință. În Canada, ziua reginei este în prima zi de luni dinaintea datei de 25 mai. Aveți mai jos istoria unuia dintre cei mai puternici și mai iubiți monarhi din lume.

Prințesa Elizabeth nu ar fi trebuit să devină regină. Ea ar fi trebuit să ducă o viață lipsită de griji, ca membru al familiei regale, dar nu să conducă un imperiu. Lucrurile s-au schimbat brusc în 1936 când unchiul său, Regele Edward al VIII-lea a abdicat.

Viitoarea regină s-a născut la 21 aprilie 1926, la ora 2.40 dimineața. Era primul copul al Ducelului și Ducesei de York. Pe 29 mai, ea a fost botezată primind numele Elizabeth Alexandra Mary.

Abdicarea regelui Edward al VIII-lea

Edward al VIII-lea a urcat pe tron în ianuarie 1936, după moartea regelui George al V-lea. Regele era îndrăgostit de o femeie măritată, Wallis Simpson cu care voia să se căsătorească după ce aceasta ar fi obținut divorțul. Primul ministru de atunci al Marii Britaniei, Stanley Baldwin, li-a spus regelui că supușii nu ar accepta căsătoria pentru că aceasta ar fi în opoziție cu normele Bisericii Anglicane, al cărui guvernator suprem regele era.

Pentru a nu provoca o criză constituțională, Edward al VIII-lea a ales să abdice pe 10 decembrie 1936. „Mi s-a părut imposibil să accept această imensă responsabilitate și să accept îndatoririle mele de rege fără ajutorul femeii pe care o iubesc”, a spus el în declarația transmisă la radio.

În urma acestei decizii, fratele regelui și tatăl lui Elisabeta devine rege sub numele George al VI-lea. Fiica acestuia devenea prima în lisa moștenitorilor tronului, captând atenția publicului. Ea începe să studieze istorie constituțională, drept, religie și limba franceză pentru a putea fi pregătită pentru tron.

Al Doilea Război Mondial

Cel de-al Doilea Război Mondial o găsește pe Elisabeta la vârsta de 13 ani. Pentru a o proteja pe moștenitoarea tronului s-a propus ca ea să plece să locuiască în Canada, dar propunerea a fost respinsă de regina mamă cu cuvintele: „Copiii nu vor pleca fără mine. Eu nu-l voi părăsi pe rege. Iar regele nu va pleca niciodată”.

CITEȘTE ȘI:  Justin Trudeau debutează duminică ca personaj într-un episod din serialul animat „Familia Simpson”

Tot acum, la 13 ani, Elisabeta se îndrăgostește de Prințul Filip al Greciei și Danemarcei cu care începe o corespondență. Acesta o va cere în casătorie în 1946 dar căsătoria va avea loc în 20 noiembrie 1947, după ce viitoarea regină împlinise 21 de ani. Căsătoria a fost una extrem de simplă, poporul britanic revenindu-și după război. Soțul său a renunțat la religia ortodoxă și la titlurile grecești și daneze pe care le deținea.

Primul copil, prințul Charles se naște în 1948. Urmează apoi prințesa Anne în 1950.

Tatăl său, Regele George al VI-lea avea probleme de sănătate pe care consumul de tutun și stresul războiului le-a accentuat. Acesta moare la 6 februarie 1952, în timp ce Elisabeta se afla în turneu. Aceasta se întoarce acasă pentru a deveni regina Elisabeta a II-a.

Prelua de la tatăl său o imagine a monarhiei mult îmbunătățită față de scandalurile în care o aruncase fostul rege Edward al VIII-lea.

Foto. Casa Regala
Foto. Casa Regala

Domnia

Încoronarea oficială a avut loc la 2 iunie 1953, la Westminster Abbey.

Regina a urcat însă pela 6 februarie 1952, fiind în prezent, conform Wikipedia, al doilea monarh în viață ca durată a domniei, după regele Thailandei, Bhumibol Adulyadej, care domnește din 9 iunie 1946. Este cel mai longeviv monarh din lume, iar în istoria Marii Britanii are cea mai lungă domnie, depășind-o pe regina Victoria la 9 septembrie 2015. A domnit mai mult decât cei patru precursori ai ei la un loc (Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea).

Jubileele de Argint (25 de ani de domnie), de Aur (50 de ani domnie) și de Diamant (60 de ani de domnie) ale reginei Elisabeta a II-a s-au sărbătorit în 1977, 2002 și respectiv 2012.

O monarhie în schimbare

Regina a fost responsabilă cu tranziția dintre o imagine a monarhiei rigidă și izolată într-una mai modernă și mai deschisă către public.

64 de ani de domnie au venit cu schimbările lor. Imperiul britanic a continuat să se destrame și să evolueze în ceea ce astăzi se numește The Commonwealth. Chiar și așa, Elisabeta a II-a rămâne regina Regatului Unit, Canadei, Australiei și Noii Zeelande și a altor 12 țări mai mici desprinse din fostul imperiul britanic.
În timpul domniei sale, Regina a lucrat cu 13 premieri canadieni și cu 12 premieri britanici.

CITEȘTE ȘI:  Stare de urgență la Ottawa

În ciuda problemelor pe care familia ei le-a avut (divorțurile a trei dintre copii săi în același an) decesul Prințesei Diana, regina a avut întotdeauna înțelepciunea de a ieși din aceste situații și a păstra popularitatea casei regale în codițiile în care vocile republicane nu lipsesc din dezbaterea publică. Cu toate acestea, trei sferturi dintre britanici încă doresc o monarhie.

regina-2Geanta Reginei

Alături de palăriile și rochiile colorate care au devenit marca sa de comerț, Regina nu apare în public fără geantă. De ce și ce se găsește în ea sunt întrebări pe care mulți oameni și le-au pus.

Marca preferată de Regină este Launer (dacă vă doriți una, o puteți avea la prețul de 3000 de dolari canadieni) și se crede că ar avea peste 200 de poșete.
Cât despre ce este în interior, nimic nu este oficial. Este sigur că în geantă se găsește o mică oglindă și un ruj de buze, Regina fiind văzută deseori utilizând rujul în timpul banchetelor, pentru a a arăta impecabil. Se mai află în interior ochelari pentru citit, șervețele, o bancnotă de cinci lire pentru a fi dată ca donație la biserică. Unii spun că Regina ar avea și un mobil pe care-l folosește pentru a vorbi cu nepoții săi.

De ce o geantă tot timpul? Una din explicațiile pe care le-a-m găsit este că prezența genții arată că Regina este la lucru, tot timpul. Ea reprezintă poporul britanic în orice ieșire publică, nu este în timpul liber, și de aici geanta. Sunt comentatori care spun că geanta reprezintă și un mijloc de comunicare cu anturajul ei. De exemplu, dacă geanta este pusă pe masă, Regina vrea să plece în următoarele cinci minute. Dacă este pusă jos, are nevoie de ajutor pentru a părăsi o conversație plictisitoare

Ad