Ziua iei la Montreal

Mai multe acțiuni pentru Ziua Iei vor avea loc la Montreal în această perioadă.

Ziua Universală a Iei este un proiect inițiat de comunitatea online La Blouse Roumaine. Se sărbătorește în jurul datei de 24 iunie pe tot globul și este momentul în care lumea întreagă descoperă frumusețea portului tradițional românesc.

Primul dintre ele este duminică, 19 iunie, la Eglise Saint-Denis (454, laurier Est). Sunteți așteptați să participați la un concert al lui Ion Crețeanu, unul dintre cei mai autentitici rapsozi români. Evenimentul va include și un concert al corului La Muse, o expoziție de ii românești și o expoziției foto.

Prețul biletelor este de 15$ pentru studenți, 20$ pentru pesionari și 25$ pentru restul. Copii până în 12 ani beneficiază de intrare gratuită. Pentru bilete, vizitați site-ul organizatorilor la www.iafestival.ca Acest eveniment este organizat de Tradicious

Un al doilea eveniment va avea loc vineri, 24 iunie, între orele 3pm și 7pm. Amatorii costumului popular românesc își dau întâlnire în Parcul Maisonneuve din Montreal (4601 Sherbrooke East). Organizatorii vă sugerează să veniți cu o gustare, băuturi răcoritoare și pături pe care să vă așezați. Acest eveniment este gratuit.

Sâmbătă, 25 iunie, ăetrecerea se mută la Câmpul româesc de la Val David. Sărbătoarea iei este evenimentul care va da startul activităților estivale din acest colț românesc al Quebecului.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare