Donald Trump cel sărac

Săracu, /nenea Hagiul /ce bogat este ! spune Leana despre unchiul ei, avarul Hagi Tudose – din celebra nuvelă a lui Barbu Ștefănescu Delavrancea – prăbușit în ultimele momente ale vieții pe o grămadă de galbeni din care n-a vrut să cheltuiască nici o lescaie chiar când a fost bolnav.

Paradoxal, și numele lui Donald Trump este asociat zilele acestea, în rețelele sociale Facebook și Twitter, cu sărăcia. Nu e vorba de sensul compătimitor al cuvântului sărac folosit de personajul lui Delavrancea ci de sensul propriu, al lipsei de mijloace materiale.

Dar Donald Trump este miliardar, un foarte abil om de afaceri, cu o personalitate puternică, fermecătoare dar provocatoare și controversată și nicidecum avar. Sărăcia de care îi este alăturat ironic numele nu se raportează la averea personală ci la resursele financiare provenite de la donatorii susținători ai campaniei sale electorale, resurse net inferioare dacă sunt comparate cu cele de care dispune candidata democrată Hillary Clinton.

Potrivit cotidianului The Daily Best, campania electorală a lui Trump este atât de modestă încât cu banii ei nu s-ar putea cumpăra nici măcar un apartament în Trump Tower. La 31 mai 2016, Hillary Clinton avea la dispoziție donații în valoare de 42 de milioane de dolari, în timp ce Donald Trump se limita la 1,3 milioane. Diferența aceasta conduce, evident, la o mediatizare mult mai intensă și mai variată și, în consecință, la o vizibilitate mai mare și la voturi mai multe.

La prima vedere, situația fondurilor adunate de la donatori reflectă orientarea pe care a dat-o Donald Trump campaniei sale în faza alegerilor primare. El a afirmat nu o dată că face campanie cu banii proprii, că nu vrea să datoreze nimic nimănui și că în felul acesta el demonstrează deosebirea dintee el și ceilalți candidați, republicani ori democrați. Pe data de 17 mai 2016, Donald Trump a declarat încă o dată ritos : ”Eu îmi finanțez în întregime campania, nu am nevoie să apelez la donatori sau la lobby-uri”.

Așa e oare? Căci peste 24 de ore poziția lui s-a inversat și a semnat un acord cu Partidul Republican prin care acesta a fost mandatat să solicite donații. De asemenea, Donald Trump a început să organizeze dineuri de afaceri cu mari donatori în care suma minimă de participare se ridica la 25 de mii de dolari (din care însă doar 2700 reveneau finanțării, restul intra în fondurile Partidului Republican). Și, în mod cu totul neortodox, Donald Trump a ales să dea cu împrumut Comitetului de organizare al campaniei sale – și nu să doneze – peste 45 de milioane de dolari. Promisiunea inițială că nu va solicita rambursarea acestor bani a fost uitată.

Evident, parcursul financiar al uriașei campanii prezidențiale americane este departe de a fi simplu. Până la data alegerilor, din noiembrie, se presupune că suma cheltuielilor celor doi candidați se va ridica la circa 1 miliard de dolari. Or Donald Trump, în pofida laudelor sale despre cât de bogat este și cum încearcă el să-și păstreze independența, rămâne înainte de toate un om de afaceri despre care e greu de admis că acceptă să piardă zeci și poate sute de milioane de dolari pentru apărarea unor idei.

Cine inventariază opiniile lui Donald Trump observă fără dificultate înclinația lui provocatoare și dezinvoltura cu care își schimbă pozițiile, uneori cu 180 de grade.

De altfel, de-a lungul carierei sale politice care a debutat în urmă cu 27 de ani, el s-a plimbat prin toate partidele: în 1999 a părăsit Partidul Republican și a încercat să devină candidat la președinție din partea lui Reform Party, în 2001 a plecat și din acest partid și a trecut la Partidul Democrat, în 2009 a revenit în Partidul Republican, iar în 2011 s-a înregistrat ca independent. În fine, în 2015 a intrat în campania electorală prezidențială din nou ca membru al Partidului Republican. S-ar zice că pentru el consecvența nu e importantă chiar dacă ea e o condiție necesară de fidelizare a electoratului care-i împărtășește o idee sau alta.

Nici chiar în privința averii proprii declarațiile lui nu sunt precise. El se laudă cu o avere de 10 miliarde de dolari, Forbes nu-l creditează decât cu 4,5 miliarde și când i s-a atras atenția asupra disparității cifrelor el a susținut că exagerarea e utilă la finanțare. Dacă se poate vorbi totuși de o consecvență a lui Donald Trump ea trebuie căutată, dincolo de flerul în afaceri, în tendința lui de a face promisiuni populiste și răsunătoare repede dezumflate. Ca, de exemplu, Universitatea Trump (2005-2010) pe care deschis-o, vânzând studenților-clienți la prețuri piperate (cheltuieli de înscriere) rețete iluzorii ales succesului garantat în afacerile imobiliare. Recursul colectiv al absolvenților care s-au văzut escrocați i-a adus un proces aflat încă pe rol.

Așa încât suspiciunile unor comentatori cum că Donald Trump, în realitate n-ar vrea să ajungă președinte ci doar să se pună în lumină, să devină vedetă pentru rațiuni legate de marketing ar putea fi întemeiate. Și putem avansa pe această pistă întrebându-ne dacă intrarea lui în cursa prezidențială nu a fost ea însăși o păcăleală a electoratului american, a propriului partid republican și a adversarilor din partidul democrat, cu aceeași motivație, a înobilării blazonului său de om de afaceri.

Nu cumva lideri ai țărilor cu care Statele Unite au în prezent relații tensionate, precum rusul Putin sau nord-coreeanul Kim Jong-un „l-au citit” și de aceeea îl apreciază ? Căci dacă el, în pofida situației ipotetice că doar mimează voința de a deveni președinte, o învinge totuși pe Hillary Clinton și se instalează la Casa Albă păcăleala ar conduce la o slăbire considerabilă a Statelor Unite. Și am intra totodată în schema clasică a păcălitorului păcălit. Fiindcă Donald Trump ar constata repede că a mers prea departe și că a îmbrăcat un costum – cel de președinte – care îi este prea mare.

Săracul nenea Trump, ar putea spune personajul lui Delavrancea, a ajuns și Președinte!

Ultimele articole

Articole similare