Până când bip-ul (sau ultimul update) ne va despărți

Dacă luăm câteva știri, de la dispute politice la fapt divers, le putem combina într-un puzzle care să ne dea o imagine a lumii în care trăim. Un slalom rapid printre subiecte interesante, totul prezentat cu puțin umor și ironie. Nu există contraindicații.

La tribunal, birjar

După ce Apple vinde iPhone de ani de zile, mai exact din 2007, un american s-a trezit peste noapte că marele colos IT i-a furat ideea. Și ce face un american enervat că-i furi ideea? Evident, la tribunal nenicule.

Thomas Ross din Florida tocmai a deschis un procest împotriva Apple și cere o mică despăgubire de 10 miliarde de dolari plus 1,5% din viitoarele vânzări de iPhone.

Americanul a încercat să breveteze în 1992 un dispozitiv care „să ofere o alternativă la textele imprimate pe hartie, ca reviste, carti, manuscrise”. Și ce treabă are asta cu iPhone? Păi în desenul (care până la urmă nu a fost brevetat) dispozitivul era dreptunghiular și avea colțuri rotunde.

Acte ratate

Angajații din Belarus se amuză pe internet după ce președintele Lukansenko ar fi avut un act ratat și ar fi declarat: “Inovațiile, tehnologiile IT, privatizările – totul este clar. Le-am cucerit pe toate. Dar, în cele din urmă, e foarte simplu: trebuie să ne dezbrăcăm și să muncim”.

Drept urmare, oamenii pun pe internet poze cu ei dezbrăcați la locul de muncă deși președintele ar fi vrut de fapt să spună „să ne dezvoltăm”.
Ținând cont de situația Belarusului, condusă de ultimul dictator din Europa, concluzia este că și președintele și angajații au prea mult timp liber.

Când vedeta nu e vedetă

Meci de neimaginat la Wimbledon. În turul doi, Roger Federer a avut un meci mai special.

El a jucat contra britanicului Marcus Willis un instructor de tenis care acum câteva luni voia să se lase de acest sport. Marcus Willis a trecut de pre-calificări și calificări și a intrat pe taboul final. Willis l-a învins pe Ricardas Berankis, locul 54 ATP în primul tur pentru a da apoi nas în nas cu Federer, multiplu câștigător al turneului.

Vedeta meciului, câștigat de Federer cu 6-0, 6-3, 6-4, a fost britanicul încurajat tot timpul de tribune.

Până când bip-ul sau ultimul update ne va despărți

Pe lumea asta sunt nebuni și nebuni. Un american tocmai s-a căsătorit cu telefonul său inteligent (punem pariu că telefonul e clar mai inteligent decât stăpânul).

„Dacă stau să mă gândesc, cu smartphone-ul meu am avut cea mai lungă relație și din acest motiv am decis să fac acestă ceremonie”, a declarat împricinatul.
Bunul simț logic ar spune că tocmai lunga relație cu telefonul l-a împiedicat pe om să aibă și alt gen de relații. Dar unde nu este, nici Dumnezeu nu cere.

Mură-n gură

Scandal, cum altfel, și la examenul de evaluare din clasa a VIII-a din acest an, din România. Mărul discordiei un grafic banal la examenul de matematică.
Constestarii susțin că graficul (prezentat în imaginea de mai sus) era prea complicat. Prea complicat, înțelegeți?

Aniversări… ilegale

Sigur nu știați dar am făcut o gramadă de petreceri ilegale în ultimii ani. Cu toții.

Pentru că abia luni, 27 iulie, un judecător american ne-a acordat permisiunea să cântăm Happy birthday to you fără teama de a plăti amendă.
Compania de discuri Warner/Chappell Music dorea ca drepturile de autor să-i fie acordate până în 2030. Judecătorul a decis să treacă melodia în domeniul public. Cântecul a fost scris de Patty Hill în 1893. Acum chiar nu mai aveți un motiv să nu faceți o petrecere.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare