Am văzut meciul României cu Albania în casă vecinilor noștri albanezi. Le-am făcut înainte de meci o scurtă statistică din care reieșea că nu ne-au bătut în ultimii 68 de ani și niciodată într-un meci oficial.

Acest palmares glorios nu m-a ajutat prea mult la golul albanezului Sadiku care a stat să-i cadă mingea în cap în timp ce Tătărușanu prindea fluturi iar Chiriches căsca niște ochi mari de pește uitându-se cum mingea se scurgea ușor spre plasă. Era a doua gafă mare a portarului care ieșise aiurea și în meciul cu Franța. Vecinii au sărit cu reținere la golul lor să nu mă supere dar i-am încurajat să se bucure fără teamă.

Gafele lui Tătărușanu mi-au amintit de data de 10 iulie 1994 când eram alături de alți ziariști veniți din țara în tribunele stadionului Stanford la cel mai important meci din istoria naționalei României : sfertul de finală cu Suedia la World Cup din Statele Unite.

Era minutul 115 în prelungiri, România conducea cu 2-1 (goluri Raducioiu min 88 și 100). Mai aveam 5 minute să jucăm semifinală cu Brazilia când la 40 de metri de poartă când un jucător suedez n-avea cu cine să joace,mai mult era talonat de Gică Popescu care, din nu știu ce motiv, l-a lăsat și s-a întors spre propriul careu.

Nu știu de ce această fază banală am simțit-o drept în inimă, ca o premoniție. Suedezul s-a întors și a centrat lung în stânga porții. Prunea iese târziu și mingea îl lovește în cap pe Kevin Andersson.Gol și 2 la 2. Am pierdut dramatic la penaltiuri iar românii de lângă noi, rezidenți americani, plângeau în hohote. Noi înjurăm cu tot talentul și ciuda de care eram în stare.

CITEȘTE ȘI:  Cel mai bun meci din istoria Cupei Mondiale? Unul al României

Mi-am amintit de aceste două meciuri cu același antrenor pe bancă deși nu există nici cea mai mică legătură dintre marea echipă a României construită în jurul lui Hagi și Gică Popescu și anonimii învinși de Albania. Atunci lumea plângea după cea mai mare performanță a României, acum suporterii încearcă doar dezgustul. Este curios că țin minte faze în detaliu de acum 20 de ani dar nu-mi amintesc de niciun fel cum am învins acum câteva luni Irlanda de Nord în calificări.

Puiu Iordănescu cu cruciulițele lui a fost și în ’94 pe bancă și acum. Dilema suporterilor români este dacă antrenorul secolului trecut se pricepe sau nu fotbal după campania din Franța.

Care este adevărată lui față, America 1994 sau Franța 2016. Eu zic că tata Puiu este același cu diferență că era mai tânăr și nu cred că-și permitea să-i spună lui Hagi cât să țină mingea sau lui Raducioiu cum să dribleze la 16 metri de poartă adversă. Se spune că antrenorul bun trebuie să conducă echipa până la 30 de metri de poarta adversarilor. De acolo este talentul și inspirația atacanților.

În ’94 a beneficiat de o echipă excepțională, acum doar de cărători de minge incapabili individual să ia faza pe cont propriu cum se zice. Și în mod sigur tata Puiu la bătrânețe este mai acru, mai distant și prea autoritar cu jucătorii.

Toate echipele mari sunt în primul rând familii în care antrenorul este doar fratele mai mare al jucătorilor. A trecut vremea dictatorilor chiar și în fotbal. Antrenorul face schema dar lasă mult loc imaginației jucătorilor. Și are grijă să-i motiveze mental. Sunt atât de curios să aflu ce le-a putut spune Iordănescu jucătorilor lui în pauză cu Albania de au ieșit pe teren parcă blegi decât înainte.

CITEȘTE ȘI:  Ciudatul destin al campioanelor mondiale

Este păcat că Iordănescu s-a băgat în această treabă la vârsta lui. Mai elegant ar fi fost să decline propunerea și să-și vadă de politica PSD-ului.
Acum să nu credem că un Conte că al italienilor iar fi condus pe Chiriches până la titlul continental, dar cu un antrenor tânăr ar fi jucat mai curajos. Da, Sorin Cârțu are dreptate: avem cea mai slabă echipă din ultimii 40 de ani. Suntem în noapte și tare mă tem că noaptea fotbalului românesc ar putea fi lungă, lungă.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Publicitate