Sigur că noi, românii, nu suntem britanici. Noi suntem integriști, unioniști, colaboraționiști. Suntem băieți buni, de comitet. Cu noi te poți înțelege. Fii liniștită, Europo, noi nu o să ieșim din UE.
În primul rând, unde să plecăm? Noi nu avem, ca englezii, un imperiu colonial, nu avem oceane sau canale să ne separe de eventualii inamici sau de prieteni. Granițele noastre sunt volatile, au fost mereu trasate cu creionul, de cele mai multe ori de alții.
Dunărea, singurul element natural care trebuia să ne protejeze dinspre sud, a trecut-o împăratul Traian pe parcă n-ar fi fost, încă de acum 2000 de ani, când l-a pus pe Apolodor să construiască un pod. Și l-a făcut, chiar și fără bani de la Uniunea Europeană. Urmele podului ăla se mai văd și astăzi. Gospodarii noștrii de astăzi mănâncă banii de pod fără să lase nici o urmă.
Noi am fost mereu la o margine de imperiu, ori înăuntru, ori în afară. Am fost în drumul altora: a romanilor, bizantinilor, bulgarilor (da, până și ăștia au avut imperiu), ungurilor, tătarilor, habsburgilor, turcilor, rușilor.
Mai nou, s-a nimerit să fim în calea Uniunii Europene.
Am fost mereu o zonă-tampon pentru alții, un fel de distanță regulamentară între imperii, ca să nu se ciocnească între ele. Dar tot degeaba, unii împărați au condus imprudent, sub influența alcoolului, și s-au tamponat cu alții tocmai la noi.
Noi am fost mereu cuceriți, nu cuceritori, și ne-am dezvoltat acele instincte de supraviețuire tipice salariatului-model din întreprinderea de stat.
Gata să ne lăudăm șefii, gata să ne dăm în gât colegul care nu își îndeplinește planul, așteptăm cuminți o promovare sau o remarcă la gazeta de perete. Când ni se schimbă sefii, manifestăm mereu prudență maximă, că nu se știe cum se întoarce roata istoriei.
În istorie, am făcut și alianțe bune, dar și proaste. Uneori ne-am dat de partea împăraților, alteori ne-am aliat cu alte zone tampon, dar nu prea ne-a reușit (Mica Antantă a lui Titulescu).
Uneori însă am pariat corect la bursa istoriei, și am vazut corect învingătorul. Acum, de când cu UE și NATO, pare să ne meargă bine, așa că încercăm să nu deranjăm prea mult noii stăpâni de la Bruxelles.
Doctrina noastră defensivă de-a lungul secolelor se rezumă în câteva ziceri celebre: „Capul plecat sabia nu-l taie”, spune un proverb, foarte greu de tradus pe înțelesul altor neamuri, de pildă al englezilor.
Sau și mai explicit: „Decât să sug… la mai mulți licurici mai mici, mai bine sug… la un licurici mai mare”-cum zicea, la o bere, un șef de stat modern de pe la noi.
Să ne înțelegem, nu suntem unioniști din principiu, ca și cum am crede vreo iotă din „valorile” alea europene. Dar trebuie să fim și noi pe undeva în schemă, nu putem sta așa, atârnați pe hartă, ca și cum am fi copiii nimănui.
Așa că noi nu vom părăsi UE, vom accepta orice capriciu al Marelui Licurici, numai să fim lasați în pace în bordeiul nostru, să putem să ne furăm liniștiți între noi.
