Iolanda Roman, avocat şi cadru didactic, vorbeşte despre miturile care înconjură profesia pe care o exercită atât în România, cât şi în Canada, precum şi despre accesul omului obişnuit la actul de justiţie.

Membră a Uniunii Naţionale a Barourilor din România din 1991, Iolanda Roman devine trei ani mai târziu cadru didactic al Facultăţii de Drept a Universităţii „Mihail Kogalniceanu”.Peste alţi zece ani de muncă susţinută, îşi obţine titlul de doctor în Drept la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române. Un statut onorant care poate fi dobândit (şi) în mod onest, în pofida impresiei cvasi-generale lăsate de scandalurile de plagiat în care sunt implicaţi politicieni români.

Am abordat-o pe doamna Iolanda Roman în chestiunea accesului liber la justiţie şi al „demistificării” profesiei de avocat, având în vedere gama variată de probleme juridice cu care se confruntă conaţionalii noştri stabiliţi în provincia francofonă a Canadei.

În Québec avem de-a face cu un sistem de drept civil diferit faţă de restul ţării, iar interlocutoarea noastră este membră a Baroului de aici, de mai bine de opt ani. Iolanda Roman desfăşoară şi o activitate publicistică consistentă, numeroase lucrări de specialitate şi comunicări ştiinţifice purtându-i semnătura. Este în măsură să explice pe înţelesul tuturor anumite aspecte juridice care ne afectează viaţa cotidiană. De altfel, doamna Roman a iniţiat un proiect de popularizare a informaţiilor juridice, promovat de prestigiosul organism „Educaloi” prin intermediul „Pagini Româneşti”.

George Rădulescu: Mulţi dintre românii stabiliţi în Canada sunt convinşi că a te adresa unui avocat, atunci când ai o problemă de ordin juridic, presupune a cheltui sume mari de bani. Cât este realitate şi cât „legendă urbană” în această percepţie?

Iolanda Roman: În primul rând, depinde pentru ce anume te adresezi. Dacă o faci pentru a obţine informaţii despre cum ar trebui să procedezi mai departe, consider că este o investiţie şi nu o cheltuială. Pentru o consultaţie juridică nu plăteşti o avere. Este vorba de câteva sute de dolari, în cazul în care se analizează documente şi se face o cercetare minimală. Dar o consultaţie juridică poate să scutească bani grei.

Dacă n-o faci, este ca şi cum ai urma un tratament greşit…

Exact. Este ca şi cum am lua un tratament „după ureche”, cum se spune, ceea ce poate conduce la înrăutăţirea stării generale de sănătate.
În al doilea rând, să nu uităm că nu ne adresăm unui avocat în fiecare zi. Nu divorţăm în fiecare zi, nu ne înfiinţăm o companie în fiecare zi, nu avem un proces în fiecare an pentru a ne pune problema cheltuirii unor sume mari de bani. Dar, repet, ca şi tratamentul făcut la dentist, a te adresa unui specialist în drept este necesar, dacă vrei să-ţi meargă bine.

Pe de altă parte, lumea trebuie să înţeleagă faptul că, atunci când vine la avocat şi plăteşte un onorariu, nu toţi banii intră în contul avocatului. Pentru a fi reprezentat cum trebuie într-un proces, un om are un întreg aparat în spatele lui. Vorbim despre sumele pe care avocatul le cheltuieşte pentru a putea profesa.
Şi care nu sunt deloc neglijabile…

Lăsând deoparte anii petrecuţi pe băncile şcolilor, adăugăm formarea profesională continuă care este foarte scumpă, chiria pe care o plătim pentru sediu, personalul auxiliar şi aşa mai departe.

În ce măsură „clinicile juridice” din Québec şi sfaturile prietenilor, care au trecut prin situaţii similare, pot suplini îndrumările unui avocat?

Aceste lucruri nu pot înlocui opinia unui avocat. Totuşi, trebuie să facem o diferenţă între „clinicile juridice” şi sfaturile prietenilor. Clinicile juridice sunt organizate pe lângă universităţi, cu personal de specialitate având mai multă sau mai puţină experienţă şi care nu intră în amănunt cu explicaţiile oferite. Acolo nu se iau dosare de la început şi până la sfârşit. Clinica juridică are rolul de a-ţi „deschide ochii” asupra problemei pe care o ai, dar nu mai mult.

Cât priveşte sfaturile prietenilor, nu sunt prea multe de spus. Fiecare dosar are particularităţile sale şi nu recomand nimănui să se ia după cazul altcuiva. Un avocat a studiat ani buni, se documentează permanent, cumpără şi citeşte cărţi de specialitate. Nu vorbim doar despre o simplă cunoaştere a legii, ci despre jurisprudenţă, despre cunoaşterea modului în care un judecător aplică legea în Québec. Chiar dacă, aparent, suntem în faţa unor situaţii similare, poate apărea un mic aspect care să facă diferenţa între două speţe. Un proces poate fi comparat cu o intervenţie chirurgicală. Îi trece cuiva prin minte că s-ar putea opera singur, îndrumat de prieteni?

Cine este admisibil, în principiu, pentru ajutor juridic gratuit (aide judiciaire) în provincia Québec?

Ajutorul juridic gratuit este reglementat printr-o legislaţie specială. Avem birouri specializate, însă acest tip de ajutor poate fi oferit şi de către avocaţii din practica privată. A avea un venit anual modest nu echivalează întotdeauna cu a avea dreptul la ajutor juridic gratuit.

Am avut o clientă, cu ceva ani în urmă, care era studentă, mamă a doi copii şi care era în plină procedură judiciară de stabilire a gărzii minorilor şi a pensiei alimentare ce urma a le fi plătită. I-am sugerat să se adreseze biroului de ajutor juridic gratuit deoarece primea doar o bursă de studii. Spre surprinderea mea, a fost respinsă. Am aflat că primise o mică moştenire pe care o deţinea în contul ei bancar şi pe acest motiv a fost respinsă.

Sigur că, într-un astfel de caz, se poate adresa instanţei o cerere pentru a-l obliga pe tatăl copiilor să plătească cheltuielile de judecată. Se numeşte „provision pour frais”, dar se acordă destul de rar de către instanţă justiţiabililor care nu au avocat.

Ce presupune facilitarea accesului cetăţenilor la actul de justiţie, în lumina prevederilor Codului de procedură civilă?

Recentele modificări aduse Codului de procedură civilă din Québec pun accentul pe mediere. Medierea se desfăşoară şi în domeniul familial. Spre exemplu, cuplurile care au copii pot beneficia de şase şedinţe gratuite de mediere. Aceste şedinţe sunt plătite de stat. Ceea ce depăşeşte şase şedinţe este plătit de clienţi.Apropo de discuţia noastră despre costul serviciilor juridice, să ştiţi că totul depinde de atitudinea părţilor. Cu cât acestea manifestă combativitate, cu atât costurile cresc pentru că sunt lucruri de făcut în dosar. Dacă intrăm într-o bătălie judiciară cheltuim mai mult şi atunci se complică problema accesului la justiţie.

Se afirmă că noile prevederi de procedură în materie civilă îi favorizează pe cei cu mai mulţi bani. Aşa este?

Este clar că persoanele cu posibilităţi financiare mai mari sunt favorizate. Ele îşi permit să susţină costurile unor proceduri judiciare de lungă durată. De aceea, uneori nu sunt interesate să cadă la o înţelegere cu partea adversă. Până şi la medic, cel cu bani beneficiază de servicii mai scumpe, într-un timp mai scurt şi cu mai multă expertiză. Dar asta nu înseamnă că sigur va câştiga procesul sau că în mod sigur se va vindeca de o boală.

Care este cea mai mare hibă a sistemului judiciar din Québec?

Poate faptul că nu ţine cont suficient de mult de mentalitatea imigranţilor, de bagajul lor emoţional, cultural, social cu care vin aici. Spre exemplu, până nu demult, în România exista o „regulă nescrisă” potrivit căreia, în caz de divorţ, copiii merg la mamă. Mulţi conaţionali de-ai noştri au avut surpriza să constate, venind aici, că lucrurile nu funcţionează aşa.

Copilul însuşi avea dreptul la un avocat care să-i exprime voinţa, iar tendinţa instanţelor era de a stabili gardă partajată. Totuşi, au început să se observe o serie de neajunsuri ale gărzii partajate, iar judecătorii devin din ce în ce mai atenţi la acest aspect. Revenind la problema pe care am constatat-o, poate n-ar fi rău să se conştientizeze că integrarea imigranţilor vizează şi domeniul juridic.

Indicaţi-ne, vă rugăm, câteva asemănări ale legislaţiei civile româneşti cu aceea a Québecului.

Reforma juridică din România s-a făcut după ani de tergiversări. Modificările aduse Codului nostru civil de la 1864 au intrat în vigoare în 2011. Codul civil actual din Québec, intrat în vigoare în 1994, a constituit o sursă de inspiraţie pentru numeroase ţări, precum Brazilia şi Franţa.

Noi, românii, am preluat din Codul civil al Québecului, printre altele,prevederile referitoare la autoritatea părintească. Aceasta este exercitată de ambii părinţi după divorţ. Capitolul vizând succesiunile, mandatul de protecţie, tutela care poate fi instituită pentru copii în cadrul acestor mandate de protecţie, contractul de mariaj sunt alte elemente preluate în Codul civil român. Eu am lucrat ani de zile la prezentarea în România a legislaţiei şi a jurisprudenţei din Québec cu privire la noţiunile preluate în Codul civil român.

În calitate de formator pentru judecători şi avocaţi am susţinut conferinţe, în parteneriat cu ambasada Canadei la Bucureşti, în care am prezentat cum funcţionează în Québec autoritatea părintească, stabilirea pensiei de întreţinere, administrarea bunurilor altuia, mandatul. Am şi scris un articol pe această temă în revista „Iurisprudentia” a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Care sunt cele mai des întâlnite probleme juridice ale românilor stabiliţi în Québec?

În primul rând cele din dreptul familial – garda copiilor, stabilirea custodiei acestora, pensia alimentară, împărţirea bunurilor. În general, nu se cunoaşte faptul că se poate aplica legea română în cazul procedurilor din Québec, cum ar fi regimul matrimonial.

Le-aş recomanda românilor care se stabilesc aici în primul rând să se informeze foarte bine, din surse oficiale, atunci când au de rezolvat o problemă de natură juridică.

Recomand site-ul „Educaloi” care are ca misiune vulgarizarea, explicarea pe înţelesul tuturor a legilor provinciale şi federale. Şi, repet, plătind o consultaţie, oricine face o investiţie în viaţa lui, pentru că află ce are de făcut casă-şi rezolve problema.

Publicitate