Culoare, nuanță și charismă

A nu distinge nuanțele și a vedea totul în alb și negru este considerat unanim un defect. Lumea fizică e o combinație infinită de culori și nuanțe și lucrul e valabil și în lumea valorilor.

Realitatea e atît de complexă și determinată de atît de multe variabile încît separarea netă a răului de bine și fără posibilitate de confuzie este și aici o iluzie. Dar cu două consecințe diferite și chiar opuse. Pe de o parte, dacă este împărtășită ea conduce la intoleranța absolută față de orice abatere de la norma admisă ca reprezentînd binele – și ilustrativ în acest sens este ”binele” absolut, fără nuanțe, din regimurile totalitare – pe de altă parte, dacă este respinsă ea este înlocuită cu relativismul, cu scepticismul, cu anularea granițelor, totuși reale, dintre bine și rău.

Se întîmplă așa de multe ori în societățile democratice unde diversitatea discursurilor, a punctelor de vedere, a argumentelor pro și contra etc. pot împiedica uneori formarea unor certitudini cu autoritate normativă. Și atunci, fiindcă nu se poate totuși trăi într-o nehotărîre permanentă, intră în joc alt element care favorizează coagularea unor certitudini, bune sau mai puțin bune. Nu autoritatea absolută a statului care decide pentru toată lumea ce e bine și ce e rău, ci forța de convingere a corifeilor purtători de idei diferite, charisma.

E ceea ce se întîmplă în momentul de față în campania electorală din Statele Unite unde se confruntă un concurent charismatic și temperamental dar haotic, impulsiv și arogant – Donald Trump – și o concurentă, Hillary Clinton, lipsită de farmec, antipatizată, împovărată de greșeli politice din trecut dar cu un discurs politic mai coerent și mult mai puțin provocator decît cel al rivalului ei. Binele și răul fac parte în combinații savante din discursurile ambilor candidați însă e greu de prevăzut dacă aceste combinații vor decide deznodămîntul alegerilor prezidențiale sau personalitatea celui care le promovează.

Dar charisma este departe de a influența doar jocul de pe marile scene politice ale lumii. De curînd, în Franța, două tinere de 16 și, respectiv, de 18 ani au fost convocate la poliție și interogate în legătură cu activitatea lor de prozelitism violent prin Internet pentru „asocierea de răufăcători în vederea pregătirii de acte teroriste” și pentru „incitarea directă la un act de terorism”. Este evident că oricît de aberantă și de criminală ar fi o asemenea activitate ea are totuși mult mai multe șanse să producă un ecou pozitiv atunci cînd este inițiată și desfășurată de două tinere atrăgătoare și nu de persoane vârstnice care-și poartă rău anii, marcați tocmai de asemenea activități și experiențe teroriste.

Charisma este pînă la urmă, în momente de cumpănă, folosită de pescuitorii în ape tulburi ca un atu pentru a înlătura nuanțele și a impune viziunea lor maniheistă asupra societății în care trăiesc. Ea poate fi, evident, și apanajul unor politicieni de valoare, cum au fost Charles de Gaulle, J.F. Kennedy sau Mihail Gorbaciov și deci poate avea un rol pozitiv, dar mai ales uriașul ei potențial nefast trebuie avut în vedere.

E suficient să ne gîndim la liderii charismatici ai nazismului și bolșevismului la un Hitler, un Goebels, un Lenin, un Stalin sau un Mao care au făcut din secolul trecut unul dintre cele mai sîngeroase și mai absurde secole din istoria umanității..

Trăind în pluralism politic, cultural, artistic, religios etc. trăim sub regimul nuanței. Dar nuanțele nu elimină sau nu ar trebui să elimine și nici să slăbească fermitatea valorilor sigure și fondatoare ale civilizației noastre. S-a întîmplat așa în ultimul an în Europa. Dar la recentele Jocuri Olimpice din Brazilia, folosirea de substanțe interzise pentru ameliorarea performanțelor sportive, dopajul au fost asociate fără ezitare cu lipsa de spotivitate, de onestitate și cu impostura. Pretențiile de nuanțare în privința asta s-au dovedit nefondate. Așa încît interdicțiile de participare formulate la adresa atleților ruși, identificați ca participanți la un sistem național de dopaj, a reprezentat un mesaj cît se poate de clar și de durabil, cu efecte desigur pozitive în viitor. Sportul este o confruntare de oameni care-și pun în valoare limitele fizice și psihice naturale, nu o competiție între zombi humanoizi creați în laboratore chimice și servind propaganda statală.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare