O poveste cu tâlc despre copii.
– Bunica vrei să-mi spui o poveste, ti rog, da să hie una di aceia adivărată, că di cielilalti ni tot învață la școală. – Amu dupa cum ai fost di hărnicuț tată stămâna și m-ai ajiutat la polog, ț-oi spuni una, da numa dacă-mi promiți că ai s-o spui și tu la a tăi niepoți.
– Cu dragă inimă bunică, numa că amu-s prie micuț să am niepoți.
– Amu da, da ț-o vini și ție rându, numa să nu uiți. Bunica mea mi-o spus o dată o poviesti și mi-o zis că-i driaptă, așe că ț-o spun și ție.
– Nu tari diparti di lumia aiasta iești o altă lumi în cari nimini nu îi bolnav și nici nu moari.
– Ce-i aceia „lumi” bunica?
– Apoi noi așie spunim la ceea ce domnii spun planieti, adică o alta planieta.
– Aha, di aiestiea ni-o tot învățat doamna di giografie, da o zâs că-s tari diparti și di multi ori nici nu li putiem vidie di diparti ci sunt.
– Pentru dânsa or hi diparti, că așie o hi învățat, numa ca lumia di cari ni-o poviestit bunica mie, îi hăt mai aproapi di cât bănuiesc domnii cu aparatili lor și dacă tot ai să întrebi, ni-a prindi dimineața povestind.
– Dară, în lumia aceie copchii criesc sănătoși și frumoși până sprie douzăci și cinci di ani, dupa cari ramân așie cât vrea fișticari. Pământu-i bogat și roadili criesc sânguri, așie ca di lucrat din greu nimini nu lucră.
– Și ce fac tată ziua daca n-au di lucru.
– Studiază, că studiu îi primu lucru pi cari un om cumsăcadi triebi să-l facă, umblă mult, învață cântice, da mai tari și mai tari li placi să să vorghiască întri dânșii.
– Dispri ci?
– Dispri câti au mai fost și câti au să mai hie, da mai ales dispri noi.
– Da ce știu dânși di noi ?
– Știu multi, poati mai bini dicât știm noi dispri noi. Numa o sângură hiba au pi acie lumi, nu pot sa aiba copchii.
– Ș-atuncia cum fac, că doara ai spus ca sânt copchii pi acolo.
– Așe-i numa că acia cari vreau să aiba copchii, triebi să lese tati și să vie în lumia aiasta. Numa aici pot sa aibă copchii.
– Da bunica, dar aici au să triebuiască să lucri cât îi ziulica ca tătuța, au sa hie bolnavi și într-o bună zi au sa moară. Oari nu li pari rău să vie în așia lume ?
– Daca li pari rău, nu i-am întriebat, da ce știu îi că atunci când vrei să ai un sufliet di copchil al tău, trebi sa hi priegătit și pientru bucurii da și pientru sacrificii.
– Da dupp ce au copchii, să întorc înapoi în lumia lor, nu-i așie?
– Numa o samă di cei micuți mai nimieresc drumu înapoi, riestu rămân să trăiscă aici, pientru că uită drumu-napoi.
– Dar dacă merg mult, mult n-ar putie oari să ajungă, că ai zis că nu-i așe diparti, uiti ieu cel mai diparti am îmblat până-n Măgură și cried că aș mai putie încă pi atata.
– După câti îmi spunea buna mie, nu-i di mers pi gios, pientru că numa mâine ni disparti.
– Adică dacă triec di mâine, pot să merg și eu?
– Aiasta-i hiba, buna când o poviestit uitase cum să ajiungă dincolo di mâine. Numa mămuța o știut când o fost micuță, da dacă nu s-o întors, o uitat și ea.
– Da eu amu-s copchil, poati că am să găsesc calea și ti ieu și pi matali.
– Di amu draguță îi târziu, că noi sântem toți di-ai pământului și soarta noastră îi să rămânim cu bucuriile și năcazurili di aici.
Mai bini hai și ti culcă, că îndată au săcânti cucoșii și mai aviem di strâns la otavă și stămâna cari vini.
***
De atunci au trecut multe veri, dar lumea de dincolo de mâine mi-a rămas ascunsă într-un colț de memorie și de câte ori văd un copil mic, mă întreb: oare el știe drumul înapoi?
Pentru că noi, cei legați de acest pământ, rămânem aici să lucrăm, să cădem bolnavi și să ne stingem într-o bună zi.
