Congres ARA 40 la Montreal. Clasă și decență

Pentru a treia oară în istoria sa de 40 de ani, Academia Româno-Americană (ARA) și-a desfășurat Congresul anual la Montreal. Evenimentul a avut loc la finalul lunii iulie, partial la Centrul Comunitar Cote des neiges si partial la Centre Mont Royal, cladire apartinand Universitatii McGill.

Dacă prima parte (cea din Cote des Neiges, organizator local-Ala Mândâcanu) a fost cea „obișnuită”, cuprinzând sesiunile de comunicări științifice ale invitaților, manifestarea din 30 iulie, de la Centre Mont Royal, organizată de prof. Dan Fornade, a fost elementul de „clasă și decență” care a marcat la superlativ aniversarea celor 40 de ani de existență a ARA.

Și care, apropo de ceea ce spuneau unii dintre invitați (ex. Mihai Neagu, directorul Institutului și Bibliotecii Române din Freiburg) a salvat ceva din cadrul academic necesar unui Congres ARA, cu atât mai mult cu cât era unul aniversar.

Seara a fost marcată de două expoziții, ambele puse în operă de gazda evenimentului. Una de circa 500 de fotografii și documente referitoare la istoria de 40 de ani a ARA (din arhiva personală a lui Dan Fornade) iar cealaltă cuprinzând aproape 40 de volume enciclopedice apărute sub aceeași semnătura a lui Dan Fornade, rod a trei decenii de muncă și cercetare.

Partea a doua a evenimentului a constat într-o interesantă masă rotundă de dezbateri legate de istoricul, problemele și viitorul ARA, la care alături de gazda evenimentului, de Ruxandra Vidu (președinte ARA), de Ion Paraschivoiu (președinte emerit ARA), de Ruxandra Botez (director ARA Canada), etc, a fost prezentă „de la distanță” și Ileana Costea, organizatoarea congresului ARA din 1992, SUA.

La sfârșitul evenimentului, care a fost marcat de o prezența extraordinară atât numeric cât și din punct de vedere al calității invitaților, prof. Dan Fornade a fost nominalizat ca membru de onoare al Academiei Româno-Americane, ca recunoaștere pentru contribuția să la promovarea culturii române în America de Nord.

El se adaugă astfel altor două nume importante de montrealezi care sunt membri de onoare ai ARA: profesorii universitari Jacques Bouchard și regretatul Nicolae Mateescu-Matte.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare