Imigrantul nostru cel de toate zilele

Nu cred că există campanie electorală care să nu readucă în fața problema imigrației. Iar în Quebec suntem răsfățați cu campaniile electorale. Când nu e la provincial, e la federal. Când nu e la federal, e la PQ sau Liberali.

În momentul acesta e campanie în Parti Quebecois. PQ își alege un nou șef după demisia neașteptată a lui Pierre Karl Péladeau.

Istoric vorbind, acest partid are o problemă în a convinge imigranții de justețea cauzei pe care o reprezintă.

Sincer, nu invidiez pe nimeni care vrea să conducă PQ. Acest partid este neadecvat organic la realitate. Având o bază extrem de militantă (ca să nu zicem radicală), cei care vor să câștige alegerile sunt obligați să-i facă pe plac. Din acestă bază care trăiește în resentiment apar cele mai ciudate idei politice ale acestui partid. Odată ce ai devenit lider, iei contact cu lumea reală. Care are și alte probleme în afara întăririi Office quebecois de la langue française.

În acest moment, imigranții reprezintă peste 12% din populația Quebecului. Nu mai pot fi ignorați la nesfârșit cum face PQ, dar nici considerați masă de manevră deja cucerită cum fac Liberalii.

În acest context, Jean François Lisée, unul din candidații cu șanse de a fi ales, a declarat că „studiile spun că imigrația are un impact minor asupra creșterii economice”. Domnul Lisée găsește că este deplorabil că Quebec distruge viețile imigranților obligându-i să facă munci pentru care sunt supracalificați.

Da, e deplorabil. Suntem de acord cu dânsul. Dar de ce nu mergem mai departe să ne punem adevărata întrebare: e vina imigranților pentru această situație? Cât a făcut statul quebecois pentru a schimba asta?

Povestea cu imigranții care nu vorbesc franceza și de-asta nu se integrează, e un mit. Cel puțin nu e vorba de supra-calificații de care vorbește domnul Lisée. Studiile arată că aproape 70% din imigranții din așa numită clasă economică, vorbesc franceza la momentul când ajung în Quebec.

Fapte și câteva cifre

Institut de recherche et d’informations socioéconomiques (IRIS) de la Montreal tocmai a dat publicității un studiu pe tema integrării imigranților. Principalele cauze pentru care aceștia au un șomaj mai mare decât populația nativă sunt: 1) dificultatea recunoașterii diplomelor și competențelor; 2) lipsa experienței canadiene, Quebecul fiind provincia care recunoaște cel mai puțin acest lucru; 3) lipsa unei rețele de contacte și 4) discriminarea sistematică din partea angajatorilor.

Rata șomajului, în perioada 2006-2015, a fost, în medie, de 5,8% pentru populația născută în Quebec și de 11,2% pentru cea imigrantă. Șomajul în rândul imigranților este de 17,4% pentru cei veniți de mai puțin de cinci ani, de 10,8% pentru cei care au între cinci și zece ani de stat în pronvicie și de 8,9% pentru cei care sunt în Quebec de peste 10 ani.

Guvernele succesive ale Quebecului (pentru că asta nu e doar o problemă a PQ-ului) au eșuat lamentabil în a elimina discriminarea la care imigrația e supusă și, mai ales, a eșuat în a profita de competențele, pregătirea și entuziasmul noilor veniți.

La Presse scria în acest an că, la același CV, o persoană cu numele Tremblay sau Gagnon are cu 60% mai multe șase să fie chemată la un interviu decât una cu nume străin.

Commission des droits de la personne din Quebec, după o investigație de trei ani, a stabilit că Facultățile de medicină din provincie refuză să primească medicii imigranți la rezidențiat, în ciuda acceptului Colegiului Medicilor. Comisia a statuat că este vorba de o discriminare clară.

Revenind la domnul Lisée, deplorabil e că dăm satisfacție bazei dure a partidului care e anti-imigrație în loc să ne gândim ce e de făcut pentru a avea ordine profesionale moderne, instituții care nu discriminează și companii care nu mai cred în bau-baul cu imigrantul cel rău.

Eu nu prea țin pasul cu filmele. Și abia de curând am văzut The Big Short, despre bula imobiliară din Statele Unite. Și nu-mi iese din cap fraza care încheie filmul. „… Și vor da vina pe cei sărăci și pe imgranți”. Mă întreb de-atunci dacă asta a fos un ados de stânga de tip Hollywood, sau protagonistul filmului, care a „mirosit” criza a spus-o cu adevărat. Dar mă uit în jur la cei care ne conduc sau la cei care vor să ne conducă și văd că viața, ca întotdeauna, bate filmul.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare