Țara cu 300 de milioane de birouri ovale

Înainte de a vorbi despre marea confruntare Trump-Clinton urmărită în direct de 80 de milioane de telespectatori americani, aş spune ceva despre Statele Unite.

Un amic mi-a povestit o întâmplare pe când lucra într-un stat din sud. Erau șase persoane într-un camion, toţi lucrau în construcţii, şi s-au oprit la o benzinărie izolată. S-au dat toţi jos din maşină să-şi cumpere ceva răcoritor. Din magazin a apărut patronul cu o puşcă în mână și a început să se răstească la ei. „Luaţi-vă negrul de aici şi căraţi-vă!”. Unul dintre colegii de muncă era un negru, pâinea lui Dumnezeu, aşa cum l-a descris amicul meu. Degeaba au încercat toţi să-l liniştească pe puşcaş. Tipul prefera să nu vândă nimic decât să vadă un negru pe proprietatea lui. Asta este o poveste derulată acum câţiva ani, nu în timpul lui Martin Luther King.

Dacă se petrecea un asemenea act rasist în Canada sau chiar în România, luau foc ziarele şi politicienii. În acel loc din Statele Unite, în zilele noastre, legea aparţinea omului cu puşcă. Probabil că şi dacă venea şeriful, negrul tot trebuia să părăsească proprietatea.

Imaginea pare din secolul 19 dar este o parte din America de astăzi. O ţară imensă construită cu puşcă în mână în care cel mai tare rezistă iar proprietatea privată este mai puternică decât religia. America este o ţară în care la fiecare casă atârnă cu mândrie drapelul dar e formată de fapt din sute de mii de comunităţi, fiecare cu obiceiurile şi legile ei.

Aproape totul este privat în America. Nici măcar tipărirea dolarilor nu este făcută de stat. Judecătorii nu au cod penal în sensul pe care noi îl cunoaştem. Ei judecă iar pedepsele sunt administrate după voinţa lor. Decizia este aproape incontestabilă. Nu există minister de interne iar poliţia este aleasă de fiecare comunitate în parte. Poliţistul dă seamă comunităţii despre acţiunea lui şi nu unui superior de la Washington. Aşa se explică de ce apar derapaje. Există rasism? Da, şi toată lumea recunoaşte asta. Este un negru mai uşor împuşcat decât un alb? Probabil că da. Un judecător este tentat să condamne un infractor de culoare mai sever? Fără îndoială.

În acest peisaj de confruntare rasială, Donald Trump şi Hillary Clinton se chinuie să livreze o soluţie în problema rasismului. După cum aţi văzut în prima dezbatere, amândoi vorbesc despre rolul comunităţii în stabilirea unor punţi în zonele fierbinţi. Ei ştiu foarte bine că nimic nu poate fi reglementat de la centru şi că nimeni nu poate face o lege prin care poliţiştii să fie mai blânzi iar judecătorii obiectivi. Ar intra în coliziune cu principiile pe care este construită America. Chiar dacă pare că fiecare face ce vrea, legea se aplică şi n-am auzit de judecători corupţi.

Cum în numai 500 de ani America a devenit prima putere a lumii nu are nimeni de gând să schimbe filozofia ţării. Aşa încât pe acest domeniu mişcător, viitorul preşedinte nu are concret nimic de făcut. În afară, poate, să vorbească.

Controlul armelor deţinute de cetăţeni este un capitol pe care nimeni nu l-a putut atinge vreodată. Trump este adeptul armelor, Hillary se preface că ar pune piciorul în prag dar concret nu poate mişca nimic.

Donald spune că ar retrage toate trupele americane din lume şi că nu e nevoie că SUA să cheltuiască mii de miliarde anual pentru a fi jandarmul lumii. În prima zi în care ar fi instalat la Casa Albă ar afla de la băieţii deştepţi că a pune frână industriei de armament este mai puţin probabil chiar decât să se îndrăgostească de Hillary.

Amândoi sunt conştienţi însă că atotputernicul preşedinte al Statelor Unite nu are atât de multă forţă precum pare.

America a inventat show-ul iar confruntarea pentru postul de la Washington este unul dintre spectacolele livrate americanilor şi lumii întregi. Poporul american este chemat la vot şi lăsat să creadă că este foarte important să aleagă între nebunul de Trump şi cuvioasa doamnă Clinton. Publicul este chemat să facă parte din show şi se simte mai important.

Că o fi Donald sau Hillary, nu va schimba nimic din viaţă americanilor. Albii cu negrii nu se vor înfrăţi în poduri de flori ale prieteniei iar bogăţii nu-i vor invita la masă niciodată pe săraci. Asta-i America şi asta este farmecul ei.

În treacăt fie spus, după mine, niciunul nu ar avea ce căuta în biroul oval.

Alin Alexandru
Alin Alexandru
Alin Alexandru are peste 23 de ani de presă scrisă şi televiziune la Expres, Cu­ren­­tul, Biz, B1TV, Naţional TV, timp în care a rea­li­zat reportaje în peste 30 de ţări. Este pasionat înfocat de tenis şi expert în asigurări şi investiţii.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare