Printr-o simplă (?) mişcare de condei, statul român a mai tras un picior în dos Diasporei pe care, declarativ, o laudă şi o dezmiardă pe toate tonurile. E legat (cum altfel, doar începe campania electorală) de mult-discutatul vot din diaspora. Citiţi, minunaţi-vă şi apoi adresaţi-le celor pe care-i consideraţi vinovaţi toate vorbele de bine pe care hârtia de ziar nu le suportă…
Timp de luni de zile, statul român a încercat din răsputeri să promoveze legea votului prin corespondenţă şi înscrierea românilor din diaspora în registrul electoral pentru votul prin corespondenţă. Asta după ce legea a fost adoptată practic „pe genunchi”, în ultima clipă, pentru a mai putea fi utilă la alegerile parlamentare din acest an. Şi birocratică cât cuprinde…
Probabil din cauza acestui mod de adoptare a legii (târziu, “pe fugă” şi extrem de birocratic), românii din diaspora nu s-au înghesuit la înscrierea în registrul electoral. Ar mai fi de pus aici şi argumentul că alegerile parlamentare nu suscită nici pe departe, în rândul românilor, interesul de la cele prezidenţiale.
Astfel că, spre sfârşitul perioadei de înscriere, în registrul electoral de-abia se adunaseră circa 10.000 de români dornici de vot. Din întreagă lume, apropo, unde vorbim de 2-3 milioane de români împrăştiaţi în căutarea unui trai mai bun…
Dar, aşa cum Hristos a înmulţit pâinile şi peştii, statul român (a se citi „Autoritatea Electorală Permanentă – AEP), reuşeşte, cu doar o zi înainte de termenul limită, să mărească numărul românilor din registrul electoral de la 10.000 la… peste 600.000 (!).
Credeţi că i-a lovit cumva subit şi în masă conştiinţa electorală pe românaşii noştri? Nici vorbă. Enorma creştere a fost una „din pix”, în sensul că AEP a introdus în registrul electoral al diasporei baza de date a românilor care şi-au făcut paşapoarte speciale „CRDS”-„cetăţeni români cu domiciliul în străinătate”.
Faptul că baza respectivă de date a fost preluată de AEP în registrul electoral FĂRĂ a fi întrebaţi românii respectivi dacă vor sau nu să fie incluşi acolo este în sine o imixtiune în viaţa personală şi o încălcare a confidenţialităţii datelor personale (încerc să evit termenul „ilegalitate”, deşi ar fi mai scurt şi, probabil, mai aproape de adevăr).
Dar efectul secundar (sau poate chiar cel urmărit) este altul, şi anume cvasi-împiedicarea românilor din diaspora care ar dori eventual să se înscrie că independenţi în alegeri.
Necesară explicație
Pentru ca un român să se înscrie ca independent în alegeri, el are nevoie de o listă de semnături din „circumscripţia” pentru care candidează. Vorbind de diaspora, numărul de semnături stabilit de lege este „1 % din numărul românilor înscrişi în registrul electoral dar nu mai puţin de 1.000″.
Buuuun, acum să trecem la socoteli (nu-s grele, vă promit).
La un număr de 10.000 de români în registrul electoral, procentul de 1 % înseamnă 100 de semnături, dar cum legea spune „nu mai puţin de 1.000″, sunt necesare 1.000 de semnături. Dar la 600.000 de români înscrişi în registrul electoral? Păi 1% din 600.000 face … 6.000 de semnături.
Cum sună „6000 de semnături” faţă de „1000″?
Sună mai greu (către imposibil), în condiţiile în care vestea vine pe ultima sută de metri, iar în diaspora românii sunt împrăştiaţi pe distanţe mari, zeci sau chiar sute de km distanţă, greu de adunat la un loc, etc.
În rezumat, deci: printr-o măsură cvasi-ilegală luată „al ultimo minuto”, statul român bagă beţe în roate eventualilor candidaţi din diaspora la cele şi aşa puţine locuri de parlamentari pentru diaspora.
Expresia „să bage beţe în roate” este un eufemism care evită formularea mai dură, dar probabil mai aproape de adevăr, că statul ÎMPIEDICĂ candidatura românilor din diaspora la posturile de deputat al diasporei.
Rămâne de răspuns la o ultima întrebare: o fi o întâmplare sau o lovitură premeditată? Personal nu prea cred în întâmplări.
